Articole

Comunicarea eficientă în cuplu, poate transforma provocările în oportunități de creștere, sădind încredere în ziua mâine. 
Totuși, cum reușim să avem o comunicare deschisă și să menținem o relație sănătoasă atunci când, pe lângă rolul de părinți al unui copil cu dizabilități, trebuie să împărțim și rolul de cuplu?

Psihoterapeutul Sergiu Toma ne oferă câteva perspective valoroase asupra acestui subiect. 

Provocările comune ale cuplurilor care au un copil cu dizabilități 

Una dintre cele mai mari provocări este găsirea timpului și energiei pentru a comunica deschis, având în vedere cerințele constante de îngrijire a copilului. Cuplurile adesea simt că fiecare discuție se centrează pe nevoile copilului, lăsând puțin loc pentru a comunica despre propriile nevoi și despre relația lor. Aceasta poate duce la un sentiment de deconectare emoțională și la tensiuni. Este esențial ca partenerii să își rezerve timp pentru discuții care nu sunt legate doar de copil, pentru a menține o conexiune sănătoasă.

Cum exprimăm nevoile fără a crea tensiuni suplimentare

Unul dintre cele mai eficiente moduri de a exprima nevoile și emoțiile este folosirea unui limbaj care să evite învinovățirea. Spre exemplu, în loc să spuneți „Niciodată nu mă asculți!”, puteți folosi formulări mai blânde, cum ar fi „Mă simt singur(ă) când nu avem timp să discutăm”. Această abordare îi permite partenerului să înțeleagă nevoile celuilalt fără a se simți atacat.
Un alt aspect important este ascultarea activă și empatică. Fiecare partener trebuie să îi ofere celuilalt spațiu pentru a exprima emoțiile, fără a întrerupe sau a judeca. Această ascultare empatică poate reduce tensiunile și poate crea un mediu în care ambii parteneri se simt înțeleși și susținuți. 

Cum menținem o relație puternică

Menținerea unei relații puternice, în ciuda provocărilor legate de creșterea unui copil cu dizabilități, se poate face prin prioritizarea timpului petrecut împreună, chiar dacă este limitat. Mici momente, precum o cină acasă după ce copilul adoarme, pot avea un impact pozitiv asupra relației. De asemenea, gesturile mici de afecțiune și atenție, cum ar fi un compliment neașteptat sau un gest de grijă, ajută la menținerea conexiunii emoționale. 
Este important să vă amintiți că, înainte de a fi părinți, sunteți un cuplu, iar relația voastră merită la fel de multă atenție.

Nevoia de consiliere, sprijin și odihnă

Când certurile și distanțarea emoțională devin o rutină în relație, este un semnal că este nevoie de intervenție, iar consilierea de cuplu poate oferi un spațiu sigur pentru a aborda aceste probleme. Dacă observați că discuțiile nu mai duc la soluții și se transformă în conflicte repetate, consilierea poate ajuta să reparați legătura și să învățați să comunicați deschis din nou.

Pe lângă aceste semne, epuizarea emoțională este un factor important care contribuie la tensiuni. Epuizarea nu apare doar din cauza stresului constant, ci totodată este o reacție firească la incertitudinea legată de viitor. Fiecare dintre voi face deja tot ce poate, dar este esențial să găsiți metode de odihnă care să vă revigoreze cu adevărat. 

Totuși, practica și studiile demonstrează că cel mai mare impact în aceste situații o are interacțiunea cu oamenii dragi și alți părinți în situații relativ similare. Grupurile de suport sunt valoroase, deoarece puteți împărtăși strategii și susținere emoțională. Acest tip de sprijin poate face ca partenerii să se simtă mai puțin singuri în provocările lor.

Ce concluzii putem trage

Provocările sunt inevitabile, dar cu răbdare, empatie și prioritizarea timpului petrecut împreună, orice obstacol poate fi depășit. Relația voastră merită aceeași atenție și îngrijire ca și rolul de părinte, pentru că o relație solidă este fundația pe care se clădește o familie sănătoasă și iubitoare.

Contributor: Sergiu Toma, psihoterapeut de familie si cuplu

Tatiana avea 27 de ani când a născut-o pe Sofia, primul și cel mai așteptat copil. A trecut mult timp până când Tatiana a fost capabilă să perceapă acea zi ca fiind una dintre cele mai frumoase din viața sa, parcurgând un drum lung în care și-a îmblânzit furia și negarea.

***

La doar câteva minute după naștere, medicul i-a spus, fără menajamente: „Suspectăm că fetița dumneavoastră are un sindrom”. Își amintește de acel moment ca și cum pământul i s-ar fi surpat de sub picioare. Tot ce simțea era o tonă de negare. 

Primele luni au fost cele mai grele, își amintește Tatiana. Evita să vorbească despre diagnosticul Sofiei, ascunzându-și trăirile de ochii lumii, sperând că, la un moment dat, cineva îi va spune că totul a fost o greșeală.

„Am plâns, am țipat în perne, uneori simțeam că o iau razna. Cel mai grav era că o făceam în tăcere. Îmi era frică să vorbesc despre ce ne așteaptă cu ea în viitor, îmi era frică să caut mai multe informații despre sindromul Down pe Google, căci acolo lucrurile păreau foarte grave. Am văzut nașterea Sofiei ca pe cel mai urât moment din viața mea. Iar asta s-a întâmplat pentru că nu știam nimic despre sindromul Down.” 

Încetul cu încetul, Tatiana a început să vadă câte un strop de lumină. A ajuns la psiholog doar după aproape 5 ani. În tot acest timp, a încercat să-și gestioneze emoțiile treptat, singură, fără a apela la vreun ajutor. Însă, a înțeles că în orice situație nu trebuie să-ți fie rușine să apelezi la ajutor. Cu timpul, a acceptat că Sofia este copilul ei și că, dincolo de diagnostic, fetița este un miracol care merită toată iubirea și grija din lume. A învățat să nu aibă așteptări prea mari și să se bucure de fiecare mic progres. A început să discute deschis despre sindromul Down cu familia și prietenii, iar acest lucru a ajutat-o să-și elibereze emoțiile, făcându-le mai ușor de gestionat. 

În plus, a descoperit și alte metode care o ajută să rămână conectată cu sine însăși. Când simte că stările negative devin copleșitoare, își găsește liniștea în activități care îi aduc bucurie: cititul, scrisul, gătitul și momentele de joacă alături de fiica sa. 

Ea știe că acceptarea situației și a copilului a fost primul pas către pacea interioară. 

„Viața nu se termină aici; ea pur și simplu o ia pe un drum mai greu, dar cu multă muncă și dedicare, orice obstacol poate fi depășit. Comunicați cu cei dragi, oferiți-vă timp să vă odihniți și fără copil, măcar câteva ore pe săptămână. Și mereu amintiți-vă că în momentul în care s-a născut copilul, în casa voastră a intrat Soarele”.

Probabil, de multe ori în viață, ți s-a întâmplat să-ți fie teamă să ceri ajutor, să fii vulnerabil(ă), să vorbești despre provocările interioare sau chiar să fii blând(ă) cu tine însuți/însăți.

Iar atunci când afli că ești părintele unui copil cu dizabilitate, intensitatea acestor temeri crește, deoarece această experiență parentală nu coincide cu cea pe care ți-ai imaginat-o. S-ar putea să simți furie, vinovăție, epuizare, confuzie, izolare și este absolut normal să treci prin aceste emoții. 

La început ar putea fi copleșitor să-ți arăți vulnerabilitatea și ar putea necesita un efort emoțional suplimentar să spui lucrurilor pe nume și să înveți să fii părintele unui copil cu dizabilitate. Dar să știi că nu ești singur(ă). 

Există multe resurse și oameni care te pot ajuta să treci prin această perioadă. Acceptarea ajutorului și menținerea unei gândiri pozitive sunt esențiale pentru a-ți susține copilul și pentru a-ți menține sănătatea emoțională și mintală. 

Iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a gestiona emoțiile prin care treci:

• Vorbește despre ceea ce simți, manifestă-ți emoțiile, nu le înăbuși. Astfel, s-ar putea să găsești răspunsurile de care ai nevoie;
• Acceptă ceea ce nu poți schimba și axează-te pe soluțiile care sunt în controlul tău, pentru binele tău și al copilului tău;
• Alătură-te unui grup de suport precum Abilitare.md sau alte grupuri online sau offline pentru părinți care trec prin situații similare. A vorbi cu alți părinți care înțeleg prin ce treci poate fi extrem de eliberator;
• Informează-te și consultă surse credibile (site-uri oficiale ale ministerelor sau organizațiilor) despre dizabilitatea copilului tău. Cunoașterea poate reduce anxietatea și te poate ajuta să iei decizii informate. Participarea la workshopuri sau seminare poate fi, de asemenea, benefică;
• Cere și acceptă ajutor, fie că vine din partea familiei, prietenilor sau profesioniștilor. Comunicarea eficientă și sprijinul reciproc pot întări relațiile și pot ajuta la gestionarea mai bună a provocărilor emoționale.

Ultimul punct din această listă poate fi cel mai dificil de realizat, mai ales dacă ești obișnuit(ă) să te descurci singur(ă). Cu toate acestea, este important să înțelegi că a cere și a accepta ajutor nu este un semn de slăbiciune sau rușine. A cere ajutor înseamnă să-ți întinzi o mână către tine însuți/însăți.

Ai dreptul să primești sprijinul necesar pentru a te putea concentra pe momentele prețioase alături de copilul tău, să te bucuri de progresele pe care le face și să simți că nu trebuie să iei această experiența ca pe o povară. Acceptarea sprijinului te va ajuta să înțelegi că ești un părinte extraordinar, iar eforturile tale contează mai mult decât îți poți imagina. 
Fiecare pas pe care îl faci contează și fiecare efort depus este valoros. Tot ce trebuie să faci e să nu-ți fie frică să ceri ajutor atunci când ai nevoie.

Filmele sunt o formă accesibilă de artă și divertisment, dar pot fi și instrumente eficiente pentru educație și comunicare. Ele pot transmite informații noi și pot trezi interes și curiozitate într-un mod captivant și pe înțelesul copiilor. Filmele pot contribui la îmbunătățirea procesului de învățare, pot stârni teme de discuție între frați sau prieteni și pot fi utilizate ca metode de explicare a lumii și mediului înconjurător. Așadar, filmele pot fi un instrument valoros în acest sens, ajutându-i pe copii să se identifice cu personajele, să trăiască noi experiențe și să își înțeleagă mai bine emoțiile.

Mai jos, vă recomandăm cinci filme animate care pot fi vizionate împreună, ca o activitate de familie ce sprijină dezvoltarea emoțională și întărește legătura dintre frați.

1. Finding Nemo (În căutarea lui Nemo)

Finding Nemo spune povestea unui pește clovn pe nume Marlin și călătoria sa pentru a-și găsi fiul, Nemo. Filmul tratează teme precum curajul, depășirea fricilor și importanța familiei. Este ideal pentru a discuta despre perseverență și încrederea în sine, și poate fi de mare ajutor pentru copiii care simt anxietate sau frică de necunoscut.

2. The Lion King (Regele Leu)

The Lion King este o poveste clasică despre creștere, responsabilitate și ciclicitatea vieții. Povestea lui Simba, care trebuie să-și accepte destinul și să-și depășească fricile, este emoționantă și plină de lecții valoroase despre curaj.

3. The Incredibles (Incredibilii)

The Incredibles este un film despre o familie de supereroi care trebuie să învețe să lucreze împreună pentru a învinge răul. Este o alegorie despre importanța familiei, lucrul în echipă și acceptarea diferențelor fiecărui membru. Filmul poate ajuta copiii să înțeleagă valoarea muncii în echipă și a sprijinului familial, chiar și atunci când fiecare persoană are abilități și provocări diferite.

4. Zootopia

Zootopia este o poveste animată despre diversitate și prejudecăți. Urmărind-o pe Judy Hopps, un iepure care visează să devină ofițer de poliție, filmul explorează stereotipurile și importanța determinării și curajului în depășirea obstacolelor.

5. Up (Deasupra tuturor)

Up este o poveste despre aventură, prietenie și importanța de a trăi în prezent. Filmul urmărește călătoria unui bătrân pe nume Carl și a unui băiat pe nume Russell, oferind lecții despre vindecare, noi începuturi și importanța relațiilor umane.

După vizionarea filmelor, recomandăm să transformați experiența într-o discuție deschisă despre temele abordate și modul în care personajele au gestionat diverse situații. De asemenea, puteți juca roluri inspirate de personaje, ajutându-i pe copii să înțeleagă perspectivele diferitelor eroi. De asemenea, îi puteți încuraja să deseneze scenele preferate, pentru a-și exprima vizual gândurile și a se conecta emoțional cu povestea.