Ro / Ru

Educația copiilor cu dizabilități în Republica Moldova: ce opțiuni există și cum o alegem pe cea mai potrivită?

Educația copiilor cu dizabilități în Republica Moldova: ce opțiuni există și cum o alegem pe cea mai potrivită?

În Republica Moldova, copiii cu dizabilități au acces la diverse forme de educație, însă succesul incluziunii lor depinde de evaluarea corectă a potențialului lor, de adaptarea mediului școlar la nevoile individuale și de colaborarea strânsă dintre părinți, cadre didactice și specialiști. De asemenea, un model educațional adaptat nevoilor copilului poate face diferența dintre excludere și integrare, dintre stagnare și progres. 

Copiii cu dizabilități au nevoie de metode personalizate de predare-învățare și de profesori pregătiți să le înțeleagă și să le răspundă nevoilor reale. Potrivit Codului Educației al Republicii Moldova, învățământul destinat copiilor cu cerințe educaționale speciale este parte a sistemului educațional național și are ca obiectiv educarea, reabilitarea, recuperarea și incluziunea acestora pe plan educațional, social și profesional. Acest învățământ este gratuit și se desfășoară în instituțiile de învățământ general.

Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP), organizație publică cu rol strategic în promovarea educației incluzive, menționează că instituțiile de învățământ trebuie să asigure suport specializat pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, inclusiv prin serviciile acordate de cadrele didactice de sprijin, psihologi, logopezi și psihopedagogi. Copiii cu dizabilități au acces la mai multe forme de educație, adaptate nevoilor lor: 

  • Opțiunea prioritară este educația incluzivă în instituțiile de învățământ general, unde beneficiază de suport specializat. „Copilul învață să interacționeze cu o diversitate de colegi, îşi dezvoltă abilitățile sociale în contexte reale şi poate lega prietenii. Colegii, la rândul lor, învață despre acceptare şi diversitate”, precizează CRAP.
  • Școlile speciale continuă să funcționeze pentru copiii cu dizabilități severe și pentru copiii cu deficiențe senzoriale, însă numărul acestora este în scădere. „Copilul se află printre colegi cu provocări similare, ceea ce poate reduce sentimentul de izolare şi poate creşte stima de sine”, specifică CRAP. Totuși, contactul redus cu colegi fără dizabilități îi privează de oportunitatea de a cunoaște diversitatea, le  poate afecta integrarea socială, iar riscul de stigmatizare și așteptări scăzute poate limita dezvoltarea copilului, constată CRAP.
  • Pentru copiii cu probleme severe de dezvoltare și necesități complexe, se poate organiza învățământ la domiciliu, oferit de cadrele didactice ale școlii în care este înscris copilul. Învățământul la domiciliu este individualizat și adaptat nevoilor copilului, oferind un mediu protejat și flexibil. „Copilul este protejat de bullying, suprastimulare senzorială şi presiunea socială. Totodată, este de menţionat că, copilului îi lipseşte interacțiunea zilnică, spontană cu un grup de colegi, esențială pentru dezvoltarea abilităților sociale. Accesul la resurse educaționale poate fi limitat” menționează CRAP.

Potrivit Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, învățământul la domiciliu permite elevului să promoveze anul de studii în curs şi să participe la evaluările naționale, asigurând coerenţă între mediul şcolar şi cel de învățare de la domiciliu. Pentru a crea un mediu eficient de învățare acasă, este important ca părinții să facă o serie de adaptări practice şi emoţionale, cum ar fi:

  • crearea unui spațiu dedicat învățării, bine iluminat şi organizat, dotat cu birou, scaun confortabil, materiale didactice, calculator etc.; 
  • stabilirea unui program zilnic cu o rutină bine definită (ora de începere a lecțiilor, pauze regulate etc.), agreat cu profesorii care predau la domiciliu, pentru a-i asigura copilului predictibilitate şi control; 
  • susţinerea şi încurajarea copilului în toate activitățile, inclusiv cele de joc, în scopul consolidării competențelor sale generale şi transformarea activităților casnice în oportunități educaționale (gătitul, planificarea călătoriilor, stabilirea bugetului familiei etc.); 
  • participarea directă la stabilirea orarului lecțiilor, care trebuie să fie coordonat cu ei înainte de a fi aprobat de conducerea şcolii. Aceasta permite adaptarea programului la nevoile medicale şi la ritmul copilului. 
  • menţinerea unui dialog deschis cu profesorii care vin la domiciliu. Ei pot oferi informaţii valoroase despre starea copilului, despre progresele observate sau despre dificultățile întâmpinate. 

Menținerea motivației în cazul instruirii la domiciliu pentru copiii cu dizabilități poate fi dificilă, dar este posibilă prin crearea unui mediu sigur, pozitiv și încurajator. Recunoașterea progreselor sale sporesc stima de sine și motivația. În plus, „pentru a menține legătura cu semenii săi, elevul poate fi inclus în activități educaționale non-formale, inclusiv de socializare, care contribuie atât la dezvoltarea personală, cât şi la formarea abilităților de comunicare şi cooperare. Astfel de activități pot include participarea la ateliere creative, cercuri de lectură, cercuri sportive sau proiecte de voluntariat adaptate vârstei şi capacităților sale”, precizează CRAP.

Evaluarea potențialului și stilului de învățare al copilului cu dizabilitate este un proces structurat, multidisciplinar și centrat pe nevoile individuale. Se desfășoară în două etape: evaluarea inițială în instituția de învățământ și evaluarea complexă realizată de specialiştii din cadrul structurii teritoriale de asistență psihopedagogică, la solicitarea instituției de învăţământ sau a părintelui.

Semne ale unui mediu educațional nepotrivit

Potrivit CRAP, există mai multe semne clare care ar putea indica faptul că un anumit mediu de învățare nu corespunde sau nu mai corespunde nevoilor unui copil cu dizabilitate. Printre acestea se enumeră:

  • dificultăţi de adaptare şi incluziune socio-educațională la mediul şcolar; 
  • dificultăți în a se adapta la regulile şi rutinele şcolii, dificultăți de orientare în spațiul educaţional; 
  • dificultăți în înţelegerea mesajelor şi a instrucțiunilor sau în exprimarea propriilor nevoi şi dorinţe; 
  • dificultăți în a se concentra pe sarcini, ceea ce îi afectează capacitatea de a participa la activităţi; 
  • manifestarea unor comportamente provocatoare ( opoziționism, agresivitate) sau, dimpotrivă, de retragere socială, care pot fi expresia frustrării generate de un mediu perceput ca fiind ostil sau neadaptat; 
  • lipsa interesului sau a implicării în procesul de învățare, refuzul de a participa la sarcini sau dezinteresul față de activități, care pot semnala că strategiile educaționale utilizate nu sunt adecvate profilului copilului; 
  • dificultăți persistente în achiziționarea cunoştinţelor şi a competenţelor de bază, în ciuda intervențiilor pedagogice, care pot reflecta lipsa unor metode de predare diferențiate şi personalizate; 
  • prezenţa unor simptome fizice frecvente (dureri de cap, dureri abdominale, tulburări ale somnului) fără o cauză medicală identificabilă, care poate semnala un stres psihologic asociat mediului educațional. 

„Pentru a determina dacă un mediu educațional este nepotrivit, este esențial ca analiza să se bazeze pe prezența concomitentă a mai multor indicatori relevanți, observați pe o perioadă extinsă”, precizează CRAP.

Colaborarea între părinți, cadre didactice și specialiști este esențială în procesul de incluziune educațională a copiilor cu cerințe educaționale speciale. Potrivit CRAP, aceasta trebuie să se bazeze pe respect reciproc, comunicare deschisă și încredere. „Ca forme concrete de manifestare a parteneriatului, se pot organiza ședințe comune între părinţi, cadre didactice şi specialişti, cu scopul de a informa și sprijini părinții în înțelegerea nevoilor copilului, în aplicarea strategiilor educaționale și în facilitarea unui mediu familial favorabil dezvoltării” precizează Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică.

Pentru mai multe informații și resurse utile, vizitați site-ul abilitare.md, unde puteți găsi răspunsuri adaptate nevoilor voastre.

Articolul a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF Moldova „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi…”, implementat de AO „Prietena mea”, cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).
 

Alte recomandate

Vezi toate
Alte recomandate
Comunicarea părinți–profesori: cheia unei educații incluzive
Comunicarea părinți–profesori: cheia unei educații incluzive

O relație deschisă și constructivă între părinți și școală joacă un rol esențial în dezvoltarea educațională a fiecărui elev, în special a celor cu cerințe educaționale speciale. Atunci când familia și profesorii colaborează constant, se creează un cadru educativ stabil, care asigură continuitatea între ceea ce se învață la școală și ceea ce este sprijinit acasă. „Părinții pot consolida acasă strategiile și obiectivele stabilite în școală prin Planul Educațional Individualizat, iar profesorii pot utiliza informațiile despre interesele și abilitățile copilului în mediul familial pentru a-i adapta mai bine procesul de învățare”, explică Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică.

De ce este importantă comunicarea părinți-școală și ce greșeli trebuie evitate?

Informațiile pe care părinții le oferă despre punctele forte, interesele și nevoile copilului permit cadrelor didactice să personalizeze curriculumul și să aplice metode adaptate, contribuind astfel la atingerea potențialului maxim al elevului. „Când părinții și cadrele didactice comunică deschis, se creează o cultură a încrederii și respectului, care contribuie la prevenirea discriminării și izolării elevilor cu cerințe educaționale speciale. Această abordare sprijină, totodată, formarea unei atitudini pozitive a tuturor elevilor față de diversitate”, menționează Centrul Republican. 

Uneori, există situații în care relația dintre părinți și școală este afectată de abordări greșite. Centrul Republican atrage atenția că refuzul de a accepta diagnosticul copilului, din teamă sau neîncredere, poate bloca accesul la sprijinul necesar. Alte greșeli frecvente includ lipsa de comunicare cu școala, furnizarea de informații incomplete sau chiar delegarea completă a responsabilității către profesori. „Părinții pot avea o atitudine negativă sau defensivă, considerând că școala îi blochează în loc să-i ajute, manifestând nemulțumiri neconstructive și acuzații, fără a căuta soluții comune. Toate aceste greșeli pot duce la un mediu de învățare ineficient și la dificultăți de adaptare pentru copil”, subliniază Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică. Potrivit acestuia, responsabilitatea educației aparține ambelor părți. În loc ca sarcina să revină exclusiv părinților sau profesorilor, colaborarea oferă un cadru echilibrat în care fiecare contribuie activ la dezvoltarea și succesul copilului.

Când comunicarea devine deficitară și ce soluții sunt

Când părinții și profesorii nu comunică eficient, copilul cu cerințe educaționale speciale are cel mai mult de suferit. „Poate simți tensiunea dintre părinți și profesor. El se poate simți prins la mijloc, temându-se că trebuie să ia o parte sau că este cauza conflictului. Acest stres emoțional poate duce la manifestări comportamentale negative, la o scădere a stimei de sine și la o aversiune față de școală”, explică Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică. De asemenea, o comunicare slabă între părinți și profesori întârzie depistarea problemelor sau a noilor nevoi ale copilului. Profesorul nu află ce se întâmplă acasă, iar părintele nu înțelege dificultățile din clasă. Astfel, sprijinul necesar întârzie, iar dezvoltarea copilului are de suferit.

Pentru a evita tensiunile, părinții sunt încurajați să abordeze discuțiile cu profesorii într-un mod constructiv, punând accentul pe parteneriat, nu pe acuzații. „În loc să spună «Copilul meu nu învață nimic la școală», pot întreba: «Cum putem lucra împreună pentru a-l ajuta pe copilul nostru să progreseze la această materie?». Această abordare transformă problema într-un obiectiv comun, implicându-l pe profesor în procesul de soluționare. De asemenea, este important să folosească un limbaj al colaborării, utilizând formulări de genul: «Ce putem face împreună?» sau «Aș dori să înțeleg mai bine cum putem sprijini obiectivele din Planul Educațional Individualizat al copilului meu.»”, explică Centrul Republican. Părinții pot evidenția abilitățile copilului, apreciind eforturile profesorului și progresele, chiar și cele mici. De asemenea, este important să ofere informații utile despre starea și preferințele copilului, pentru a sprijini elaborarea unui Plan Educațional Individualizat eficient.

Cum pot profesorii încuraja deschiderea și implicarea părinților?

Pentru ca elevii cu cerințe educaționale speciale să aibă succes, profesorii trebuie să implice părinții ca parteneri egali în procesul educațional și să comunice cu ei clar și simplu, evitând termeni complicați și explicând bine obiectivele și metodele folosite. „Este recomandat să se stabilească o rutină de comunicare, fie prin mesaje scrise, apeluri telefonice sau întâlniri periodice, pentru a ține părinții la curent cu progresele și provocările copilului”, accentuează Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică. Părinții pot oferi feedback despre cum aplică copilul, acasă sau în viața de zi cu zi, ceea ce învață la școală. De asemenea, aceștia pot fi implicați direct în procesul educațional prin activități concrete, cum ar fi exersarea unor abilități acasă sau participarea la activități de voluntariat la școală. „Aceasta le oferă un sentiment de control și implicare directă. Pe parcursul anilor de școală, profesorii trebuie să asigure o tranziție lină a implicării părinților: de la rolul direct de sprijin în teme la clasele mici, la un rol de partener în luarea deciziilor și în orientarea profesională la clasele mari”, explică Centrul Republican. Potrivit acestuia, profesorii ar trebui să asculte activ și să trateze cu seriozitate orice sugestie sau reclamație, asigurându-se că părinții nu se tem de consecințe negative.

Cum să reacționeze părinții când copilul povestește despre o situație neplăcută cu profesorul?

Când un copil cu cerințe educaționale speciale povestește o experiență neplăcută cu un profesor, părinții ar trebui să reacționeze calm și cu empatie. Este important să evite reacțiile impulsive, pentru a proteja bunăstarea emoțională a copilului. „Părintele trebuie să asculte povestea copilului fără a-l întrerupe, oferindu-i spațiul necesar pentru a se exprima complet. Este esențial să se valideze sentimentele copilului, folosind fraze precum «Îți înțeleg supărarea, sună foarte neplăcut ce s-a întâmplat» sau «E normal să te simți trist/supărat din cauza asta». Validarea emoțiilor nu înseamnă a fi de acord cu acuzația, ci pur și simplu a recunoaște și a respecta sentimentele copilului”, menționează Centrul Republican. Totodată, este important să se țină cont de particularitățile cerințelor educaționale speciale ale copilului, care pot influența percepția asupra evenimentelor, și să se pună întrebări deschise pentru a înțelege mai bine contextul.

După clarificarea situației, părintele ar trebui să contacteze profesorul într-un mod respectuos, evitând acuzațiile directe și exprimând dorința de colaborare. Dacă problema nu poate fi rezolvată cu profesorul, părintele se poate adresa echipei Planului Educațional Individualizat sau Comisiei Multidisciplinară Intrașcolară sau, dacă este necesar, conducerii școlii. 

Articolul a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF Moldova „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi…”, implementat de AO „Prietena mea”, cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).

Ce este o școală incluzivă și ce adaptări există pentru copiii cu CES
Ce este o școală incluzivă și ce adaptări există pentru copiii cu CES

Educația trebuie să țină cont de nevoile fiecărui copil. În acest sens, școala incluzivă devine o necesitate, un model care oferă șanse egale și sprijin tuturor elevilor. Prin adaptarea curriculumului, a metodelor de predare și a mediului de învățare, această abordare răspunde diversității din clasă, oferind sprijin personalizat, indiferent de abilități. „Incluziunea este un proces continuu de îmbunătățire, care necesită un parteneriat solid între autorități, școli, profesori, părinți și comunitate pentru a crea un sistem educațional echitabil și eficient pentru toți”, menționează Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP).

Ce este o școală incluzivă?

O școală incluzivă reprezintă un mediu educațional adaptat pentru a răspunde nevoilor diverse ale tuturor elevilor, promovând egalitatea, respectul și participarea activă în procesul de învățare. Potrivit Centrului Republican, o instituție de învățământ poate fi considerată incluzivă, dacă îndeplinește următoarele criterii:
    •    o școală incluzivă adaptează mediul, curriculum-ul și metodele de predare pentru a se  potrivi fiecărui copil. Aceasta presupune un mediu de învățare flexibil, unde fiecare elev primește suportul necesar pentru a-și atinge potențialul, prin strategii didactice diferențiate și materiale personalizate. 
    •    școala privește diversitatea elevilor (dizabilități, origine etnică, mediu socio-economic sau  cultural) ca pe o sursă de îmbogățire. Prin această abordare, se promovează respectul reciproc și înțelegerea, contribuind la formarea unei societăți mai tolerante și mai unite. 
    •    pentru a asigura succesul fiecărui elev, școala furnizează resurse și sprijin specializat,  personalizat nevoilor fiecărui copil. Acesta poate include colaborarea cu cadre didactice de sprijin, utilizarea de tehnologii asistive sau elaborarea de Planuri Educaționale Individualizate. 
    •    fiecare elev simte că aparține comunității școlare și că este valorizat. Prin promovarea unui mediu sigur și protector, toți copiii sunt încurajați să participe activ la activitățile școlare și extrașcolare. 
    •    o școală incluzivă este fundamentată pe principiul respectării drepturilor fiecărui copil la educație de calitate. Accentul este pus pe echitate și pe asigurarea de șanse egale pentru toți elevii.

Adaptările în educație: ce înseamnă?

În sistemul educațional din Republica Moldova, adaptările reprezintă schimbări aduse procesului de predare pentru a sprijini elevii cu cerințe educaționale speciale, inclusiv pe cei cu dizabilități. Scopul este ca fiecare copil să fie inclus în activitățile școlare și să își poată valorifica potențialul. Centrul Republican menționează că individualizarea procesului educațional se realizează prin două tipuri de curriculum adaptat la nevoile elevilor. În cazul Curriculumului general cu adaptări (CGA), elevul urmează programa școlară standard, însă beneficiază de metode de predare, învățare și evaluare personalizate, care țin cont de potențialul său. Atunci când elevul nu poate atinge obiectivele prevăzute în curriculumul general, se aplică Curriculumul modificat (CM) – o formă de individualizare ce presupune ajustarea conținuturilor și a obiectivelor educaționale, astfel încât procesul de învățare să corespundă nivelului său de dezvoltare, cu accent pe pregătirea pentru viață. „Adaptările se clasifică în trei categorii principale: adaptări psihopedagogice (modificări în metodele de predare-învățare), adaptări în materie de evaluare (schimbări în procedurile de evaluare) și adaptări ambientale (modificări ale mediului fizic din școală sau clasă pentru a asigura accesibilitatea și un cadru propice învățării)”, precizează Centrul Republican.

Cadrele didactice beneficiază de formări continue și complementare care le dezvoltă abilitățile de predare diferențiată. De asemenea, viitorii profesori urmează un modul obligatoriu de educație incluzivă, iar ulterior pot participa la stagii, seminare și activități de autoinstruire pentru a-și perfecționa competențele. Totodată, în școli pot activa și cadre didactice de sprijin, specializate în asistarea elevilor cu dizabilitate contribuind la integrarea și progresul acestora. „Atribuțiile principale ale unui cadru didactic de sprijin prevede participarea la elaborarea și realizarea Planului Educațional Individualizat și la monitorizarea progresului elevului. De asemenea, cadrul didactic de sprijin asistă elevul la lecții și în afara lor, realizează activități de asistență educațională și colaborează cu ceilalți profesori, specialiști și părinți” precizează Centrul Republican.

Provocări în implementarea educației incluzive

Aplicarea adaptărilor în sistemul educațional se confruntă cu mai multe provocări:

    •    Provocări atitudinale. Mulți profesori nu se simt pregătiți să lucreze cu elevi cu cerințe educaționale speciale, ceea ce generează frustrare și descurajare. „Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale evită uneori evaluările, de teama ca propriii copii să nu fie etichetați. La rândul lor, unii elevi refuză să participe la activitățile de sprijin, temându-se că vor fi „tachinați” de colegi. Totodată, persistă percepția că prezența copiilor cu dizabilități mintale ar perturba orele sau ar afecta negativ calitatea educației pentru ceilalți elevi”, menționează Centrul Republican.
    •    Provocări legate de resurse. Lipsa personalului specializat – cadre de sprijin, psihologi și logopezi – este resimțită mai ales în mediul rural. Fondurile alocate sunt considerate insuficiente pentru a acoperi salariile personalului de sprijin, precum și pentru materialele didactice și echipamentele necesare. În unele cazuri, funcțiile se cumulează, iar sprijinul oferit elevilor devine superficial și ineficient.
    •    Provocări curriculare și metodologice. Profesorii resimt presiunea de a parcurge programa standard, ceea ce le lasă puțin timp pentru adaptări individuale și pentru a lucra cu elevii cu cerințe speciale. De asemenea, cadrele didactice întâmpină dificultăți în elaborarea testelor și a criteriilor de evaluare personalizate și simt nevoia unui sprijin metodologic mai clar. Iar lipsa rezultatelor imediate din partea elevilor contribuie la demotivare și epuizare profesională.
Facilități pentru elevi cu cerințe educaționale speciale

Potrivit Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, copiii cu cerințe educaționale speciale beneficiază de o serie de facilități menite să le asigure o educație incluzivă și echitabilă. Acestea vizează atât sprijinul continuu în procesul de învățământ, cât și adaptări specifice pentru evaluarea finală și certificare. Elevii care urmează curriculum-ul general pot primi „timp suplimentar (60 de minute pentru lucrările scrise, 120 de minute pentru proba la limba străină, în special pentru elevii cu deficiențe neuro-motorii sau vizuale grave), adaptări de mediu (acces arhitectural, iluminare specială, separare de un grup mare), asistență personală (un asistent individual care transcrie răspunsurile la dictare) și echipamente specializate (pentru deficiențe vizuale grave)”. Totodată, cei imobilizați la pat pot susține examenul la domiciliu. Elevii care studiază după curriculum modificat susțin probe individualizate, adaptate nevoilor lor, aprobate de comisii speciale și primesc aceleași facilități la examene.

Elevii cu cerințe educaționale speciale beneficiază de sprijin continuu prin Planul Educațional Individualizat și serviciile oferite de Centrele de Resurse pentru Educația Incluzivă. Aceste centre, amenajate în școli și grădinițe, oferă asistență educațională și terapii specializate, coordonate de cadre didactice de sprijin.

Educația incluzivă sprijină dezvoltarea armonioasă a tuturor copiilor, nu doar a celor cu dizabilități. Prin interacțiunea cu elevi diferiți, aceștia învață respectul, empatia și colaborarea, devenind mai toleranți și mai deschiși. „Iar pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, incluziunea le oferă acces la educație, îi ajută să se simtă parte a comunității școlare și previne izolarea. Învățând alături de ceilalți copii, aceștia beneficiază de un mediu stimulativ care îi sprijină să își atingă potențialul, să obțină rezultate mai bune și să se pregătească pentru o viață independentă și o integrare mai ușoară pe piața muncii”, explică Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică.

Articolul a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF Moldova „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi…”, implementat de AO „Prietena mea”, cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).

Drepturi prevăzute de lege pentru părinți și copii în sistemul de învățământ
Drepturi prevăzute de lege pentru părinți și copii în sistemul de învățământ

În Republica Moldova, Codul Educației și Legea nr. 60/2012 recunosc explicit educația incluzivă ca parte a dreptului la educație. Acest lucru înseamnă că fiecare copil are șanse egale de a învăța în medii comune, adaptate nevoilor lor. 

Dar ce înseamnă exact acest lucru pentru părinți și copii?

Mai jos am sintetizat principalele drepturi prevăzute de legislație, așa încât fiecare părinte să cunoască cum poate solicita sprijinul necesar și asigura copilului acces echitabil la educație.

Drepturile copiilor:
–  să urmeze învățământ gratuit, organizat în instituții de învățământ general, în școli speciale sau, la nevoie, prin învățământ la domiciliu;
– să beneficieze de condiții adaptate (de mediu și de învățare), precum și servicii educaționale în funcție de nevoile sale;
– să aibă acces la mijloace de comunicare și formare adaptate, precum alfabetul Braille, limbajul mimico-gestual, forme alternative de scriere și comunicare, orientare și dezvoltarea aptitudinilor de mobilitate;
– să primească sprijin suplimentar (cadru didactic de sprijin, asistent personal), în caz că este necesar;
– să aibă un Plan Educațional Individualizat (PEI), în funcție de necesitățile sale;
– să beneficieze de manuale, alimentație, transport și asistență medicală, conform legii;
– să beneficieze de protecție și asistență socială și medicală.

Drepturile părinților:

– să aleagă instituția de învățământ pentru copilul lor;
– să participe la întocmirea programului de activitate al instituţiei de învățământ;
– să solicite respectarea drepturilor şi libertăţilor copilului în instituţia de învățământ;
– să primească informații despre conținutul învățământului și rezultatele evaluării;
– să participe în structurile consultative sau administrative ale instituției;
– să inițieze și să adere la asociații de părinți pentru sprijinirea școlii.

Dreptul la educație incluzivă nu ține doar de interpretarea legii, ci de modul în care părinții, profesorii și întreaga comunitate, transformă școala într-un mediu sănătos și prietenos, unde fiecare copil își poate realiza potențialul.