Articole

Deseori, societatea ne pune etichete despre cum trebuie să fim, cum să ne comportăm, ce să facem, ce să nu facem. Iar sub brazda acestora cade și rolul tatălui în familie.
În acest articol, psihologa Diana Postu ne ajută să înțelegem de ce implicarea tatălui este o parte firească a rolului de părinte, ce impact are un tată prezent în viața copilului, care sunt cele mai frecvente prejudecăți și, cel mai important, să descoperim lucruri noi despre ce înseamnă cu adevărat să fii un tată implicat.

Despre implicarea unui tată
În mare parte, este vorba despre responsabilitate, accesibilitate și interacțiune. Asta ar presupune faptul că un tată implicat oferă modele sănătoase, de exemplu, de relaționare, de gestionare a emoțiilor. Pe de altă parte, este cel care susține copilul și este vorba și de susținerea aceasta emoțională, prin faptul că este empatic, ascultă activ.
Dacă ne referim la sfera emoțională, putem să vorbim și despre validarea emoțiilor copilului. Ar mai fi un aspect legat de implicarea tatălui – este vorba de disponibilitate și, în faza aceasta, putem menționa faptul că un tată implicat este cel care este disponibil pentru a satisface nevoile copilului, atunci când acestea sunt exprimate sau când nu sunt împlinite. E vorba de responsabilitate comună.

De ce implicarea tatălui nu înseamnă „ajutor la creșterea copilului”, ci o parte firească din rolul de părinte
Un tată nu este doar cel care ajută, ci cel pentru care creșterea copiilor este o responsabilitate comună, adică nu e „tata de ocazie” sau „tata care a venit în ospeție”.
Părinții au roluri egale – sau, mai degrabă, responsabilități egale – în educația copilului. Stereotipul că mama este cea care poartă principala responsabilitate în educația și creșterea copilului, de fapt, perpetuează inegalitatea de gen. Copiii au nevoie de ambii părinți – atât în plan emoțional, cognitiv, cât și fizic, adică să aibă și corp, și minte, și suflet sănătoase.

Ce impact are implicarea tatălui asupra copilului
Am vorbit despre dezvoltare cognitivă, dezvoltare emoțională, dezvoltarea spirituală a copilului. Dacă se vorbește și despre anumite comportamente – în sensul acesta, copiii care construiesc relații bazate și pe respect, și pe comunicare cu tații lor – au relații sociale mai sănătoase. De asemenea, studiile ne arată că, în cazul taților implicați, există un risc scăzut de abandon școlar, delincvență sau tulburări, de exemplu, anxioase sau depresive.

În această ordine de idei, sunt reduse comportamentele dificile ale copiilor. Și, dacă se vorbește despre dezvoltarea cognitivă, conform studiilor din domeniu, copiii cu tați implicați au scoruri mai înalte la teste de inteligență generală, dar și de inteligență emoțională.

Ce obstacole întâmpină tații când vor să fie mai prezenți
Primul lucru care îmi vine în minte este legat de stereotipurile și prejudecățile de gen, precum și de judecata socială, care încă persistă în mediul în care trăim și activăm. Tații activi sau implicați sunt uneori percepuți ca fiind mai puțin conformi cu modelul tradițional de masculinitate, și pot fi luați în derâdere de alți bărbați.
Există o presiune reală generată de aceste stereotipuri, care promovează anumite așteptări – de exemplu, că tatăl ar trebui să fie mai degrabă implicat în asigurarea veniturilor, nu în creșterea copilului. Zicala „mama educă, tata muncește” provine tocmai din astfel de norme culturale și tipare de gândire, care, din păcate, pot descuraja implicarea reală a taților.


Un alt obstacol este legat de sprijinul instituțional. Chiar dacă există o lege privind concediul paternal, în practică pot lipsi dorința sau deschiderea din partea angajatorilor de a-l acorda efectiv. Tații nu sunt încurajați suficient să beneficieze de acest drept, iar fenomenul nu este mediatizat sau normalizat. Și aceasta devine, la rândul său, o piedică în calea implicării active a taților în viața copiilor lor.
Și cum îi putem susține? Simplu: fără rușine sau vină.

Lucrurile pe care le învață bărbatul despre sine când devine tată cu adevărat prezent
Primul lucru pe care îl învață, probabil, este legat de procesul acesta de conectare – învață să se conecteze cu copilul său prin grijă, prin empatie, și în sensul acesta înțelege, poate, că a fi puternic nu exclude exprimarea emoțiilor. Și, la fel, aceasta ar contribui și la o redefinire a identității masculine.

Pentru că, cumva, stereotipul de gen ne spune că masculinul este legat de performanță, autoritate. Dar, fiind în preajma unui copil și fiind implicat în creșterea lui, își descoperă o altă putere pe care o are – de a fi empatic, de a fi grijuliu, de a exprima emoțiile și de a se conecta. Astea ar fi niște momente foarte importante.

Poate un bărbat care este implicat și prezent în viața copilului are și posibilitatea aceasta de dezvoltare personală, dacă pot să spun așa – își identifică propriile nevoi, își identifică propriile limite. Poate deveni mai conștient de anumite procese și de anumite experiențe pe care le are sau le-a avut în propria copilărie. Pentru că, de multe ori, auzim că părinții și, în speță, dacă vorbim despre tați, spun: „Eu, când am fost copil, am avut experiența asta, dar nu mi-o doresc pentru copilul meu”, sau invers: „Vreau să o dezvolt în relația cu copilul meu.”

Ce înseamnă, de fapt, să fii un „tată bun”
În mare parte, este vorba despre un tată care este prezent în viața copilului, implicat, afectuos, disponibil și consecvent. Cred că am vorbit mai puțin despre acest aspect, dar este esențial ca un copil să știe că poate conta pe tatăl său, indiferent de situație, de context sau de ceea ce se întâmplă. O relație construită pe încredere îi oferă copilului sprijin emoțional real.

Asta înseamnă implicare. De aceea evit să folosesc eticheta de „tată bun”, pentru că termenul „bun” poate suna superficial și nu reflectă complexitatea relației. În fond, vorbim despre comportamente – unele pot fi constructive, altele distructive. Dar chiar și atunci, tatăl rămâne tatăl copilului.

A fi un tată implicat înseamnă că poți să te autoeduci, să te dezvolți, să înveți cum să te conectezi mai bine cu copilul tău. Și asta este, cu adevărat, un lucru valoros. Înseamnă că lucrurile pot fi diferite față de cum au fost până acum, iar această posibilitate aduce cu ea speranță.

Contributoare: Diana Postu, psihologă

În această lună în care marcăm Ziua Taților, dedicăm o serie de articole taților care, adesea, ascunși după rolul asumat de „stâlpul familiei”, neglijează emoțiile și își ascund trăirile. Experiența de a fi părinte nu înseamnă doar de a oferi ceva constant, mai înseamnă să-ți fie auzite nevoile atunci când simți oboseală, teamă sau nesiguranță. 

Psihoterapeutul Sergiu Toma, în cele ce urmează, ne va ajuta să înțelegem ce înseamnă să fii suficient ca tată, ce emoții trăiesc tații dar adesea nu le exprimă, precum și cum pot construi o relație autentică cu copilul lor, fără presiunea perfecțiunii.

Ce înseamnă să fii suficient ca tată, când simți că nu faci destul

Înseamnă să nu mai alergi după o versiune imaginară a unui „tată ideal” care nu greșește niciodată. Să fii suficient nu înseamnă să le știi pe toate, ci să fii disponibil emoțional și sincer în relația cu copilul tău. Suficient e atunci când te întorci, când întrebi „Cum ești?”, când spui „Nu știu, dar vreau să învăț”. Suficient e un tată care simte și rămâne, chiar și când simte rușine sau neputință. 

Mituri despre rolul tatălui pe care ar trebui să le demontăm

Că tatăl trebuie să fie doar „furnizor”. Că e stânca fără emoții. Că nu trebuie să plângă, să se confeseze, să aibă îndoieli. Că „educația copiilor e treaba mamei”. Că un bărbat adevărat trebuie să controleze tot. Toate aceste mituri izolează, rușinează și ucid intimitatea din familie. Un tată sănătos e și ghid, și oglindă, și partener de joacă. Și vulnerabil. Și obosit uneori. Și viu.

Emoțiile pe care trăiesc tații, dar nu le exprimă

Frica de a eșua. Rușinea că nu știu cum să iubească altfel decât prin „a face”. Neputința când nu-și pot „salva” familia. Dorul de propriul tată – chiar și dacă nu l-au avut. Și mai ales: furia. Furia care maschează frica și tristețea. Nu le exprimă pentru că nimeni nu le-a arătat cum. Și pentru că încă simt că dacă ar plânge sau s-ar opri, totul s-ar destrăma.

Mulți tați vor „să rezolve” problema și se simt neputincioși când nu pot

Asta e rana nevăzută a bărbatului: dacă nu pot repara, înseamnă că nu contez. Mulți tați se retrag sau se închid emoțional tocmai pentru că nu știu să stea cu suferința altora fără să aibă o soluție. Dar uneori copilul sau partenera nu vor o soluție. Vor prezență. O îmbrățișare. O confirmare: „e greu, sunt aici”. Neputința nu e slăbiciune. E poarta prin care poate începe o relație reală.

Cum se poate lucra cu presiunea de a fi „stâlpul familiei”

Împărțind greutatea cu altcineva. Îndrăznind să spui „Am și eu nevoie de sprijin”.

Stâlpul nu e cel care ține totul singur, ci cel care știe să-și ancoreze și familia, și pe sine în ceva mai mare: o comunitate, un frate, un terapeut, un sens. Uneori, cel mai puternic lucru pe care îl poate face un tată este să recunoască că nu mai poate. Și să ceară ajutor. Nu din slăbiciune, ci din curaj.

Ce înseamnă un tată prezent în familie, dincolo de ajutorul practic

Înseamnă un bărbat care se uită în ochii copilului său zilnic, îl îmbrățișează, sărută și spune „Mi-e dor, hai să ne jucăm”. Care nu doar duce, face, construiește, dar și ascultă, întreabă. Care spune: „Îmi pare rău”. Care poate sta în emoții inconfortabile fără să le respingă sau să le corecteze. Un tată prezent nu e un super-erou. E un bărbat care nu fuge de sine, de copil, de responsabilitate, de vulnerabilitate.

Mesaj pentru tații care simt că „nu fac destul”

Că poate nu faci destul – dar asta nu înseamnă că nu ești destul. Că valoarea ta nu stă doar în ce faci, ci în cine alegi să fii. Că, uneori, copilul tău are mai multă nevoie de 10 minute de prezență autentică decât de 10 ani de sacrificii invizibile. Că durerea asta, că „nu e suficient”, e uneori o voce veche – poate chiar vocea tatălui tău. Nu trebuie să o crezi. Poți scrie altă poveste. Și ai dreptul să o scrii.

Contributor: Segiu Toma, psihoterapeut de familie și cuplu
 

Acum șase ani, Ghenadie a devenit tată pentru prima oară. Viața i s-a schimbat complet odată cu venirea pe lume a Beatricei, o fetiță diagnosticată cu sindromul Down. Cu multă răbdare și iubire, el a creat un mediu sigur și plin de susținere, în care Beatrice crește și se dezvoltă în propriul ritm. 
***
Implicarea lui în viața Beatricei a început mult înainte ca ea să vină pe lume. Încă din perioada când se afla în burtica mamei, Ghenadie era mereu acolo, atent și curios la fiecare detaliu. Discuta cu ea în fiecare seară și chiar aveau o tradiție înainte de somn: „ne dădeam câte un «cinci»”. Aceste momente au croit începutul unei legături profunde între tată și fiică. 

Pentru Ghenadie, a fi un tată implicat înseamnă mult mai mult decât simpla prezență fizică. Este despre crearea unui mediu în care copilul să se simtă încurajat și iubit. Această abordare a influențat pozitiv nu doar dezvoltarea Beatriciei, ci și dinamica relației cu soția sa.

El știe că prezența sa a avut un impact semnificativ asupra stării emoționale și psihologice a fiicei sale, care se simte confortabil și în siguranță, fie că este cu mama, fie că este cu tata.  

În cei șase ani de când Beatrice a apărut în viața lor, Ghenadie spune că a trecut și el prin numeroase etape de transformare, învățând despre sine mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată. 

„Am descoperit o capacitate profundă de a iubi necondiționat și de a fi răbdător în fața provocărilor. Am învățat să-mi redefinesc așteptările și să apreciez progresul, oricât de mic ar fi el. Am învățat să mă adaptez la lucrurile pe care nu le pot schimba și să accept asta. Am înțeles din practică ce înseamnă empatia – să fii empatic cu cei din jur, să înțeleg că toți suntem diferiți, dar în același timp egali”. 

Toate aceste experiențe i-au conturat scopul și sensul vieții, definindu-i clar valorile personale. Cu alte cuvinte, dizabilitatea Beatricei a venit cu o evoluție a sinelui. 

Ghenadie împărtășește câteva observații care l-au ajutat pe el să îmbrățișeze dizabilitatea fiicei sale. El crede cu tărie că discuțiile deschise cu partenerul despre dizabilitate sunt ca temelia unei case. Comunicarea sinceră și deschisă le-a întărit relația de cuplu și, în general, simte că, „în doi, totul este mult mai ușor”.

Un alt aspect pe care îl consideră important este să ai grijă de tine însuți. Ghenadie a înțeles că nu este egoist să ai nevoie de timp doar pentru tine. A descoperit că alergatul și timpul petrecut în liniște l-au făcut să fie mai conectat cu sine și l-au ajutat să fie un tată mai prezent în viața copilului. 

Ghenadie știe cât de greu este pentru bărbați să vorbească despre emoții sau frici. Însă, din propria lui experiență, a descoperit că atunci când și-a permis să fie vulnerabil, a observat că „acceptarea fricilor și imperfecțiunilor duce la o conexiune mai profundă cu sine”.

Școala, pe lângă faptul că este un spațiul de învățare, mai este și un mediu în care copiii, dar și părinții acestora trebuie să găsească sprijin și acceptare, indiferent de particularitățile sau nevoile fiecăruia. Iar cadrele didactice de sprijin joacă un rol foarte important în acest proces, fiind acei specialiști care oferă suport educațional și contribuie la incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale.



Pentru ca sprijinul oferit să fie cât mai eficient, cadrul didactic de sprijin lucrează împreună cu părinții, profesorii de la clasă și alți specialiști, pentru a găsi cele mai potrivite metode de lucru, adaptate nevoilor copilului.



Pornind de la această realitate, A.O Prietena mea, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF Moldova, va lansa un program dedicat părinților și dezvoltat împreună cu cadrele didactice de sprijin din cele 30 de școli model din Republica Moldova.



Aceste instituții model, pe lângă rolul lor educațional de bază, pun accent pe dezvoltarea unui mediu educațional incluziv, iar unul dintre principiile-cheie este consolidarea parteneriatelor între școli, familii și comunitate, precum și încurajarea diversității culturale, cultivarea toleranței și a responsabilității globale. 



În acest context, Asociația „Prietena mea” susține eforturile MEC prin dezvoltarea unui program de formare care sprijină cadrele didactice să înțeleagă mai bine provocările părinților și să-i sprijine în crearea unui mediu de susținere și integrare socială pentru copiii lor.



Ce presupune acest program?


Programul de formare pentru cadrele didactice de sprijin a fost construit pornind de la un studiu amplu realizat în cadrul platformei abilitare.md, care a analizat percepțiile, experiențele și provocările trăite de părinții copiilor cu dizabilități. 

Astfel, în baza rezultatelor studiului, au fost identificate patru arii tematice care ar putea oferi răspunsuri la mai frecvente întrebări și dileme. Reieșind din asta, am structurat programul de formare în patru module interconectate, care abordează subiecte pentru sprijinul emoțional, educațional și social al părinților și copiilor.



Modulul 1 – Eu (ca mamă/tată): se concentrează pe dezvoltarea personală a părinților, ajutându-i să înțeleagă și să accepte diversitatea și nevoile copiilor cu dizabilități

Modulul 2 – Eu (ca mamă/tată) + copilul meu: pune accent pe consolidarea relației părinte-copil, dezvoltând abilități de comunicare și sprijinirea părinților în înțelegerea nevoilor emoționale ale copiilor lor.

Modulul 3 – Eu (ca mamă/tată) + familia mea: abordează dinamica familială, oferind strategii pentru gestionarea stresului parental și crearea unui mediu armonios în familie. 
Modulul 4 – Eu (ca mamă/tată) + societatea: se concentrează pe integrarea socială și advocacy, formând cadrele didactice pentru a sprijini părinții în interacțiunile cu comunitatea și pentru a promova educația incluzivă și drepturile copiilor cu dizabilități.

Ce s-a întâmplat până acum?

În perioada noiembrie 2024 – februarie 2025, am organizat opt sesiuni de formare, fiecare concentrată pe o tematică specifică. De la înțelegerea propriilor emoții, la aprofundarea noțiunilor despre dizabilitate, la relația părinte-copil și până la activități practice, ateliere, dezbateri și discuții despre rolul părinților în comunitate.

Tematicile au fost construite pornind de la provocările părinților, iar la fiecare sesiune am abordat subiecte pentru sprijinul emoțional, educațional și social al familiilor.

S-a discutat despre:

• dezvoltarea personală a părinților/îngrijitorilor copiilor cu dizabilități;

• dezvoltarea auto-conștientizării și abilităților de comunicare;

• înțelegerea dizabilităților și a stadiilor de dezvoltare ale copiilor;

• inteligența emoțională și reziliența la stres;

• rolul părinților în comunitate;

• importanța integrării sociale și a advocacy-ului și multe alte aspecte importante. 



Toate aceste întâlniri au avut scopul de a echipa cadrele didactice de sprijin, pe lângă cunoștințele pe care le posedă, cu instrumente practice, dar și cu o înțelegere mai profundă a provocărilor cu care se confruntă părinții copiilor cu dizabilități.

Totodată aceste sesiuni nu au fost doar instruiri, ci un proces de co-creare a programului de parenting pentru părinți și îngrijitori ai copiilor cu nevoi speciale, în care cadrele didactice au contribuit activ la dezvoltarea conținutului.
 

Ce urmează?

Suntem în etapa de elaborare a acestui program, care va sta la baza sesiunilor viitoare destinate părinților. În paralel, mergem prin școlile implicate, unde, alături de cadrele didactice de sprijin, prezentăm părinților platforma abilitate.md. Până acum, am ajuns în 6 dintre cele 30 de instituții selectate, iar fiecare întâlnire ne aduce mai aproape de ceea ce urmează.

Vara, dar mai ales vacanța de vară, e perioada în care putem petrece mai mult timp în familie, putem dedica mai multă atenție activităților și, cel mai important, toate astea să întâmplă fără grabă.

Dar cum umplem timpul copilului cu sens, dar fără presiune? Cum păstrăm ritmul blând, dar oferim și stimulare? Cum continuăm să lucrăm la încredere, autonomie și înțelegere? Cum facem ca vacanța să se simtă vacanță?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, am pregătit cinci idei de activități simple, dar utile, care îmbină jocul, conectarea și învățarea în propriul ritm. 

• Exerciții de autonomie prin joc

Amenajați un spațiu mic în casă sau afară (un raft, o cutie, o tavă) unde copilul să aibă activități pregătite special pentru el, în funcție de ce poate face fără ajutor: să ude o plantă, să sorteze obiecte, să deschidă o carte senzorială etc. Repetarea acestor sarcini simple construiește încredere și autonomie.

• Faceți din lectură un tabiet 

Puteți începe cu ABC-darul Egalității, un abecedar altfel, nu despre litere, ci despre ceea ce numim noi, oamenii mari, valori. Iar copiii le simt mai întâi cu inima, prin gesturi și emoții, înainte să le înțeleagă cu mintea. Poveștile scurte și imaginile colorate vorbesc despre prietenie, curaj, empatie pe limba celor mici. E o carte bună de citit împreună, de căutat răspunsuri la întrebări și de explorat imaginația.

• Gătiți din ce oferă vara

Folosiți legumele și fructele de sezon pentru a găti împreună. Lăsați copilul să spele roșii, să rupă frunze de salată, să guste, să miroasă, să aleagă culori. Nu contează cât durează sau cât de corect iese, ci că aveți o activitate împreună, mai ales că astfel se dezvoltă și motricitatea fină, și încrederea în propriile forțe.

• Albumul cu amintiri 

Creați împreună un album de vacanță cu fotografii, desene sau colaje.  Lipiți imagini cu activitățile preferate, scrieți (sau dictați) câteva cuvinte despre ce a plăcut și ce nu. Pentru copiii care nu comunică verbal, puteți folosi stickere cu fețe vesele/triste sau pictograme. Această activitată e un bun exercițiu de a construi narațiuni și de a înțelege mai bine emoțiile. 

• Zi tematică acasă

Alegeți o temă pentru o zi: zi de animale, zi de culori, zi de pădure, zi de apă. Puteți adapta totul în jurul acelei idei, cu activități simple așa încât să stârniți curiozitatea copilului. 

De exemplu, în ziua pădurii puteți asculta sunete din natură, construi un „copac” din carton, aduna frunze sau, pur și simplu, explora ce aveți prin curte sau parc, ca niște mici exploratori.

Și spre final, rețineți că nu există zile sau activități perfecte. Dar există acțiuni mici care pot oferi copilului un spațiu unde să se simtă încurajat, văzut și conectat. Iar noi vă încurajăm să experimentați, să observați și să vă bucurați de timp petrecut împreună, fără presiune. 

Să înceapă vacanța!

Atunci când rostim 1 iunie cel mai probabil în fața ochilor ne răsare vată dulce, înghețată, picturi pe față, baloane de săpun și copiii, care trăiesc cu sinceritate momentul, așa cum, deseori, noi maturii nu putem.

Dar dincolo de sărbătoare, spectacole și activități, Ziua Copilului este despre a recunoaște și celebra drepturile copiilor și pentru a ne reaminti cât de important este să le asigurăm un mediu în care să se simtă iubiți, protejați și acceptați.

Cuvintele contează. Mai ales când sunt rostite cu blândețe, cu empatie și fără comparații. Așadar, azi, de 1 iunie, lăsăm aici 6 mesaje pe care fiecare copil merită să le audă, fie că merge, vorbește sau simte altfel decât „majoritatea”.

Ești suficient(ă) așa cum ești. Nu trebuie să fii ca ceilalți. „Nu trebuie să dovedești nimic ca să fii iubit(ă). Valoarea ta nu depinde de cât de multe ai reușit să faci.”

Ai voie să greșești. Greșelile nu te definesc, ele doar arată că încerci.

Toate emoțiile tale sunt firești. E în regulă să fii fericit(ă), supărat(ă), confuz(ă) sau furios/furioasă. Nimic din ce simți nu e greșit.
Poți spune nu și mereu poți cere ajutor. Tu ai dreptul să te aperi, să te exprimi și să fii respectat. Chiar dacă ești mic. Chiar dacă nu poți spune tot în cuvinte.

În lume există loc pentru tine și visurile tale. Poate nu întotdeauna e ușor. Dar tu ai un loc important aici. Nu trebuie să-l ceri, el pur și simplu, îți aparține.
Ne bucurăm că exiști în viața noastră. Fără așteptări și proiectări asupra ta. Pur și simplu, ne bucurăm că ești și îți suntem recunoscători pentru asta. 

Repetați copiilor cât de mult îi iubiți. Oferiți-le atenție, grijă și prezență. Uneori, asta valorează mai mult decât orice cadou.

Pe 31 mai, în toate curțile școlilor din țară, va răsuna ultimul sunet. Unii copii vor urca pe scenă sau pe pragurile școlilor, vor fi lăudați și aplaudați. E absolut firesc să ne bucurăm pentru ei, dar totodată, știm că mulți alți copii nu vor fi chemați acolo, în centrul atenției. E firesc și asta. 

Nu toți copiii iau diplome, dar toți copiii merită să fie lăudați pentru micile lor reușite!

Tocmai de aceea, e important să ne amintim, în special în această zi, că nu toate reușitele se văd, și nu toate victoriile se scriu pe hârtie!

Pentru unii copii, victoria e că au mers în fiecare zi, în ciuda obstacolelor, în clasă alături de alți copii pentru care nu există bariere fizice. Pentru altcineva, victorie e că a rostit un cuvânt nou. Pentru unii, victorie e gestionarea emoțiilor într-un moment de criză. Iar pentru alții, victorie e împrietenirea cu un coleg sau colegă. 

Iar părinților care au un copil cu dizabilitate, vrem să le spunem că, uneori, aceste mici victorii sunt mult mai importante decât cele de pe foi A4. 

De aceea, vă încurajăm să celebrați succesele copiilor, să nu-i comparați, să nu aveți așteptări grandioase de la ei și nici să nu le impuneți standarde care nu-i reprezintă. Fiecare copil are o viteză care i se potrivește. Or cei mai valoroși pași sunt cei făcuți în propriul ritm.

Așadar, dacă copilul vostru a reușit ceva anul acesta, orice succes merită sărbătorit - cu un „Sunt mândru/mândră de tine!” spus cu toată sinceritatea. Pentru că recunoașterea nu trebuie să vină de la alții, ci să înceapă cu noi!

Felicitări tuturor copiilor și părinților pentru fiecare pas, efort și clipă de curaj în anul școlar care a trecut!

Începând cu 1993, la nivel global, data de 15 mai marchează Ziua Internațională a Familiei. Este un moment care ne reamintește importanța valorilor precum dragostea, egalitatea, empatia, prevenirea violenței și împărțirea responsabilităților în viața de zi cu zi.

Dincolo de semnificația simbolică, această zi ne oferă ocazia unei reflecții sincere asupra realității pe care o trăiesc multe familii – în special cele care îngrijesc un copil cu dizabilitate.

Aceste familii sunt parte activă a societății și, asemenea oricărei alte familii, merită condiții echitabile pentru a-și crește copiii în siguranță și demnitate. De aceea, de Ziua Familiei, alegem să vorbim despre nevoile reale ale părinților și îngrijitorilor:

• acces neîngrădit la servicii medicale de calitate
• educație adaptată
• spații publice accesibile
• sprijin psihologic
• și apartenență la o comunitate care sprijină și nu exclude.

Credem că o societate incluzivă nu lasă familiile să se descurce singure, ci construiește condiții care permit tuturor copiilor, cu sau fără dizabilitate, să poată trăi o viață împlinită, iar părinții lor să fie sprijiniți.

Ziua Internațională a Familiei este, astfel, mai mult decât o celebrare a valorilor. Este o reafirmare a dreptului fiecărei familii la sprijin și respect. Iar a fi alături de familiile care cresc copii cu dizabilitate nu înseamnă compasiune, ci responsabilitate împărtășită în comunitate, în școli, în spitale, în stradă, în politici publice. Înseamnă să construim împreună o societate în care grija față de celălalt devine parte firească a vieții de zi cu zi.

Să rămânem aproape unii de ceilalți și să nu uităm că nicio familie nu ar trebui să fie singură în fața provocărilor. Sprijinul reciproc ne face mai rezilienți – ca indivizi și ca societate.

Recomandare: Activități de familie pe care le puteți face în vacanța de Paște

Vacanțele pot fi un prilej de conectare, joacă și timp calitativ petrecut în familie. Iar uneori, cele mai simple și accesibile activități pot aduce împlinire și multă energie pozitivă. În acest context, am pregătit cinci recomandări de activități de la mic la mare, pentru a trăi bucuria vacanței împreună!

Regula principală: nu căutați perfecțiunea și improvizați, dacă așa vă dorește inima!

• Ateliere de creat împreună – folosiți hârtie colorată, lipici, plastilină sau materiale naturale (frunze, flori uscate) pentru a crea decorațiuni tematice. Puteți picta ouă, crea felicitări sau construi un colaj de familie. Acest tip de activitatea dezvoltă motricitatea fină și stimulează imaginația.
• O zi senzorială (acasă sau afară) – organizați o zi dedicată simțurilor: mersul desculț prin iarbă, jocuri cu apă, nisip sau diferite texturi din jurul casei. Dacă vremea permite, ieșiți în curte sau parc. Lăsați copilul să exploreze în ritmul lui, aceste experiențe sunt foarte importante pentru integrarea senzorială și relaxare.
• Gătiți împreună o rețetă tematică –  alegeți o rețetă simplă și implicați copilului în procesul de gătit, acest lucru îl ajută să se simtă util și câștigă încredere în abilitățile sale. 
• Descoperiți o nouă carte împreună – citiți o poveste cu voce tare, adaptați-o sau chiar transformați-o într-un mic spectacol de teatru. Pentru copiii care nu sunt verbali, puteți folosi imagini, semne sau sunete. Lectura dezvoltă imaginația și creativitatea. 
• Căutare de comori cu indicii vizuale – ascundeți mici „comori” prin casă sau curte și creați indicii simple: indicatori, săgeți colorate sau mesaje scurte. Copilul va fi motivat să exploreze și să vadă în final rezultatul efortului depus.

După cum vedeți, nu este nevoie de resurse sau planuri complicate. E nevoie doar să fiți grămăjoară. Luați o pauză de la griji, încetiniți puțin și lăsați loc pentru joacă, descoperire și iubire!

Vă dorim o vacanță luminoasă, plină de momente care oferă vieții voastre sens!