Articole

În această lună în care marcăm Ziua Taților, dedicăm o serie de articole taților care, adesea, ascunși după rolul asumat de „stâlpul familiei”, neglijează emoțiile și își ascund trăirile. Experiența de a fi părinte nu înseamnă doar de a oferi ceva constant, mai înseamnă să-ți fie auzite nevoile atunci când simți oboseală, teamă sau nesiguranță. 

Psihoterapeutul Sergiu Toma, în cele ce urmează, ne va ajuta să înțelegem ce înseamnă să fii suficient ca tată, ce emoții trăiesc tații dar adesea nu le exprimă, precum și cum pot construi o relație autentică cu copilul lor, fără presiunea perfecțiunii.

Ce înseamnă să fii suficient ca tată, când simți că nu faci destul

Înseamnă să nu mai alergi după o versiune imaginară a unui „tată ideal” care nu greșește niciodată. Să fii suficient nu înseamnă să le știi pe toate, ci să fii disponibil emoțional și sincer în relația cu copilul tău. Suficient e atunci când te întorci, când întrebi „Cum ești?”, când spui „Nu știu, dar vreau să învăț”. Suficient e un tată care simte și rămâne, chiar și când simte rușine sau neputință. 

Mituri despre rolul tatălui pe care ar trebui să le demontăm

Că tatăl trebuie să fie doar „furnizor”. Că e stânca fără emoții. Că nu trebuie să plângă, să se confeseze, să aibă îndoieli. Că „educația copiilor e treaba mamei”. Că un bărbat adevărat trebuie să controleze tot. Toate aceste mituri izolează, rușinează și ucid intimitatea din familie. Un tată sănătos e și ghid, și oglindă, și partener de joacă. Și vulnerabil. Și obosit uneori. Și viu.

Emoțiile pe care trăiesc tații, dar nu le exprimă

Frica de a eșua. Rușinea că nu știu cum să iubească altfel decât prin „a face”. Neputința când nu-și pot „salva” familia. Dorul de propriul tată – chiar și dacă nu l-au avut. Și mai ales: furia. Furia care maschează frica și tristețea. Nu le exprimă pentru că nimeni nu le-a arătat cum. Și pentru că încă simt că dacă ar plânge sau s-ar opri, totul s-ar destrăma.

Mulți tați vor „să rezolve” problema și se simt neputincioși când nu pot

Asta e rana nevăzută a bărbatului: dacă nu pot repara, înseamnă că nu contez. Mulți tați se retrag sau se închid emoțional tocmai pentru că nu știu să stea cu suferința altora fără să aibă o soluție. Dar uneori copilul sau partenera nu vor o soluție. Vor prezență. O îmbrățișare. O confirmare: „e greu, sunt aici”. Neputința nu e slăbiciune. E poarta prin care poate începe o relație reală.

Cum se poate lucra cu presiunea de a fi „stâlpul familiei”

Împărțind greutatea cu altcineva. Îndrăznind să spui „Am și eu nevoie de sprijin”.

Stâlpul nu e cel care ține totul singur, ci cel care știe să-și ancoreze și familia, și pe sine în ceva mai mare: o comunitate, un frate, un terapeut, un sens. Uneori, cel mai puternic lucru pe care îl poate face un tată este să recunoască că nu mai poate. Și să ceară ajutor. Nu din slăbiciune, ci din curaj.

Ce înseamnă un tată prezent în familie, dincolo de ajutorul practic

Înseamnă un bărbat care se uită în ochii copilului său zilnic, îl îmbrățișează, sărută și spune „Mi-e dor, hai să ne jucăm”. Care nu doar duce, face, construiește, dar și ascultă, întreabă. Care spune: „Îmi pare rău”. Care poate sta în emoții inconfortabile fără să le respingă sau să le corecteze. Un tată prezent nu e un super-erou. E un bărbat care nu fuge de sine, de copil, de responsabilitate, de vulnerabilitate.

Mesaj pentru tații care simt că „nu fac destul”

Că poate nu faci destul – dar asta nu înseamnă că nu ești destul. Că valoarea ta nu stă doar în ce faci, ci în cine alegi să fii. Că, uneori, copilul tău are mai multă nevoie de 10 minute de prezență autentică decât de 10 ani de sacrificii invizibile. Că durerea asta, că „nu e suficient”, e uneori o voce veche – poate chiar vocea tatălui tău. Nu trebuie să o crezi. Poți scrie altă poveste. Și ai dreptul să o scrii.

Contributor: Segiu Toma, psihoterapeut de familie și cuplu
 

Acum șase ani, Ghenadie a devenit tată pentru prima oară. Viața i s-a schimbat complet odată cu venirea pe lume a Beatricei, o fetiță diagnosticată cu sindromul Down. Cu multă răbdare și iubire, el a creat un mediu sigur și plin de susținere, în care Beatrice crește și se dezvoltă în propriul ritm. 
***
Implicarea lui în viața Beatricei a început mult înainte ca ea să vină pe lume. Încă din perioada când se afla în burtica mamei, Ghenadie era mereu acolo, atent și curios la fiecare detaliu. Discuta cu ea în fiecare seară și chiar aveau o tradiție înainte de somn: „ne dădeam câte un «cinci»”. Aceste momente au croit începutul unei legături profunde între tată și fiică. 

Pentru Ghenadie, a fi un tată implicat înseamnă mult mai mult decât simpla prezență fizică. Este despre crearea unui mediu în care copilul să se simtă încurajat și iubit. Această abordare a influențat pozitiv nu doar dezvoltarea Beatriciei, ci și dinamica relației cu soția sa.

El știe că prezența sa a avut un impact semnificativ asupra stării emoționale și psihologice a fiicei sale, care se simte confortabil și în siguranță, fie că este cu mama, fie că este cu tata.  

În cei șase ani de când Beatrice a apărut în viața lor, Ghenadie spune că a trecut și el prin numeroase etape de transformare, învățând despre sine mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată. 

„Am descoperit o capacitate profundă de a iubi necondiționat și de a fi răbdător în fața provocărilor. Am învățat să-mi redefinesc așteptările și să apreciez progresul, oricât de mic ar fi el. Am învățat să mă adaptez la lucrurile pe care nu le pot schimba și să accept asta. Am înțeles din practică ce înseamnă empatia – să fii empatic cu cei din jur, să înțeleg că toți suntem diferiți, dar în același timp egali”. 

Toate aceste experiențe i-au conturat scopul și sensul vieții, definindu-i clar valorile personale. Cu alte cuvinte, dizabilitatea Beatricei a venit cu o evoluție a sinelui. 

Ghenadie împărtășește câteva observații care l-au ajutat pe el să îmbrățișeze dizabilitatea fiicei sale. El crede cu tărie că discuțiile deschise cu partenerul despre dizabilitate sunt ca temelia unei case. Comunicarea sinceră și deschisă le-a întărit relația de cuplu și, în general, simte că, „în doi, totul este mult mai ușor”.

Un alt aspect pe care îl consideră important este să ai grijă de tine însuți. Ghenadie a înțeles că nu este egoist să ai nevoie de timp doar pentru tine. A descoperit că alergatul și timpul petrecut în liniște l-au făcut să fie mai conectat cu sine și l-au ajutat să fie un tată mai prezent în viața copilului. 

Ghenadie știe cât de greu este pentru bărbați să vorbească despre emoții sau frici. Însă, din propria lui experiență, a descoperit că atunci când și-a permis să fie vulnerabil, a observat că „acceptarea fricilor și imperfecțiunilor duce la o conexiune mai profundă cu sine”.

Școala, pe lângă faptul că este un spațiul de învățare, mai este și un mediu în care copiii, dar și părinții acestora trebuie să găsească sprijin și acceptare, indiferent de particularitățile sau nevoile fiecăruia. Iar cadrele didactice de sprijin joacă un rol foarte important în acest proces, fiind acei specialiști care oferă suport educațional și contribuie la incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale.



Pentru ca sprijinul oferit să fie cât mai eficient, cadrul didactic de sprijin lucrează împreună cu părinții, profesorii de la clasă și alți specialiști, pentru a găsi cele mai potrivite metode de lucru, adaptate nevoilor copilului.



Pornind de la această realitate, A.O Prietena mea, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF Moldova, va lansa un program dedicat părinților și dezvoltat împreună cu cadrele didactice de sprijin din cele 30 de școli model din Republica Moldova.



Aceste instituții model, pe lângă rolul lor educațional de bază, pun accent pe dezvoltarea unui mediu educațional incluziv, iar unul dintre principiile-cheie este consolidarea parteneriatelor între școli, familii și comunitate, precum și încurajarea diversității culturale, cultivarea toleranței și a responsabilității globale. 



În acest context, Asociația „Prietena mea” susține eforturile MEC prin dezvoltarea unui program de formare care sprijină cadrele didactice să înțeleagă mai bine provocările părinților și să-i sprijine în crearea unui mediu de susținere și integrare socială pentru copiii lor.



Ce presupune acest program?


Programul de formare pentru cadrele didactice de sprijin a fost construit pornind de la un studiu amplu realizat în cadrul platformei abilitare.md, care a analizat percepțiile, experiențele și provocările trăite de părinții copiilor cu dizabilități. 

Astfel, în baza rezultatelor studiului, au fost identificate patru arii tematice care ar putea oferi răspunsuri la mai frecvente întrebări și dileme. Reieșind din asta, am structurat programul de formare în patru module interconectate, care abordează subiecte pentru sprijinul emoțional, educațional și social al părinților și copiilor.



Modulul 1 – Eu (ca mamă/tată): se concentrează pe dezvoltarea personală a părinților, ajutându-i să înțeleagă și să accepte diversitatea și nevoile copiilor cu dizabilități

Modulul 2 – Eu (ca mamă/tată) + copilul meu: pune accent pe consolidarea relației părinte-copil, dezvoltând abilități de comunicare și sprijinirea părinților în înțelegerea nevoilor emoționale ale copiilor lor.

Modulul 3 – Eu (ca mamă/tată) + familia mea: abordează dinamica familială, oferind strategii pentru gestionarea stresului parental și crearea unui mediu armonios în familie. 
Modulul 4 – Eu (ca mamă/tată) + societatea: se concentrează pe integrarea socială și advocacy, formând cadrele didactice pentru a sprijini părinții în interacțiunile cu comunitatea și pentru a promova educația incluzivă și drepturile copiilor cu dizabilități.

Ce s-a întâmplat până acum?

În perioada noiembrie 2024 – februarie 2025, am organizat opt sesiuni de formare, fiecare concentrată pe o tematică specifică. De la înțelegerea propriilor emoții, la aprofundarea noțiunilor despre dizabilitate, la relația părinte-copil și până la activități practice, ateliere, dezbateri și discuții despre rolul părinților în comunitate.

Tematicile au fost construite pornind de la provocările părinților, iar la fiecare sesiune am abordat subiecte pentru sprijinul emoțional, educațional și social al familiilor.

S-a discutat despre:

• dezvoltarea personală a părinților/îngrijitorilor copiilor cu dizabilități;

• dezvoltarea auto-conștientizării și abilităților de comunicare;

• înțelegerea dizabilităților și a stadiilor de dezvoltare ale copiilor;

• inteligența emoțională și reziliența la stres;

• rolul părinților în comunitate;

• importanța integrării sociale și a advocacy-ului și multe alte aspecte importante. 



Toate aceste întâlniri au avut scopul de a echipa cadrele didactice de sprijin, pe lângă cunoștințele pe care le posedă, cu instrumente practice, dar și cu o înțelegere mai profundă a provocărilor cu care se confruntă părinții copiilor cu dizabilități.

Totodată aceste sesiuni nu au fost doar instruiri, ci un proces de co-creare a programului de parenting pentru părinți și îngrijitori ai copiilor cu nevoi speciale, în care cadrele didactice au contribuit activ la dezvoltarea conținutului.
 

Ce urmează?

Suntem în etapa de elaborare a acestui program, care va sta la baza sesiunilor viitoare destinate părinților. În paralel, mergem prin școlile implicate, unde, alături de cadrele didactice de sprijin, prezentăm părinților platforma abilitate.md. Până acum, am ajuns în 6 dintre cele 30 de instituții selectate, iar fiecare întâlnire ne aduce mai aproape de ceea ce urmează.

În R. Moldova funcționează mai multe centre de zi care oferă gratuit servicii esențiale pentru dezvoltarea și reabilitarea copiilor cu nevoi speciale. Acestea sunt asigurate de specialiști calificați în domenii precum psihologie, logopedie, terapie ocupațională sau kinetoterapie.

Pentru copiii cu dizabilități, fiecare zi în care beneficiază de sprijin specializat este o șansă la dezvoltare, recuperare și integrare socială. Frecventarea constantă a centrelor de zi specializate este o necesitate — aici, copiii învață să comunice, să se miște, să relaționeze, și, mai ales, să-și formeze și dezvolte abilități într-un mediu sigur, adaptat nevoilor individuale. 

Potrivit social.gov.md, „Respiro” este un tip de serviciu social specializat destinat persoanelor cu dizabilități severe, care oferă asistență timp de 24 de ore, pentru o perioadă maximum 30 de zile pe an. Scopul principal al acestui serviciu este de a oferi părinților, rudelor sau îngrijitorilor acestora un repaus temporar. În cadrul acestui serviciu, persoanele beneficiază de cazare și alimentație, de îngrijire personală și supraveghere a stării de sănătate, dezvoltarea abilităților de autoservire și autonomie. De asemenea, se oferă consiliere psiho-socială părinților și îngrijitorilor copiilor cu dizabilități. De asigurarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin implicarea acestora în diferite activități de dezvoltare a abilităților se ocupă și serviciul social „Centrul de zi pentru copii cu dizabilități”. 

„Serviciul social „Echipa mobilă” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi medii sau severe, inclusiv copiilor cu dizabilităţi, care oferă asistenţă socială şi suport la domiciliul beneficiarului, în baza nevoilor identificate ale acestuia, cât şi consiliere şi suport persoanelor care îl îngrijesc pe acesta, în vederea creşterii independenţei şi integrării lui sociale”, menționează Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS). Acest tip de serviciu este disponibil în fiecare raion din țară, inclusiv în municipiul Chișinău.

Conform reprezentanților MMPS, pentru ca beneficiarii – copiii cu dizabilități și părinții/îngrijitorii acestora să poată accesa serviciile sociale gratuite oferite de centrele din R. Moldova, este important să se adreseze la structura teritorială asistență socială sau asistentul social comunitar.

Centre din Chișinău care oferă gratuit servicii specializate copiilor cu dizabilități

IMSP Centrul Republican de Reabilitare pentru copii (IMSP CRRC) este o instituție subordonată ministerului Sănătății din R. Moldova, care  oferă servicii pentru copiii cu dizabilități neuro-psiho-motorii, inclusiv pentru cei cu tulburări ale spectrului autist. Instituția oferă servicii tuturor copiilor din R. Moldova, indiferent de regiunea din care provin, asigurând acces egal la tratamente, terapii și suport specializat. Serviciile centrului includ evaluare multidisciplinară, terapie logopedică, ocupațională, psihologică, kinetoterapii și consilieri pentru integrarea socială. Internarea în cadrul centrului se face pe baza unei îndreptări eliberate de medicul de familie sau de un medic specialist, și cu o programare în prealabil.

Organizația non-profit, non-guvernamentală, „Voinicel”, oferă servicii de intervenție timpurie copiilor cu vârsta între 0 și 3 ani, cu diverse tulburări de dezvoltare, precum autism, sindrom Down, tulburări de comunicare. De asemenea, este disponibilă și evaluarea dezvoltării copilului, consilierea pentru părinți, logopedie, kinetoterapie. 

Centrul de zi pentru copii cu boli rare și autism „Fluturele Albastru” se numără printre centrele municipale care prestează gratuit servicii specializate pentru copiii cu dizabilități, inclusiv copiilor cu autism. Un alt centru din Chișinău, care oferă servicii de recuperare multifuncțională, precum logopedie, autonomie personală, kinetoterapie, educație, este Centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilități „Casa Speranței”. 

De asemenea, părinții copiilor cu dizabilități sau îngrijitorii acestora, se pot adresa la Centrul de recuperare activă și reintegrare socială a copiilor și tinerilor „Traian”, unde vor beneficia de activități care vor stimula și asigura incluziunea socială. Beneficiarii Centrului de reabilitare pentru copii cu dizabilități „Atenție”, pot fi persoanele care au vârsta între 3 și 18, cu dizabilități de ordin senzorial, fizic/locomotor, mintal, psihic și de comportament. Părinții pot contacta direct centrul pentru a obține informații despre procedura de înregistrare, programul de activități și condițiile de eligibilitate. De asemenea, pentru a beneficia de aceste servicii, persoanele se pot adresa și Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, care oferă suport în orientarea către instituțiile specializate.

Un alt tip de serviciu social este „Casa Comunitară”, destinat persoanelor cu dizabilități severe, inclusiv copii, care nu pot fi îngrijite în familie sau nu beneficiază de un sprijin familial adecvat. Scopul principal al serviciului este de a oferi îngrijire permanentă, de a dezvolta aptitudini în activitățile zilnice (cum ar fi igienă, alimentație), de a le oferi beneficiarilor suport educațional și psihologic pentru a facilita reintegrarea acestora în familie și societate.

Cu cât intervenția este mai timpurie, cu atât sunt mai mari șansele ca un copil cu dizabilitate să se dezvolte armonios și să ducă o viață cât mai independentă, iar accesul gratuit la servicii specializate joacă un rol important în acest proces.

Pentru mai multe informații și resurse utile, vizitați site-ul abilitare.md, unde puteți găsi răspunsuri adaptate nevoilor voastre.

Articolul a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF Moldova „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi…”, implementat de AO „Prietena mea” cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).
 

Vara, dar mai ales vacanța de vară, e perioada în care putem petrece mai mult timp în familie, putem dedica mai multă atenție activităților și, cel mai important, toate astea să întâmplă fără grabă.

Dar cum umplem timpul copilului cu sens, dar fără presiune? Cum păstrăm ritmul blând, dar oferim și stimulare? Cum continuăm să lucrăm la încredere, autonomie și înțelegere? Cum facem ca vacanța să se simtă vacanță?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, am pregătit cinci idei de activități simple, dar utile, care îmbină jocul, conectarea și învățarea în propriul ritm. 

• Exerciții de autonomie prin joc

Amenajați un spațiu mic în casă sau afară (un raft, o cutie, o tavă) unde copilul să aibă activități pregătite special pentru el, în funcție de ce poate face fără ajutor: să ude o plantă, să sorteze obiecte, să deschidă o carte senzorială etc. Repetarea acestor sarcini simple construiește încredere și autonomie.

• Faceți din lectură un tabiet 

Puteți începe cu ABC-darul Egalității, un abecedar altfel, nu despre litere, ci despre ceea ce numim noi, oamenii mari, valori. Iar copiii le simt mai întâi cu inima, prin gesturi și emoții, înainte să le înțeleagă cu mintea. Poveștile scurte și imaginile colorate vorbesc despre prietenie, curaj, empatie pe limba celor mici. E o carte bună de citit împreună, de căutat răspunsuri la întrebări și de explorat imaginația.

• Gătiți din ce oferă vara

Folosiți legumele și fructele de sezon pentru a găti împreună. Lăsați copilul să spele roșii, să rupă frunze de salată, să guste, să miroasă, să aleagă culori. Nu contează cât durează sau cât de corect iese, ci că aveți o activitate împreună, mai ales că astfel se dezvoltă și motricitatea fină, și încrederea în propriile forțe.

• Albumul cu amintiri 

Creați împreună un album de vacanță cu fotografii, desene sau colaje.  Lipiți imagini cu activitățile preferate, scrieți (sau dictați) câteva cuvinte despre ce a plăcut și ce nu. Pentru copiii care nu comunică verbal, puteți folosi stickere cu fețe vesele/triste sau pictograme. Această activitată e un bun exercițiu de a construi narațiuni și de a înțelege mai bine emoțiile. 

• Zi tematică acasă

Alegeți o temă pentru o zi: zi de animale, zi de culori, zi de pădure, zi de apă. Puteți adapta totul în jurul acelei idei, cu activități simple așa încât să stârniți curiozitatea copilului. 

De exemplu, în ziua pădurii puteți asculta sunete din natură, construi un „copac” din carton, aduna frunze sau, pur și simplu, explora ce aveți prin curte sau parc, ca niște mici exploratori.

Și spre final, rețineți că nu există zile sau activități perfecte. Dar există acțiuni mici care pot oferi copilului un spațiu unde să se simtă încurajat, văzut și conectat. Iar noi vă încurajăm să experimentați, să observați și să vă bucurați de timp petrecut împreună, fără presiune. 

Să înceapă vacanța!

Atunci când rostim 1 iunie cel mai probabil în fața ochilor ne răsare vată dulce, înghețată, picturi pe față, baloane de săpun și copiii, care trăiesc cu sinceritate momentul, așa cum, deseori, noi maturii nu putem.

Dar dincolo de sărbătoare, spectacole și activități, Ziua Copilului este despre a recunoaște și celebra drepturile copiilor și pentru a ne reaminti cât de important este să le asigurăm un mediu în care să se simtă iubiți, protejați și acceptați.

Cuvintele contează. Mai ales când sunt rostite cu blândețe, cu empatie și fără comparații. Așadar, azi, de 1 iunie, lăsăm aici 6 mesaje pe care fiecare copil merită să le audă, fie că merge, vorbește sau simte altfel decât „majoritatea”.

Ești suficient(ă) așa cum ești. Nu trebuie să fii ca ceilalți. „Nu trebuie să dovedești nimic ca să fii iubit(ă). Valoarea ta nu depinde de cât de multe ai reușit să faci.”

Ai voie să greșești. Greșelile nu te definesc, ele doar arată că încerci.

Toate emoțiile tale sunt firești. E în regulă să fii fericit(ă), supărat(ă), confuz(ă) sau furios/furioasă. Nimic din ce simți nu e greșit.
Poți spune nu și mereu poți cere ajutor. Tu ai dreptul să te aperi, să te exprimi și să fii respectat. Chiar dacă ești mic. Chiar dacă nu poți spune tot în cuvinte.

În lume există loc pentru tine și visurile tale. Poate nu întotdeauna e ușor. Dar tu ai un loc important aici. Nu trebuie să-l ceri, el pur și simplu, îți aparține.
Ne bucurăm că exiști în viața noastră. Fără așteptări și proiectări asupra ta. Pur și simplu, ne bucurăm că ești și îți suntem recunoscători pentru asta. 

Repetați copiilor cât de mult îi iubiți. Oferiți-le atenție, grijă și prezență. Uneori, asta valorează mai mult decât orice cadou.

Pe 31 mai, în toate curțile școlilor din țară, va răsuna ultimul sunet. Unii copii vor urca pe scenă sau pe pragurile școlilor, vor fi lăudați și aplaudați. E absolut firesc să ne bucurăm pentru ei, dar totodată, știm că mulți alți copii nu vor fi chemați acolo, în centrul atenției. E firesc și asta. 

Nu toți copiii iau diplome, dar toți copiii merită să fie lăudați pentru micile lor reușite!

Tocmai de aceea, e important să ne amintim, în special în această zi, că nu toate reușitele se văd, și nu toate victoriile se scriu pe hârtie!

Pentru unii copii, victoria e că au mers în fiecare zi, în ciuda obstacolelor, în clasă alături de alți copii pentru care nu există bariere fizice. Pentru altcineva, victorie e că a rostit un cuvânt nou. Pentru unii, victorie e gestionarea emoțiilor într-un moment de criză. Iar pentru alții, victorie e împrietenirea cu un coleg sau colegă. 

Iar părinților care au un copil cu dizabilitate, vrem să le spunem că, uneori, aceste mici victorii sunt mult mai importante decât cele de pe foi A4. 

De aceea, vă încurajăm să celebrați succesele copiilor, să nu-i comparați, să nu aveți așteptări grandioase de la ei și nici să nu le impuneți standarde care nu-i reprezintă. Fiecare copil are o viteză care i se potrivește. Or cei mai valoroși pași sunt cei făcuți în propriul ritm.

Așadar, dacă copilul vostru a reușit ceva anul acesta, orice succes merită sărbătorit - cu un „Sunt mândru/mândră de tine!” spus cu toată sinceritatea. Pentru că recunoașterea nu trebuie să vină de la alții, ci să înceapă cu noi!

Felicitări tuturor copiilor și părinților pentru fiecare pas, efort și clipă de curaj în anul școlar care a trecut!

Copiii cu dizabilități din R. Moldova beneficiază de mai multe forme de sprijin financiar și social. Alocațiile, compensațiile pentru transport și serviciile sociale „Asistență personală”, „Respiro” sau „Casă comunitară” sunt acordate în baza unor reglementări aprobate de Guvern și gestionate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. De aceste măsuri pot beneficia atât copiii, cât și persoanele care îi îngrijesc, cu respectarea unor condiții clare și în baza actelor necesare.

Tipuri de alocații și pașii necesari pentru obținerea acestora

Copiii cu dizabilități severe, accentuate și medii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de alocații sociale de stat. Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), alocația copiilor cu dizabilități este echivalentă pensiei minime pe care o primesc persoanele cu dizabilități severe, accentuate și medii. Această sumă este stabilită anual de către Guvern. Astfel, de la 01.04.2025, alocațiile sociale de dizabilitate constituie:

• pentru copiii cu dizabilități severe – 2291,74  de lei;
• pentru copiii cu dizabilități accentuate – 2138,96 de lei;
• pentru copiii cu dizabilități medii – 1527,83 de lei.

De asemenea, persoanele care îngrijesc, însoțesc și supraveghează la domiciliu un copil cu dizabilități severe în vârstă de până la 18 ani pot beneficia de alocații pentru îngrijire, însoțire și supraveghere.

„Cuantumul alocaţiei pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere constituie 80% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă, stabilit anual de către Guvern. De la 01.04.2025 – cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituie 3055,65 lei (indexată cu 10%), respectiv, suma alocaţiei constituie 2444.52 lei lunar. Persoana care îngrijeşte, însoţeşte şi supraveghează la domiciliu doi sau mai mulţi copii cu dizabilităţi severe beneficiază de alocaţie pentru fiecare copil”, explică MMPS.

Alocațiile sunt stabilite de Casele teritoriale de asigurări sociale. Cererea se depune de către reprezentantul legal al copilului la Casa de asigurări sociale din zona în care locuiește. „În cazul copiilor cu dizabilități severe, accentuate sau medii cu vârsta de până la 18 ani, alocația se stabilește de Casa teritorială de asigurări sociale mamei, iar în cazul decesului mamei – tatălui copilului, din oficiu, în baza datelor disponibile în resursele informaționale de stat, consumate prin intermediul platformei de interoperabilitate”, explică reprezentanții MMPS.

Pentru a beneficia de alocații, e nevoie de certificatul de naştere (pentru copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani) și certificatul de încadrare în grad de dizabilitate, eliberat de Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă (CNDDCM). Ulterior, Casa teritorială de asigurări sociale analizează fiecare caz în mod individual și stabilește, în funcție de situație, documentele ce trebuie depuse.

Alocația pentru copiii cu dizabilități severe, accentuate sau medii se acordă și se plătește din data stabilirii gradului de dizabilitate de către CNDDCM, dacă cererea și actele sunt depuse în 90 de zile de la emiterea deciziei. Dacă cererea este depusă după acest termen, alocația se stabilește și se plătește începând cu data depunerii cererii complete.

Compensații pentru copiii cu dizabilități: suma și actele obligatorii

Copiii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani, însoțitorii acestora, dar și copiii cu dizabilități locomotorii, beneficiază de compensație pentru serviciile de transport. „Mărimea compensației pentru un trimestru constituie 480,0 lei,  care include și compensația pentru persoanele care le însoțesc pe acestea.  Copiii cu dizabilități locomotorii în vârstă de până la 18 ani beneficiază, trimestrial, de un supliment în mărime de 270,0 lei”, menționează reprezentanții MMPS.

La cererea pentru stabilirea compensaţiei se atașează copiile următoarelor documente:

• certificatul de naştere (pentru copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani);
• certificatul de încadrare în grad de dizabilitate, eliberat de CNDDCM;
• concluzia privind necesitatea deservirii cu transport a persoanei cu dizabilităţi locomotorii, eliberată de CNDDCM, care se prezintă doar în cazul copiilor cu dizabilităţi locomotorii.

„Compensația se stabilește și se achită trimestrial, în baza cererii depuse la Structurile teritoriale de asistență socială de la locul de trai, cu condiţia prezentării documentelor necesare în termen de 60 de zile de la data apariţiei dreptului. În caz contrar, compensaţia se stabileşte din luna prezentării documentelor necesare”, precizează MMPS.

Servicii sociale pentru copiii cu dizabilități

Pentru a beneficia de servicii sociale persoanele se pot adresa la structura teritorială de asistență socială sau la asistentul social comunitar. Reprezentanții MMPS menționează că a fost aprobat Regulamentul-cadru cu privire la organizarea și funcționarea serviciului social „Asistență personală” și Standardele minime de calitate. Scopul acestui serviciu este să le ofere copiilor cu dizabilități severe sprijinul și îngrijirea de care au nevoie pentru a deveni mai autonomi și pentru a se putea integra în comunitate – fie că vorbim despre educație, sănătate, servicii sociale sau accesibilitate. Funcția de asistent personal poate fi ocupată de orice persoană, inclusiv de un membru al familiei sau de o terță persoană. 

„În scopul asigurării drepturilor copiilor cu dizabilități la un trai independent și în contextul integrării lor în societate, au fost elaborate și aprobate reglementări și standarde minime de calitate ce țin de organizarea și funcționarea mai multor tipuri de servicii sociale, respectiv:„Casă comunitară”, „Echipa mobilă”, Serviciul social „Respiro”, „Asistență personală”, „Centre de zi pentru copii cu dizabilități”, menționează MMPS.

Pentru mai multe informații și resurse utile, vizitați site-ul abilitare.md, unde puteți găsi răspunsuri adaptate nevoilor voastre.

Articolul a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF Moldova „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi…”, implementat de AO „Prietena mea” cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).

Stările emoționale și comportamentele unui părinte pot influența întregul echilibru familial. Iar atunci când în familie există un copil cu dizabilitate, provocările sunt și mai mari, deseori, sprijinul psihologic devenind esențial. Consilierea psihologică oferă părinților instrumentele necesare pentru a face față stresului, pentru a înțelege mai bine emoțiile și a întări relațiile cu cei dragi.

„Comportamentele și emoțiile unui membru influențează întregul sistem”

Deși, deseori, ideea de a cere ajutor psihologic poate părea un semn de slăbiciune, în realitate, este una dintre cele mai mature și responsabile hotărâri pe care un părinte o poate lua pentru binele propriei familii.

„Familia este o rețea de relații ce include anumite subsisteme (cuplu, părinți-copii, frați etc.) care formează un tot interdependent, iar comportamentele și emoțiile unui membru influențează întregul sistem. Este esențial ca părinții să ceară ajutor psihologic atunci când întâmpină dificultăți, pentru că această acțiune nu doar că previne agravarea problemelor, ci oferă și oportunitatea de a construi un mediu familial mai sănătos și mai echilibrat”, susține Cristina Dolinschi, doctor în psihologie.

Presiunea responsabilităților și  lipsa sprijinului reciproc pot amplifica neînțelegerile. În acest mod, consilierea psihologică devine o necesitate care ajută la menținerea echilibrului emoțional și la întărirea relațiilor dintre membrii familiei.

Prezența unui copil cu dizabilitate aduce schimbări semnificative în viața de familie, iar ajutorul unui specialist devine, deseori, esențial.

„Îi sprijină să înțeleagă mai bine nevoile copilului, să găsească soluții potrivite pentru educația și dezvoltarea lui și să evite epuizarea. Recomand ca părinții să ceară ajutor de la început, imediat după aflarea diagnosticului, și oricând simt că nu mai fac față singuri provocărilor. Cu sprijin specializat potrivit, părinții pot deveni mai încrezători și pot construi un mediu sigur și echilibrat pentru copil”, menționează psihologa.

Există mai multe semne care indică faptul că un părinte are nevoie de sprijin psihologic. Atunci când ajunge să se simtă copleșit de sarcinile zilnice, pot apărea stări frecvente de anxietate. De asemenea, pot experimenta o tristețe constantă ori să nu mai găsească plăcere în activitățile care altădată îi aduceau bucurie. Psihologa spune că mulți părinți se confruntă cu sentimente intense de vinovăție sau de rușine, însoțite de ideea că nu sunt suficient de buni, iar în unele cazuri, se izolează social, evită relațiile cu alți adulți sau chiar cu propria familie  și devin tot mai iritabili, ajungând la accese de furie greu de controlat.

„Atunci când conflictele din familie se intensifică sau comunicarea cu copilul devine tensionată, superficială sau complet blocată, este un alt semnal de alarmă. De asemenea, unii părinți observă că le este greu să mențină limite clare în relația cu copilul sau nu mai reușesc să fie consecvenți în atitudinea lor. Dificultățile de somn, oboseala cronică, lipsa de energie sau apariția unor simptome fizice fără cauză medicală evidentă pot completa tabloul unei suferințe psihologice.”

Potrivit specialistei, toate aceste semnale, în cazul în care persistă o perioadă mai lungă de timp, arată că părintele are nevoie de ajutor psihologic specializat, fie prin consiliere individuală, fie prin implicarea într-un program de sprijin pentru părinți.

„Ajutorul unui psiholog poate face diferența între a te simți copleșit și a te simți capabil să oferi copilului sprijinul de care are nevoie pentru a se dezvolta emoțional”

Consilierea psihologică oferă tuturor părinților un spațiu sigur pentru a-și exprima emoțiile, iar prin sprijinul specialistului, aceștia învață tehnici de gestionare a stresului și anxietății, cum ar fi reglarea emoțională, organizarea mai eficientă a rutinei zilnice și prioritizarea propriei sănătăți mintale.

„Sunt sprijiniți să-și înțeleagă mai bine trăirile, să diminueze sentimentele de frustrare sau vinovăție și să dezvolte strategii de adaptare pe termen lung. Un alt aspect important este consolidarea sentimentului de competență și încredere în rolul de părinte.” Suportul psihologic este important nu doar pentru cei care îngrijesc un copil cu dizabilitate, dar pentru toți părinții care se confruntă cu dificultăți. „În consiliere, părinții învață să privească provocările dintr-o perspectivă mai clară, să identifice soluții realiste și să își recapete sentimentul de control asupra propriei vieți. Este un proces care nu doar răspunde crizei de moment, ci ajută părinții să construiască reziliență emoțională pentru viitor.”

Atunci când semnalele de alarmă sunt ignorate, iar părinții aleg să nu ceară ajutor, riscurile pot fi considerabile. Psihologa susține că poate apărea burnout-ul parental, o stare de epuizare emoțională, care poate afecta atât relația cu propriul copil, cât și cu partenerul de viață. Părintele poate deveni mai iritabil, își pierde răbdarea și interesul pentru timpul petrecut cu copilul, simțindu-se adesea copleșit sau vinovat. Stresul prelungit poate duce la probleme de somn, oboseală cronică și alte manifestări fizice.

„Relația de cuplu devine tensionată, iar copilul poate resimți aceste dificultăți prin anxietate, probleme de comportament sau regres emoțional. Fără sprijin, părintele riscă să intre într-un cerc vicios de neputință și izolare”, afirmă Cristina Dolinschi.

Unii părinți întâmpină dificultăți în a înțelege emoțiile copiilor. De multe ori, în spatele unei crize de furie se poate ascunde frica, nevoia de atenție sau frustrarea, iar un psiholog ajută părintele să înțeleagă comportamentele copilului, să găsească metode de reacționare, de soluționare a problemelor.

„Prin sesiuni de consiliere, părinții învață să răspundă mai bine la aceste semnale, să creeze un mediu calmant și să dezvolte strategii eficiente pentru a construi o relație bazată pe înțelegere și încredere. Ajutorul unui psiholog poate face diferența între a te simți copleșit și a te simți capabil să oferi copilului sprijinul de care are nevoie pentru a se dezvolta emoțional”, conchide psihologa.

Articolul a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF Moldova „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi…”, implementat de AO „Prietena mea” cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).