Schimb de sprijin: Dezvoltăm primul program de parenting pentru părinții și îngrijitorii copiilor cu nevoi speciale

Schimb de sprijin: Dezvoltăm primul program de parenting pentru părinții și îngrijitorii copiilor cu nevoi speciale

Școala, pe lângă faptul că este un spațiul de învățare, mai este și un mediu în care copiii, dar și părinții acestora trebuie să găsească sprijin și acceptare, indiferent de particularitățile sau nevoile fiecăruia. Iar cadrele didactice de sprijin joacă un rol foarte important în acest proces, fiind acei specialiști care oferă suport educațional și contribuie la incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale.



Pentru ca sprijinul oferit să fie cât mai eficient, cadrul didactic de sprijin lucrează împreună cu părinții, profesorii de la clasă și alți specialiști, pentru a găsi cele mai potrivite metode de lucru, adaptate nevoilor copilului.



Pornind de la această realitate, A.O Prietena mea, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF Moldova, va lansa un program dedicat părinților și dezvoltat împreună cu cadrele didactice de sprijin din cele 30 de școli model din Republica Moldova.



Aceste instituții model, pe lângă rolul lor educațional de bază, pun accent pe dezvoltarea unui mediu educațional incluziv, iar unul dintre principiile-cheie este consolidarea parteneriatelor între școli, familii și comunitate, precum și încurajarea diversității culturale, cultivarea toleranței și a responsabilității globale. 



În acest context, Asociația „Prietena mea” susține eforturile MEC prin dezvoltarea unui program de formare care sprijină cadrele didactice să înțeleagă mai bine provocările părinților și să-i sprijine în crearea unui mediu de susținere și integrare socială pentru copiii lor.



Ce presupune acest program?


Programul de formare pentru cadrele didactice de sprijin a fost construit pornind de la un studiu amplu realizat în cadrul platformei abilitare.md, care a analizat percepțiile, experiențele și provocările trăite de părinții copiilor cu dizabilități. 

Astfel, în baza rezultatelor studiului, au fost identificate patru arii tematice care ar putea oferi răspunsuri la mai frecvente întrebări și dileme. Reieșind din asta, am structurat programul de formare în patru module interconectate, care abordează subiecte pentru sprijinul emoțional, educațional și social al părinților și copiilor.



Modulul 1 – Eu (ca mamă/tată): se concentrează pe dezvoltarea personală a părinților, ajutându-i să înțeleagă și să accepte diversitatea și nevoile copiilor cu dizabilități

Modulul 2 – Eu (ca mamă/tată) + copilul meu: pune accent pe consolidarea relației părinte-copil, dezvoltând abilități de comunicare și sprijinirea părinților în înțelegerea nevoilor emoționale ale copiilor lor.

Modulul 3 – Eu (ca mamă/tată) + familia mea: abordează dinamica familială, oferind strategii pentru gestionarea stresului parental și crearea unui mediu armonios în familie. 
Modulul 4 – Eu (ca mamă/tată) + societatea: se concentrează pe integrarea socială și advocacy, formând cadrele didactice pentru a sprijini părinții în interacțiunile cu comunitatea și pentru a promova educația incluzivă și drepturile copiilor cu dizabilități.

Ce s-a întâmplat până acum?

În perioada noiembrie 2024 – februarie 2025, am organizat opt sesiuni de formare, fiecare concentrată pe o tematică specifică. De la înțelegerea propriilor emoții, la aprofundarea noțiunilor despre dizabilitate, la relația părinte-copil și până la activități practice, ateliere, dezbateri și discuții despre rolul părinților în comunitate.

Tematicile au fost construite pornind de la provocările părinților, iar la fiecare sesiune am abordat subiecte pentru sprijinul emoțional, educațional și social al familiilor.

S-a discutat despre:

  • dezvoltarea personală a părinților/îngrijitorilor copiilor cu dizabilități;

  • dezvoltarea auto-conștientizării și abilităților de comunicare;

  • înțelegerea dizabilităților și a stadiilor de dezvoltare ale copiilor;

  • inteligența emoțională și reziliența la stres;

  • rolul părinților în comunitate;

  • importanța integrării sociale și a advocacy-ului și multe alte aspecte importante. 



Toate aceste întâlniri au avut scopul de a echipa cadrele didactice de sprijin, pe lângă cunoștințele pe care le posedă, cu instrumente practice, dar și cu o înțelegere mai profundă a provocărilor cu care se confruntă părinții copiilor cu dizabilități.

Totodată aceste sesiuni nu au fost doar instruiri, ci un proces de co-creare a programului de parenting pentru părinți și îngrijitori ai copiilor cu nevoi speciale, în care cadrele didactice au contribuit activ la dezvoltarea conținutului.
 

Ce urmează?

Suntem în etapa de elaborare a acestui program, care va sta la baza sesiunilor viitoare destinate părinților. În paralel, mergem prin școlile implicate, unde, alături de cadrele didactice de sprijin, prezentăm părinților platforma abilitate.md. Până acum, am ajuns în 6 dintre cele 30 de instituții selectate, iar fiecare întâlnire ne aduce mai aproape de ceea ce urmează.

Timpul cu tata contează. Cinci idei de activități care apropie
Timpul cu tata contează. Cinci idei de activități care apropie

Un tată implicat nu înseamnă că „ajută” mama, ci că este prezent, activ și responsabil în creșterea copilului. Un tată implicat înseamnă că împărtășește aceleași griji, bucurii și responsabilități, într-un mod armonios, alături de mamă, în viața copilului.


Așadar, iată 5 idei de activități care pot consolida relația tată–copil, prin timp petrecut împreună, joacă, încredere și prezență:

  • Reparați jucării împreună. Luați o jucărie stricată sau veche și încercați să o reparați împreună. Dacă nu reușiți complet, creați una nouă din piese vechi. E o activitate practică, prin care copilul învață că unele lucruri se repară, nu se aruncă.


  • Aventură afară. Mergeți într-un parc, pădure sau curte cu o „misiune”. Să căutați frunze mari, să adunați pietre colorate, să fotografiați ceva ce vă atrage atenția.


  • Desenați-vă unul pe altul. Tatăl desenează copilul, copilul îl desenează pe tată. Nu contează talentul, doar experiența în sine. E un mod creativ de vă privi unul pe celălalt și de a crea o amintire vizuală.

  • Ziua de meșterit împreună. Construiți ceva simplu: o căsuță pentru păsări, o machetă din carton, o „mașină” din cutii de pantofi. Nu contează rezultatul, ci procesul. Copilul își exersează motricitatea, încrederea și curiozitatea, iar tatăl devine partener de explorare, nu instructor.


  • Bucătărim împreună. Organizați o cină în care tata e responsabil de tot meniul, iar copilul e „asistentul de onoare”. Alegeți împreună rețetele, mergeți la cumpărături (sau pregătiți o listă ilustrată) și transformați gătitul într-o activitate comună, care dezvoltă autonomia copilului, simțul responsabilității și, cel mai important, legătura cu tatăl.

Petreceți cât mai mult timp calitativ împreună și nu uitați că rolul tatălui înseamnă mult mai mult decât a fi, pur și simplu, prezent fizic.

Să normalizam, deci, rolul taților implicați în viața familiei!

Explică o psihologă: Ce înseamnă un tată implicat dincolo de prejudecăți
Explică o psihologă: Ce înseamnă un tată implicat dincolo de prejudecăți

Deseori, societatea ne pune etichete despre cum trebuie să fim, cum să ne comportăm, ce să facem, ce să nu facem. Iar sub brazda acestora cade și rolul tatălui în familie.
În acest articol, psihologa Diana Postu ne ajută să înțelegem de ce implicarea tatălui este o parte firească a rolului de părinte, ce impact are un tată prezent în viața copilului, care sunt cele mai frecvente prejudecăți și, cel mai important, să descoperim lucruri noi despre ce înseamnă cu adevărat să fii un tată implicat.

Despre implicarea unui tată
În mare parte, este vorba despre responsabilitate, accesibilitate și interacțiune. Asta ar presupune faptul că un tată implicat oferă modele sănătoase, de exemplu, de relaționare, de gestionare a emoțiilor. Pe de altă parte, este cel care susține copilul și este vorba și de susținerea aceasta emoțională, prin faptul că este empatic, ascultă activ.
Dacă ne referim la sfera emoțională, putem să vorbim și despre validarea emoțiilor copilului. Ar mai fi un aspect legat de implicarea tatălui – este vorba de disponibilitate și, în faza aceasta, putem menționa faptul că un tată implicat este cel care este disponibil pentru a satisface nevoile copilului, atunci când acestea sunt exprimate sau când nu sunt împlinite. E vorba de responsabilitate comună.

De ce implicarea tatălui nu înseamnă „ajutor la creșterea copilului”, ci o parte firească din rolul de părinte
Un tată nu este doar cel care ajută, ci cel pentru care creșterea copiilor este o responsabilitate comună, adică nu e „tata de ocazie” sau „tata care a venit în ospeție”.
Părinții au roluri egale – sau, mai degrabă, responsabilități egale – în educația copilului. Stereotipul că mama este cea care poartă principala responsabilitate în educația și creșterea copilului, de fapt, perpetuează inegalitatea de gen. Copiii au nevoie de ambii părinți – atât în plan emoțional, cognitiv, cât și fizic, adică să aibă și corp, și minte, și suflet sănătoase.

Ce impact are implicarea tatălui asupra copilului
Am vorbit despre dezvoltare cognitivă, dezvoltare emoțională, dezvoltarea spirituală a copilului. Dacă se vorbește și despre anumite comportamente – în sensul acesta, copiii care construiesc relații bazate și pe respect, și pe comunicare cu tații lor – au relații sociale mai sănătoase. De asemenea, studiile ne arată că, în cazul taților implicați, există un risc scăzut de abandon școlar, delincvență sau tulburări, de exemplu, anxioase sau depresive.

În această ordine de idei, sunt reduse comportamentele dificile ale copiilor. Și, dacă se vorbește despre dezvoltarea cognitivă, conform studiilor din domeniu, copiii cu tați implicați au scoruri mai înalte la teste de inteligență generală, dar și de inteligență emoțională.

Ce obstacole întâmpină tații când vor să fie mai prezenți
Primul lucru care îmi vine în minte este legat de stereotipurile și prejudecățile de gen, precum și de judecata socială, care încă persistă în mediul în care trăim și activăm. Tații activi sau implicați sunt uneori percepuți ca fiind mai puțin conformi cu modelul tradițional de masculinitate, și pot fi luați în derâdere de alți bărbați.
Există o presiune reală generată de aceste stereotipuri, care promovează anumite așteptări – de exemplu, că tatăl ar trebui să fie mai degrabă implicat în asigurarea veniturilor, nu în creșterea copilului. Zicala „mama educă, tata muncește” provine tocmai din astfel de norme culturale și tipare de gândire, care, din păcate, pot descuraja implicarea reală a taților.


Un alt obstacol este legat de sprijinul instituțional. Chiar dacă există o lege privind concediul paternal, în practică pot lipsi dorința sau deschiderea din partea angajatorilor de a-l acorda efectiv. Tații nu sunt încurajați suficient să beneficieze de acest drept, iar fenomenul nu este mediatizat sau normalizat. Și aceasta devine, la rândul său, o piedică în calea implicării active a taților în viața copiilor lor.
Și cum îi putem susține? Simplu: fără rușine sau vină.

Lucrurile pe care le învață bărbatul despre sine când devine tată cu adevărat prezent
Primul lucru pe care îl învață, probabil, este legat de procesul acesta de conectare – învață să se conecteze cu copilul său prin grijă, prin empatie, și în sensul acesta înțelege, poate, că a fi puternic nu exclude exprimarea emoțiilor. Și, la fel, aceasta ar contribui și la o redefinire a identității masculine.

Pentru că, cumva, stereotipul de gen ne spune că masculinul este legat de performanță, autoritate. Dar, fiind în preajma unui copil și fiind implicat în creșterea lui, își descoperă o altă putere pe care o are – de a fi empatic, de a fi grijuliu, de a exprima emoțiile și de a se conecta. Astea ar fi niște momente foarte importante.

Poate un bărbat care este implicat și prezent în viața copilului are și posibilitatea aceasta de dezvoltare personală, dacă pot să spun așa – își identifică propriile nevoi, își identifică propriile limite. Poate deveni mai conștient de anumite procese și de anumite experiențe pe care le are sau le-a avut în propria copilărie. Pentru că, de multe ori, auzim că părinții și, în speță, dacă vorbim despre tați, spun: „Eu, când am fost copil, am avut experiența asta, dar nu mi-o doresc pentru copilul meu”, sau invers: „Vreau să o dezvolt în relația cu copilul meu.”

Ce înseamnă, de fapt, să fii un „tată bun”
În mare parte, este vorba despre un tată care este prezent în viața copilului, implicat, afectuos, disponibil și consecvent. Cred că am vorbit mai puțin despre acest aspect, dar este esențial ca un copil să știe că poate conta pe tatăl său, indiferent de situație, de context sau de ceea ce se întâmplă. O relație construită pe încredere îi oferă copilului sprijin emoțional real.

Asta înseamnă implicare. De aceea evit să folosesc eticheta de „tată bun”, pentru că termenul „bun” poate suna superficial și nu reflectă complexitatea relației. În fond, vorbim despre comportamente – unele pot fi constructive, altele distructive. Dar chiar și atunci, tatăl rămâne tatăl copilului.

A fi un tată implicat înseamnă că poți să te autoeduci, să te dezvolți, să înveți cum să te conectezi mai bine cu copilul tău. Și asta este, cu adevărat, un lucru valoros. Înseamnă că lucrurile pot fi diferite față de cum au fost până acum, iar această posibilitate aduce cu ea speranță.

Contributoare: Diana Postu, psihologă

Explică un psihoterapeut: „Suficient e atunci când rămâi”. Ce înseamnă să fii un tată prezent, nu perfect
Explică un psihoterapeut: „Suficient e atunci când rămâi”. Ce înseamnă să fii un tată prezent, nu perfect

În această lună în care marcăm Ziua Taților, dedicăm o serie de articole taților care, adesea, ascunși după rolul asumat de „stâlpul familiei”, neglijează emoțiile și își ascund trăirile. Experiența de a fi părinte nu înseamnă doar de a oferi ceva constant, mai înseamnă să-ți fie auzite nevoile atunci când simți oboseală, teamă sau nesiguranță. 

Psihoterapeutul Sergiu Toma, în cele ce urmează, ne va ajuta să înțelegem ce înseamnă să fii suficient ca tată, ce emoții trăiesc tații dar adesea nu le exprimă, precum și cum pot construi o relație autentică cu copilul lor, fără presiunea perfecțiunii.

Ce înseamnă să fii suficient ca tată, când simți că nu faci destul

Înseamnă să nu mai alergi după o versiune imaginară a unui „tată ideal” care nu greșește niciodată. Să fii suficient nu înseamnă să le știi pe toate, ci să fii disponibil emoțional și sincer în relația cu copilul tău. Suficient e atunci când te întorci, când întrebi „Cum ești?”, când spui „Nu știu, dar vreau să învăț”. Suficient e un tată care simte și rămâne, chiar și când simte rușine sau neputință. 

Mituri despre rolul tatălui pe care ar trebui să le demontăm

Că tatăl trebuie să fie doar „furnizor”. Că e stânca fără emoții. Că nu trebuie să plângă, să se confeseze, să aibă îndoieli. Că „educația copiilor e treaba mamei”. Că un bărbat adevărat trebuie să controleze tot. Toate aceste mituri izolează, rușinează și ucid intimitatea din familie. Un tată sănătos e și ghid, și oglindă, și partener de joacă. Și vulnerabil. Și obosit uneori. Și viu.

Emoțiile pe care trăiesc tații, dar nu le exprimă

Frica de a eșua. Rușinea că nu știu cum să iubească altfel decât prin „a face”. Neputința când nu-și pot „salva” familia. Dorul de propriul tată – chiar și dacă nu l-au avut. Și mai ales: furia. Furia care maschează frica și tristețea. Nu le exprimă pentru că nimeni nu le-a arătat cum. Și pentru că încă simt că dacă ar plânge sau s-ar opri, totul s-ar destrăma.

Mulți tați vor „să rezolve” problema și se simt neputincioși când nu pot

Asta e rana nevăzută a bărbatului: dacă nu pot repara, înseamnă că nu contez. Mulți tați se retrag sau se închid emoțional tocmai pentru că nu știu să stea cu suferința altora fără să aibă o soluție. Dar uneori copilul sau partenera nu vor o soluție. Vor prezență. O îmbrățișare. O confirmare: „e greu, sunt aici”. Neputința nu e slăbiciune. E poarta prin care poate începe o relație reală.

Cum se poate lucra cu presiunea de a fi „stâlpul familiei”

Împărțind greutatea cu altcineva. Îndrăznind să spui „Am și eu nevoie de sprijin”.

Stâlpul nu e cel care ține totul singur, ci cel care știe să-și ancoreze și familia, și pe sine în ceva mai mare: o comunitate, un frate, un terapeut, un sens. Uneori, cel mai puternic lucru pe care îl poate face un tată este să recunoască că nu mai poate. Și să ceară ajutor. Nu din slăbiciune, ci din curaj.

Ce înseamnă un tată prezent în familie, dincolo de ajutorul practic

Înseamnă un bărbat care se uită în ochii copilului său zilnic, îl îmbrățișează, sărută și spune „Mi-e dor, hai să ne jucăm”. Care nu doar duce, face, construiește, dar și ascultă, întreabă. Care spune: „Îmi pare rău”. Care poate sta în emoții inconfortabile fără să le respingă sau să le corecteze. Un tată prezent nu e un super-erou. E un bărbat care nu fuge de sine, de copil, de responsabilitate, de vulnerabilitate.

Mesaj pentru tații care simt că „nu fac destul”

Că poate nu faci destul – dar asta nu înseamnă că nu ești destul. Că valoarea ta nu stă doar în ce faci, ci în cine alegi să fii. Că, uneori, copilul tău are mai multă nevoie de 10 minute de prezență autentică decât de 10 ani de sacrificii invizibile. Că durerea asta, că „nu e suficient”, e uneori o voce veche – poate chiar vocea tatălui tău. Nu trebuie să o crezi. Poți scrie altă poveste. Și ai dreptul să o scrii.

Contributor: Segiu Toma, psihoterapeut de familie și cuplu