Cum prevenim violența și bullying-ul asupra copiilor cu nevoi speciale

06 septembrie, 2025

240 de milioane din copiii din întreaga lume trăiesc cu o formă de dizabilitate. Mulți dintre ei se confruntă cu prejudecăți și marginalizare, iar probleme lor rămân deseori nespuse și neobservate de cei din jur. Copiii și adolescenții cu nevoi speciale prezintă un risc de până la patru ori mai mare de a suferi de violență fizică și sexuală. Iar în cadrul fenomenului de bullying, copiii și adolescenții cu nevoi speciale au de trei ori mai multe șanse de a fi hărțuiți, în comparație cu alți colegi. În plus, femeile și fetele cu dizabilități se confruntă cu o discriminare dublă, ceea ce le expune la un risc mai mare de violență în bază de gen, abuz sexual, neglijare, maltratare și exploatare.

Am discutat cu părinții copiilor cu dizabilități, dar și cu psihologul Sergiu Toma, pentru descoperi efectele violenței asupra copiilor cu nevoi speciale, dar și care sunt soluțiile pentru a preveni acest fenomen.

„Dașa se poate apăra, dar pentru mine frica încă persistă”

Aurica Atonov a adus-o pe lume pe Daria în 1986, la 21 de ani, când despre sindromul Down se vorbea și se cunoștea puțin. Când Daria a mai crescut, Aurica a dus-o la grădiniță. Însă ceilalți părinți au fost împotrivă ca Daria să fie alături de copiii lor. Astfel, Aurica a decis să-și educe fiica acasă.

„Odată, când Dașa avea șase anișori, a mers la terenul de joacă, iar eu eram alături și o supravegheam. Într-un moment am observat că copiii aruncă cu pietre în ea. A început să arunce o fetiță, iar alții s-au alăturat”, povestește femeia. Chiar dacă a mers la părinții fetei și a încercat să discute despre comportamentul ei, aceștia nu s-au arătat alarmați. „Mi-au spus că astfel de copii trebuie ținuți în casă, nu au ce căuta afară”, își amintește femeia.

Aurica adaugă că violența și bullying-ul persistă nu doar asupra copiilor și adolescenților cu nevoi speciale, însă aceștia par să fie o „țintă” mai ușoară.

„Ea acum are 38 de ani, dar noi continuăm să mergem pe stradă de mână. Mă tem că cineva se va uita urât la ea sau îi va spune ceva urât. Acum nu mai este copil și se poate apăra, dar pentru mine frica încă persistă”, mărturisește femeia.

Din păcate maturii și copiii cu sindromul Down se confruntă cu hărțuirea, în special verbală și în zile de azi. „Cu ceva timp în urmă mergeam în troleibuz cu Daria și alți doi copii cu sindromul Down și părinții lor, iar câțiva tineri, de 16-17 ani, au început să râdă de ei, să zică cuvinte jignitoare. Dașa a scos telefonul și a început să-i filmeze, iar ei au început să râdă mai tare”, povestește femeia. Atunci Dașa a izbucnit în plâns, iar mama ei a trebuit să-i explice că nu este vina ei, de vină este lipsa de educație și înțelegere a tinerilor.

Aurica spune că, chiar dacă a încercat să explice tinerilor din troleibuz că nu se comportă adecvat, înțelege că asta nu este suficient pentru a schimba ceva. „Mai eficient ar fi dacă copiii și tinerii ar fi implicați în activități alături de persoane cu nevoie speciale, pentru a înțelege că sunt la fel ca ei, să învețe să fie mai empatici.”

Părinții copiilor și maturilor cu sindromul Down încearcă să fie mereu alături de ei, pentru că aceștia nu dispun de suficiente mecanisme pentru a se proteja sau reproșa atunci când sunt hărțuiți.

„Atunci când mergem pe drum și cineva se uită insistent la Dașa și ea întreabă de ce, eu îi spun că ea este vedetă, iar oamenii o cunosc pentru că au văzut-o la TV. Iar dacă cineva o supără, îi spun că el nu înțelege nimic, nu e vina ta, asta nu ar trebui să te întristeze", explică Aurica.

„Îmi spuneau că Bogdan nu este «cum trebuie» și chiar îl numeau debil”

Bogdan are 13 ani și este primul copil al Xeniei Telechi și al soțului ei. Cuplul mai are doi copii, Maria-Elena de 11 ani și Ana-Ioana de doi ani. Locuiesc în satul Peresecina, Orhei. La început Bogdan părea un copil sănătos, însă, pe măsură ce creștea, familia a început să-și pună semne de întrebare. Când băiatul avea doi ani și jumătate, după multe vizite la doctori și diagnoze neconfirmate, medicii s-au oprit la autism.

Încă de la grădiniță Bogdan s-a confruntat cu violența verbală și inacceptare. „Era deseori neglijat de educatori, lăsat să stea singur într-un colț. Eucatorii ne spuneau că Bogdan nu este un copil cum trebuie și chiar îl numeau debil”, povestește Xenia.

Femeia recunoaște că atunci era tânără, nu știa prea multe despre diagnoza fiului ei sau cum să reacționeze în astfel de situații. A ajuns să se certe cu educatoarele, iar cuvintele urâte au curs și asupra copilului, dar și asupra ei.

„Nu doar educatoarele nu îl acceptau pe Bogdan, ci și ceilalți copii din grupă. Copiii spuneau: dați-vă într-o parte, nu vă jucați cu Bogdan, el nu este ca noi”, povestește Xenia. Nici educatorii, nici instituția nu erau pregătiți să lucreze corect cu Bogdan. De cele mai multe ori el era pur și simplu lăsat într-o parte, singur. Atunci când era mic, Bogdan nu înțelegea ce se întâmplă în jurul său, nu înțelegea că colegii și educatorii nu îl acceptă.

„Nu știu cum este la oraș, dar la sat copiii sunt etichetați. Totul începe de la grădiniță, dacă copilul este etichetat la grădiniță, merge cu aceeași etichetă și la școală”, afirmă Xenia.

Totuși, când Bogdan a mers în clasele primare, alături de un asistent personal, adică sora Xeniei, lucrurile păreau să se fi îmbunătățit. „Profesoara pe care o aveam în clasele primare le spunea mereu colegilor că Bogdan este un copil mai deosebit, dar este un copil ca și ceilalți”, povestește Xenia. Însă, începând cu clasa V-a lucrurile s-au schimbat, colegii au început să-l ocolească pe Bogdan, uneori râd de el sau îl arată cu degetul. Chiar dacă vârsta biologică a lui Bogdan este de 13 ani, mintal el este la nivelul unui copil 2-4 ani. „Atunci când se întâmpla ca cineva să-l bruscheze, el izbucnește în lacrimi și vine la mine să mă cuprindă, spunând mama”, povestește Xenia.

Se întâmplă ca și în stradă Bogdan să fie bruscat de trecători. Iar unii dintre vecini i-au spus Xeniei că ar trebui să-l țină pe fiul ei închis în casă. „În aceste momente am un sentiment de vină, că nu am putut să fac mai multe pentru copilul meu. Simt că suntem singuri, iar cei din jur sunt ostili față de copilul meu și familia noastră”, mărturisește Xenia.

Cum prevenim violența și bullying-ul asupra copiilor cu nevoi speciale

Psihologul Sergiu Toma spune că violența și hărțuirea împotriva copiilor și adolescenților cu dizabilități poate fi explicată prin lipsa experienței de conviețuire alături de ei. „Drept rezultat, ceilalți copiii tind să se comporte cum știu sau cum le vine. Este mai complicat pentru ei, pentru că de multe ori comportamentul copiilor cu nevoi speciale nu este clar pentru ei.” Psihologul adaugă că în această situație, pentru copii este firesc să se retragă, să nu interacționeze, pentru că nu știu cum să o facă.

Sergiu Toma spune că, de cele mai multe ori, copiii cu dizabilități sunt crescuți într-un mediu protectiv, iar atunci când ies în afara acestuia, unde nu au parte de aceeași protecție din partea celor din jur, șocul este și mai mare, iar copiii pot fi mai vulnerabili din cauza dizabilității.

Reziliența sau rezistența la factorii de stres din jur se formează din primii ani de viață ai copiilor și este un proces treptat. „Indiferent dacă vorbim despre un copil cu nevoi speciale, sau nu, rolul părinților este să-i explice că în lume există, simplu vorbind, și oameni buni, și oameni răi. Astfel, el trebuie să fie pregătit că cineva poate să nu-l accepte sau să se comporte urât cu el”, afirmă psihologul.

Iată și câteva sugestii de la Sergiu Toma pentru părinți.

Cum îmi ajut copilul să reacționeze la hărțuire:

Explicați copilului că unele persoane pe care le va întâlni sau va interacționa pot manifesta un comportament ostil sau violent față de el, iar motivul nu este dizabilitatea sa, ci lipsa de înțelegere și empatie a persoanei.

Analizați cu copilul diverse situații în care poate fi hărțuit, atunci când nu veți fi alături: la școală, la terenul de joacă, în stradă.

Explicați copilului că este normal să-i fie frică sau să plângă.

Învățați copilul că trebuie să ceară ajutor atunci când nu face față.

Spune-ți copilului la cine poate apela în diverse situații: la unul din părinți, frați sau rude, profesori, etc.

Violența în mediul școlar

Desigur, nu doar părinții copiilor cu dizabilități trebuie să ducă povara creării unei societăți mai tolerante. Sergiu Toma spune că prezența în clasă și în școală a unui copil cu nevoi speciale este un factor de risc de apariție a bullying-ului. Rolul cadrelor didactice este să pregătească terenul, să explice elevilor că orice manifestare violentă nu va fi tolerată. Profesorii trebuie să ajute copiii să creeze un mediu în care există respect reciproc și în care elevii știu că pot apela la cadrele didactice atunci când cineva se comportă urât sau există situații neclare pentru ei. Astfel, se construiește cultura de conviețuire în comun.

„Trebuie să înțelegem că prevenirea comportamentelor violente nu înseamnă să faci ca ele să nu apară niciodată. Dar înseamnă să creezi un mediu în care există alte modalități prin care copiii și adolescenții pot să se afirme, să soluționeze o problemă, să-și exprime nemulțumirea, fără a apela la vreo formă de violență”.

Cum școala poate preveni violența? Recomandările psihologului:

Supravegherea spațiilor unde pot apărea comportamente violente: terenurile de joacă, culoarele unde elevii petrec pauzele, spațiile după școală, clasele atunci când nici un matur nu este prezent.

Profesorul trebuie să-și exprime foarte ferm atitudinea negativă față de orice formă de bullying și să nu manifeste astfel de comportamente față de elevi.

Instruirea cadrelor didactice, pentru a preveni comportamente inadecvate sau hărțuirea față de copiii cu nevoi speciale.

Copiii cu nevoi speciale și ceilalți copii trebuie să știe că pot avea încredere în cadrele didactice atunci când apare o neînțelegere, ei fiind prima instanță la care ar trebui să apeleze după ajutor.

Psihologul Sergiu Toma spune că atunci când vorbim despre asistența copiilor care s-au confruntat cu diverse forme de bullying, indiferent dacă sunt cu nevoi speciale sau nu, e necesară o abordare multidirecțională. „Trebuie să lucrăm nu doar cu copilul care s-a confruntat cu bullying-ul, ci și cu părinții, copiii care au manifestat un astfel de comportament, profesorii și cu oricine altcineva care a fost implicat. Astfel, putem înțelege mai bine situația și găsi soluții.”

Date de contact pentru servicii de suport gratuit și confidențial:
Telefonul de Încredere pentru femei și fete 0 8008 8008
Telefonul Copilului 116 111
Serviciul de asistență telefonică gratuită pentru persoanele cu dizabilități 080010808

Aceste produse sunt realizate în cadrul unei campanii organizate de UNICEF Moldova în parteneriat cu A.O Prietena Mea: „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi”, care are scopul de a schimba atitudini și a îmbunătăți oportunitățile pe care le au copiii și adolescenții cu dizabilități, dar și părinții sau îngrijitorii acestora.

Alte recomandate

Vezi toate

Alte recomandate

15 iulie, 2026

Reabilitare și sprijin pentru copiii cu dizabilități: cum funcționează serviciile în perioada verii în R. Moldova

Serviciile de reabilitare și sprijin pentru copiii cu dizabilități și familiile acestora continuă să funcționeze și pe durata verii, atât în Chișinău, cât și în mai multe raioane ale țării. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), serviciile de tip „Respiro” și echipele mobile își desfășoară activitatea pe tot parcursul anului, inclusiv în sezonul estival, oferind sprijin și intervenții la domiciliu sau îngrijire continuă pentru beneficiari. De asemenea, centrele de zi, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, își continuă activitatea și pe durata vacanței de vară, însă programele sunt adaptate specificului sezonului, prin activități educative, recreative și de dezvoltare personală.

Persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii de reabilitare și recuperare care le ajută să își mențină și să își dezvolte capacitățile funcționale, să devină mai autonome și să participe activ la viața comunității.

Serviciile de reabilitare funcționează și în perioada estivală

Astfel, potrivit MMPS, serviciile de reabilitare sunt prestate prin intermediul următoarelor tipuri de servicii sociale:

„Respiro”, prezent în șapte structuri teritoriale de asistență socială. Cinci dintre aceste servicii sunt destinate copiilor și funcționează în Cimișlia, Călărași, Ungheni, Orhei și Telenești. Serviciul oferă asistență și supraveghere continuă, timp de 24 de ore, pentru persoane cu dizabilități severe, pe o perioadă de până la 30 de zile pe an.
„Echipa Mobilă”, disponibil în 33 de unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea. Echipele oferă intervenții de recuperare la domiciliu, inclusiv evaluarea necesităților, consiliere, suport psihosocial, dezvoltarea și recuperarea abilităților funcționale și instruirea membrilor familiei în vederea asigurării unui mediu favorabil incluziunii și participării active a persoanei cu dizabilități.
la nivel național activează și 20 de „Centre de zi pentru persoane cu dizabilități”, dintre care șase sunt destinate copiilor și funcționează în Cahul, Fălești, Anenii Noi, Hâncești, Sângerei și Ștefan Vodă, iar alte cinci sunt dezvoltate în municipiul Chișinău. Aceste centre oferă servicii de abilitare și reabilitare, terapie ocupațională, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, activități de socializare, consiliere și suport pentru integrarea și participarea activă în comunitate.

Ministerul precizează că toate aceste servicii funcționează inclusiv în perioada estivală.

Activități educative, recreative și culturale la centrele de zi

În Republica Moldova mai activează și 19 „Centre de zi pentru copii”, dintre care zece în municipiul Chișinău și nouă în alte localități din țară, inclusiv în raioanele Strășeni, Orhei, Călărași, Soroca, Fălești, Taraclia, Ștefan Vodă și Basarabeasca.

„Copiii cu vârsta de la 7 până la 18 ani, în special din familii aflate în dificultate și/sau defavorizate, precum și copiii care sunt în evidența autorității tutelare, inclusiv și copii cu dizabilități accentuate și medii, precum și membrii familiei acestora beneficiază de Serviciul social «Centre de zi pentru copii»”, menționează MMPS.

Serviciul social „Centru de zi pentru copii” oferă sprijin copiilor și familiilor acestora, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la prevenirea separării lor de familie. În cadrul centrului, copiii beneficiază de un mediu sigur, unde participă la activități educative, recreative și de socializare, adaptate vârstei și nevoilor lor. Serviciul poate primi până la 40 de copii. Astfel, centrele de zi asigură:
   •   supravegherea și îngrijirea copiilor pe parcursul zilei;
   •   sprijin în procesul educațional, inclusiv activități de recuperare școlară și  dezvoltare a competențelor de învățare;
   •   activități de dezvoltare personală, socializare și petrecere constructivă a timpului  liber;
   •   consiliere și suport psihosocial pentru copii și familiile acestora;  • dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și a abilităților de comunicare și  relaționare;
   •   activități cultural-artistice, sportive și recreative;
   •   servicii de orientare și referire către alte servicii specializate, în funcție de  necesitățile identificate.

Potrivit ministerului, pe durata vacanței de vară activitatea acestora continuă, însă programele sunt adaptate sezonului.

„În perioada vacanței de vară, centrele de zi continuă desfășurarea activităților, adaptând programele la specificul sezonului și la necesitățile beneficiarilor. În această perioadă sunt organizate frecvent activități educative, recreative, culturale și de dezvoltare personală, care contribuie la menținerea unui mediu protector pentru copii și la prevenirea situațiilor de risc. Totodată, aceste servicii oferă un sprijin important familiilor, inclusiv părinților care sunt încadrați în câmpul muncii și au nevoie de suport pentru supravegherea și implicarea copiilor în activități constructive pe durata vacanței școlare”, precizează MMPS.

Diana Covalciuc, directoarea Centrului „Tony Hawks” din Chișinău, unul dintre cele mai importante centre de reabilitare pediatrică din Republica Moldova, destinat recuperării și reabilitării copiilor cu dizabilități, de asemenea, confirmă că instituția își desfășoară activitatea în regim obișnuit, iar toate serviciile rămân disponibile pentru beneficiari.

Totuși, aceasta precizează că serviciile de logopedie și psihologie vor avea „pauze de 2–3 săptămâni”, iar piscina va fi închisă „doar o săptămână la sfârșitul verii”, pentru efectuarea unor lucrări de reparație.

Potrivit MMPS, toate serviciile disponibile pentru persoanele cu dizabilități sunt organizate în baza legislației și sunt adaptate nevoilor fiecărei persoane, pentru a le oferi sprijin și șanse egale de incluziune socială.

Acest material a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF „Învăț limbajul acceptării”, implementat de AO Prietena mea, cu susținerea financiară a Marii Britanii.

10 iulie, 2026

Ghid pentru părinți: cum recunoaștem și gestionăm suprasolicitarea termică la copiii cu afecțiuni neurologice

Temperaturile ridicate pot fi greu de suportat pentru orice copil, însă pentru cei cu hipersensibilitate senzorială, tulburări din spectrul autist sau alte afecțiuni neurologice, căldura poate provoca reacții mult mai intense. „Căldura extremă poate avea efecte grave asupra sănătății, bunăstării mintale, educației și chiar nutriției copiilor”, afirmă Svetlana Hadjiu, doctoră habilitată în științe medicale, profesoră universitară, șefă a Clinicii Neurologie Pediatrică a Departamentului Pediatrie al USMF „Nicolae Testemițanu”.

Agitația, iritabilitatea, refuzul activităților, dificultățile de comunicare sau chiar apariția unor complicații neurologice pot fi semne că organismul copilului nu mai face față stresului termic. Specialiștii avertizează că supraîncălzirea poate afecta comportamentul, starea emoțională și sănătatea copilului, iar recunoașterea la timp a semnelor de alarmă este esențială. „Unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care părinții le pot face fără să-și dea seama este să minimizeze disconfortul copilului, spunând că «nu este atât de cald» sau că «exagerează». Pentru un copil cu hipersensibilitate senzorială, senzația de căldură este reală și poate fi copleșitoare” explică terapeuta comportamentală Aliona Șleac.

De ce reacționează unii copii mai puternic la căldură

Copiii cu hipersensibilitate senzorială percep diferit stimulii din jur. Aliona Șleac, terapeută ocupațională, spune că, pentru ei, senzațiile pe care majoritatea oamenilor le consideră obișnuite pot fi resimțite mult mai puternic. „În zilele foarte călduroase, sistemul nervos al unor copii, mai ales cei cu dificultăți de procesare senzorială sau TSA, trebuie să gestioneze simultan căldura, lumina puternică, transpirația și zgomotele din jur. Acest lucru îi poate copleși. O criză senzorială apare de obicei după expunerea la zgomote puternice, lumină intensă, căldură, aglomerație sau alte stimulări excesive. Copilul poate plânge, țipa, își poate acoperi urechile, refuza contactul sau încerca să fugă. De regulă, se liniștește într-un mediu calm, cu reducerea stimulilor”, precizează terapeuta ocupațională.

Și medicul neurolog Svetlana Hadjiu atrage atenția că temperaturile ridicate afectează în mod special copiii cu afecțiuni neurologice și de neurodezvoltare, deoarece organismul lor gestionează mai greu stresul termic. Aceasta explică faptul că bebelușii și copiii mici sunt deosebit de vulnerabili, deoarece centrele de termoreglare sunt încă imature și nu pot controla eficient temperatura corporală. În cazul copiilor cu afecțiuni neurologice, mecanismele care reglează funcțiile organismului sunt adesea afectate, ceea ce reduce capacitatea de adaptare la temperaturi înalte. „Căldura extremă poate avea efecte grave asupra sănătății, bunăstării mintale, educației și chiar nutriției copiilor”, afirmă doctorița.

Aceasta mai spune că temperaturile extreme pot influența funcționarea unor structuri importante ale creierului, inclusiv a hipotalamusului, responsabil de reglarea temperaturii corpului. De asemenea, căldura excesivă poate accentua dezechilibrele senzoriale, poate reduce fluxul de sânge oxigenat către creier prin deshidratare și poate afecta mecanismele de autoreglare cerebrală. „Copiii cu afecțiuni neurologice pot avea dificultăți în a-și comunica nevoile. Deshidratarea este un trigger care condiționează reducerea volumului sanguin, scăderea fluxului de sânge oxigenat către creier și creșterea vâscozității sângelui. Copiii cu hipertermie, nu pot comunica despre senzația de sete, astfel, la ei asociindu-se deshidratarea și, ulterior, alterarea fluxului sanguin cerebral. Acest fenomen provoacă letargie, confuzie, cefalee și slăbiciune neuromusculară accentuată. Uneori, unii copii pot prezenta complicații grave, precum tulburări de deglutiție”, explică specialista.

Ce tratamente pot influența termoreglarea sau pot crește sensibilitatea la căldură

Medicul neurolog Svetlana Hadjiu atrage atenția că unele tratamente administrate copiilor pot afecta capacitatea naturală a organismului de a regla temperatura corporală. Potrivit acesteia, există mai multe categorii de medicamente care interferează cu mecanismele de termoreglare sau favorizează deshidratarea, ceea ce poate crește riscul de epuizare termică, hipertermie sau insolație, mai ales în perioadele cu temperaturi ridicate. Printre acestea se numără medicamentele antiepileptice. „Pacienții cu epilepsie administrează zilnic terapii antiepileptice, medicamente care sunt utilizate în neurologia pediatrică. Unele dintre acestea interferă cu capacitatea naturală a organismului de a transpira sau de a se răcori, crescând semnificativ riscul de insolație. De asemenea, anumite medicamente psihiatrice, prescrise copiilor cu tulburări din spectrul autist, ADHD, anxietate sau alte tulburări de neurodezvoltare, pot afecta mecanismele prin care corpul elimină căldura. Antidepresivele și antipsihoticele pot inhiba transpirația sau pot reduce senzația de sete, limitând capacitatea corpului de a se răci”, precizează doctorița.

Svetlana Hadjiu menționează că și unele medicamente cardiovasculare și hipotensive, administrate copiilor cu afecțiuni cardiace, pot reduce capacitatea organismului de a face față temperaturilor ridicate. În special, beta-blocantele pot diminua fluxul de sânge către piele și pot influența răspunsul natural al organismului la căldură. În aceeași categorie de risc se află și diureticele, utilizate în anumite afecțiuni cardiace sau neurologice. Aceste medicamente favorizează eliminarea lichidelor din organism și pot contribui la apariția rapidă a deshidratării și a dezechilibrelor electrolitice, mai ales atunci când copilul pierde suplimentar lichide prin transpirație.

Specialista atrage atenția și asupra antihistaminicelor folosite în tratamentul alergiilor. „Unele medicamente antialergice reduc transpirația și afectează căile de control ale termoreglării din creier ducând la hipertermie”, explică aceasta. Totodată, medicamentele anticolinergice, utilizate pentru diverse afecțiuni digestive sau neurologice, pot bloca activitatea glandelor sudoripare. „Aceste preparate pot bloca glandele sudoripare, uneori condiționând intoleranță la temperaturi ridicate”, afirmă medicul neurolog.

Cum se manifestă și cum recunoaștem suprasolicitarea termică

Svetlana Hadjiu explică faptul că, în cazul copiilor cu afecțiuni neurologice, precum epilepsia, tulburările din spectrul autist sau paralizia cerebrală, mecanismele de termoreglare sunt adesea afectate. Potrivit acesteia, manifestările hipertermiei pot varia în funcție de severitatea supraîncălzirii și de particularitățile afecțiunii de care suferă copilul. Medicul neurolog precizează că, la copii, în cazul hipertermiei ușoare sau moderate, simptomele includ:

agitație psihomotorie, neliniște;
edeme de căldură de obicei la picioare, din cauza acumulării subcutanate de lichid;
erupție de căldură (umflături mici și roșii pe piele în zonele de contact cu hainele, senzație de mâncărime sau înțepături pe piele, în special la transpirație);
crampe de căldură (spasme musculare dureroase, adesea la nivelul picioarelor sau în regiunea abdominală);
transpirație abundentă în activitate și mișcare;
epuizare din cauza căldurii (transpirație abundentă, slăbiciune sau oboseală, amețeală și/sau leșin, greață sau vărsături, piele rece, palidă și umedă, puls rapid și slab, crampe musculare, cefalee);
sincopa de căldură (amețeli și leșin induse de căldură).

„Simptomele timpurii de intoleranță la căldură la copiii mici includ modificări bruște de comportament (letargie sau agitație accentuată), refuzul alimentației, paloare și lipsa transpirațiilor (piele uscată) în ciuda căldurii, hiponatriemie exprimată prin greață, vărsături, umflarea mâinilor și a picioarelor, cefalee, stare de rău, convulsii. Expunerea prelungită la căldură poate duce la deprecierea stării generale și neurologice. Identificarea semnelor de decompensare la căldură necesită atenție imediată și ajutor de urgență” precizează doctorița.

Medicul neurolog explică faptul că nu orice reacție la căldură reprezintă o urgență medicală, însă părinții trebuie să știe să facă diferența între epuizarea termică și complicațiile neurologice severe provocate de supraîncălzirea organismului. „Epuizarea sau suprasolicitarea termică apare când organismul copilului este deshidratat și se forțează să se răcească. Fiind în această situație pacientul este conștient, cooperabil, coerent, poate fi iritat sau ușor disbalansat. În plus, are manifestări fizice exprimate prin piele umedă, transpirată și palidă, cu pulsul accelerat și hipertermie moderată. Această stare este controlabilă și poate fi ameliorată prin hidratare urgentă și întreruperea expunerii termice”, explică aceasta.

În schimb, atunci când mecanismele de termoreglare nu mai fac față, pot apărea urgențe neuropediatrice care pun viața în pericol. În astfel de situații, pielea poate deveni foarte fierbinte și uscată, iar temperatura corpului poate depăși 40 de grade Celsius. Potrivit specialistei, există mai multe semne de alarmă, iar părinții trebuie să le recunoască și să solicite ajutor medical de urgență. Printre acestea se enumeră:

crize convulsive: pot apărea unele crize noi sau se pot intensifica ca frecvență și durată crizele deja existente (în special la copiii cu epilepsie)
afectarea stării de conștiență: de la agitație până la somnolență extremă, episoade de „privire în gol” prelungite sau stări de confuzie și dezorientare
spasme sau mișcări involuntare similar ticurilor sau sindromului Parkinson: mișcări sacadate ale membrelor, rigiditate musculară sau hipotonie severă
fontanela anterioară deprimată ce indică deshidratare severă, iar o fontanelă bombată poate semnala probleme ale presiunii intracraniene (în special la sugar), asociate cu greață și vărsături
tulburări de respirație și cardiovasculare.

Medicul neurolog atrage atenția că, în cazuri grave, supraîncălzirea poate provoca inclusiv un accident vascular cerebral, manifestat prin slăbiciune pe o parte a corpului, asimetria feței sau alte semne neurologice. Apariția acestor simptome impune solicitarea imediată a ajutorului medical de urgență.
Cum trebuie să acționeze părinții

Terapeuta ocupațională subliniază că tehnicile de autoreglare trebuie adaptate nevoilor senzoriale și nivelului de dezvoltare al fiecărui copil. Pentru a-l ajuta să facă față mai ușor disconfortului provocat de căldură și altor stimuli din mediu, părinții pot apela la activități proprioceptive, precum împinsul, trasul, căratul unor obiecte, mersul în patrupedie sau săriturile.

De asemenea, pot fi utile tehnicile de presiune profundă, cum ar fi îmbrățișările ferme, masajul sau învelirea într-o pătură mai grea, exercițiile de respirație adaptate sub formă de joc și activitățile senzoriale care implică motricitatea fină și stimularea tactilă, precum modelarea plastilinei, folosirea slime-ului sau a nisipului kinetic. Specialista atrage însă atenția că nu există soluții universale. Fiecare tehnică trebuie aleasă în funcție de particularitățile copilului și, de preferință, la recomandarea terapeutului ocupațional, astfel încât să susțină autoreglarea și să nu provoace suprastimulare. „Unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care părinții le pot face fără să-și dea seama este să minimizeze disconfortul copilului, spunând că «nu este atât de cald» sau că «exagerează». Pentru un copil cu hipersensibilitate senzorială, senzația de căldură este reală și poate fi copleșitoare. De asemenea, este important să nu fie forțat să stea în soare, să poarte haine incomode sau prea groase și să nu fie ignorate primele semne de suprasolicitare, cum ar fi agitația, iritabilitatea sau refuzul activităților”, explică Aliona Șleac.

Svetlana Hadjiu recomandă ca, în cazul în care un copil prezintă semne de suprasolicitare termică, acesta să fie mutat imediat într-un loc răcoros și bine ventilat. Pentru reducerea temperaturii corporale pot fi aplicate comprese umede în zonele unde circulația sângelui este mai intensă, precum gâtul, axilele și zona inghinală. Specialista subliniază că hidratarea trebuie începută cât mai rapid, prin administrarea de apă sau soluții de rehidratare orală. Dacă starea copilului nu se îmbunătățește, apar convulsii, tulburări de conștiență sau alte simptome neurologice, este necesară solicitarea imediată a ajutorului medical prin apel la 112.

„Nu este corect să gândești că expunerea prelungită la soare înseamnă ceva mai bun pentru copil sau că îmbrăcarea în mai multe straturi de haine este benefică, chiar dacă acesta este deja transpirat. Orice intenție de a proteja copilul în acest mod se poate transforma într-un risc real pentru dezvoltarea lui. Este bine să știm că supraîncălzirea copilului poate provoca probleme serioase, de aceea este esențial să diferențiem între grijă excesivă și protecție reală. Astfel, părinții și aparținătorii trebuie să conștientizeze că un copil neexpus la nocivitățile căldurii, bine hidratat, îmbrăcat adecvat și aflat într-un mediu ventilat și aerisit, are mai multe șanse să crească armonios și corespunzător vârstei sale cronologice”, explică doctorița.

Acest material a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF „Învăț Limbajul Acceptării”, implementat de AO Prietena mea, cu susținerea financiară a Marii Britanii.

01 iulie, 2026

Accesul copiilor cu dizabilități la tabere: ce obligații au organizatorii și ce pot face părinții în caz de discriminare

Copiii cu dizabilități au dreptul să participe la tabere de odihnă și activități recreative în aceleași condiții ca ceilalți copii, iar organizatorii sunt obligați să le asigure accesibilitatea și adaptările necesare. Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, atrage atenția că refuzul de a înscrie un copil doar din cauza dizabilității poate constitui discriminare și explică ce pot face părinții în astfel de situații.

În sezonul estival 2026, în Republica Moldova funcționează 31 de tabere de odihnă cu program staționar, iar autoritățile publice locale și instituțiile de învățământ organizează anual încă aproximativ 30–35 de tabere cu sejur de zi.

MEC precizează că „nu deține o evidență centralizată a taberelor clasificată după gradul de accesibilitate pentru copiii cu dizabilități”. Însă, potrivit proiectului noului Regulament de funcționare a taberelor de odihnă și a celor cu sejur de zi, este prevăzut dreptul copiilor cu cerințe educaționale speciale de a beneficia de condiții accesibile, iar taberele trebuie să promoveze incluziunea socială și respectarea drepturilor copilului.

„Taberele de odihnă și taberele cu sejur de zi sunt obligate să respecte prevederile legislației privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, accesibilitatea infrastructurii, protecția copilului și nediscriminarea.

La autorizarea funcționării sunt verificate condițiile prevăzute de legislația din domeniul sănătății publice, securității antiincendiare, siguranței și protecției beneficiarilor. Totodată, proiectul noului Regulament prevede expres că de înlesniri la procurarea biletelor beneficiază și copiii cu dizabilități și însoțitorii acestora”, precizează MEC.

Vasile Coroi: „Organizatorii taberelor au obligația de a respecta principiile nediscriminării, egalității de șanse și interesului superior al copilului”

Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului subliniază că toți copiii, inclusiv cei cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale, au dreptul de a participa la activități de odihnă, recreere și viață culturală în condiții de egalitate. Acesta menționează că autoritățile au introdus măsuri pentru a facilita accesul copiilor cu dizabilități la tabere și servicii de odihnă. Potrivit acestuia, pentru vara 2026, o parte dintre biletele de odihnă sunt oferite gratuit, inclusiv pentru copiii cu dizabilități, iar în unele cazuri și pentru însoțitorii acestora, dacă este necesar. Și în municipiul Chișinău, copiii cu dizabilități și cei cu cerințe educaționale speciale pot beneficia de bilete gratuite, pentru a reduce barierele financiare și a asigura acces egal la aceste servicii.

Vasile Coroi subliniază că „organizatorii taberelor au obligația de a respecta principiile nediscriminării, egalității de șanse și interesului superior al copilului”. Potrivit lui, aceștia trebuie „să asigure copiilor cu dizabilități accesul, în condiții de egalitate cu ceilalți copii, la activități recreative și de agrement, prin eliminarea barierelor de accesibilitate și acordarea adaptărilor rezonabile necesare participării efective a acestora”.

„Aceste obligații includ, după caz, adaptarea infrastructurii și a condițiilor de cazare, asigurarea unor căi de acces adecvate, a grupurilor sanitare accesibile, a mijloacelor de orientare pentru copiii cu deficiențe de vedere, precum și adoptarea altor măsuri individualizate care nu presupun un efort disproporționat sau nejustificat”, precizează acesta.

Totodată, specialistul explică faptul că, refuzul de a înscrie un copil cu dizabilități poate fi considerat discriminare dacă este făcut doar din cauza dizabilității sau dacă organizatorii nu fac ajustările necesare pentru ca acel copil să poată participa. De asemenea, este discriminare dacă sunt păstrate bariere care împiedică participarea copilului la activități. „Un astfel de refuz poate constitui discriminare directă și încălca dreptul copilului la participare în activități recreative, cu excepția situațiilor în care există o justificare obiectivă, rezonabilă și proporțională.”

Ce pot face părinții dacă unui copil îi este refuzat accesul la tabără

Avocatul Poporului recomandă ca părinții, în cazul în care copilului îi este refuzat accesul la o tabără din cauza dizabilității sau dacă nu sunt asigurate condiții de accesibilitate, să solicite mai întâi o explicație scrisă din partea organizatorilor. Aceștia pot cere clarificări privind motivele refuzului și măsurile care ar putea fi luate pentru a permite participarea copilului în condiții de egalitate cu ceilalți copii.

Totodată, părinții sunt îndemnați să solicite adaptări rezonabile și să păstreze toate dovezile relevante, cum ar fi cereri, răspunsuri sau corespondență purtată cu organizatorii.

Potrivit lui Vasile Coroi, în cazul în care situația nu este remediată, părinții pot sesiza instituțiile competente, precum:

Consiliul pentru Egalitate – autoritatea specializată în examinarea plângerilor privind discriminarea, inclusiv discriminarea pe criteriul dizabilității și refuzul acomodării rezonabile. Consiliul poate constata existența discriminării și poate emite recomandări pentru înlăturarea acesteia;
Ministerul Educației și Cercetării – în măsura în care tabăra funcționează în coordonarea sau sub autoritatea ministerului sau a structurilor subordonate acestuia;
Autoritățile administrației publice locale – atunci când tabăra este organizată, finanțată sau autorizată de acestea;
Instanța de judecată competentă – în cazul în care părinții urmăresc constatarea discriminării, anularea refuzului, obligarea la asigurarea adaptărilor rezonabile sau repararea prejudiciului cauzat.

De asemenea, părinții pot apela și la Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, instituție care are rolul de a monitoriza respectarea drepturilor copiilor la nivel național.

Specialistul precizează că, până în prezent, nu au fost înregistrate plângeri sau sesizări privind limitarea accesului copiilor cu dizabilități la taberele de vară. Totuși, acesta menționează că lipsa sesizărilor nu exclude existența unor situații individuale care nu au fost raportate.

„Incluziunea copiilor cu dizabilități în activitățile de recreere și odihnă constituie o obligație juridică pozitivă ce revine statului și tuturor actorilor implicați în organizarea serviciilor destinate copiilor. Orice eventuală restrângere a acestui drept trebuie să fie excepțională, justificată în mod obiectiv și compatibilă cu principiul interesului superior al copilului”, subliniază Vasile Coroi.

Referitor la datele statistice privind numărul copiilor cu dizabilități care participă anual la taberele de odihnă și la taberele cu sejur de zi, Ministerul Educației și Cercetării menționează că instituția colectează anual informații privind numărul total al copiilor care beneficiază de servicii de odihnă și întremare a sănătății în taberele din țară. Cu toate acestea, nu există în prezent o evidență separată a copiilor cu dizabilități care beneficiază de aceste servicii.

Acest material este dezvoltat în cadrul proiectului „Învăț limbajul acceptării”, implementat de AO „Prietena Mea”, în parteneriat cu UNICEF Moldova, cu sprijinul Marii Britanii.