De ce succesul unui copil nu poate fi redus la note și de ce nu toate victoriile se scriu pe hârtie

Temperaturile ridicate pot fi greu de suportat pentru orice copil, însă pentru cei cu hipersensibilitate senzorială, tulburări din spectrul autist sau alte afecțiuni neurologice, căldura poate provoca reacții mult mai intense.  „Căldura extremă poate avea efecte grave asupra sănătății, bunăstării mintale, educației și chiar nutriției copiilor”, afirmă Svetlana Hadjiu, doctoră habilitată în științe medicale, profesoră universitară, șefă a Clinicii Neurologie Pediatrică a Departamentului Pediatrie al USMF „Nicolae Testemițanu”.

Agitația, iritabilitatea, refuzul activităților, dificultățile de comunicare sau chiar apariția unor complicații neurologice pot fi semne că organismul copilului nu mai face față stresului termic. Specialiștii avertizează că supraîncălzirea poate afecta comportamentul, starea emoțională și sănătatea copilului, iar recunoașterea la timp a semnelor de alarmă este esențială. „Unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care părinții le pot face fără să-și dea seama este să minimizeze disconfortul copilului, spunând că «nu este atât de cald» sau că «exagerează». Pentru un copil cu hipersensibilitate senzorială, senzația de căldură este reală și poate fi copleșitoare” explică terapeuta comportamentală Aliona Șleac.

De ce reacționează unii copii mai puternic la căldură

Copiii cu hipersensibilitate senzorială percep diferit stimulii din jur. Aliona Șleac, terapeută ocupațională, spune că, pentru ei, senzațiile pe care majoritatea oamenilor le consideră obișnuite pot fi resimțite mult mai puternic. „În zilele foarte călduroase, sistemul nervos al unor copii, mai ales cei cu dificultăți de procesare senzorială sau TSA, trebuie să gestioneze simultan căldura, lumina puternică, transpirația și zgomotele din jur. Acest lucru îi poate copleși. O criză senzorială apare de obicei după expunerea la zgomote puternice, lumină intensă, căldură, aglomerație sau alte stimulări excesive. Copilul poate plânge, țipa, își poate acoperi urechile, refuza contactul sau încerca să fugă. De regulă, se liniștește într-un mediu calm, cu reducerea stimulilor”, precizează terapeuta ocupațională.

Și medicul neurolog Svetlana Hadjiu atrage atenția că temperaturile ridicate afectează în mod special copiii cu afecțiuni neurologice și de neurodezvoltare, deoarece organismul lor gestionează mai greu stresul termic. Aceasta explică faptul că bebelușii și copiii mici sunt deosebit de vulnerabili, deoarece centrele de termoreglare sunt încă imature și nu pot controla eficient temperatura corporală. În cazul copiilor cu afecțiuni neurologice, mecanismele care reglează funcțiile organismului sunt adesea afectate, ceea ce reduce capacitatea de adaptare la temperaturi înalte. „Căldura extremă poate avea efecte grave asupra sănătății, bunăstării mintale, educației și chiar nutriției copiilor”, afirmă doctorița.

Aceasta mai spune că temperaturile extreme pot influența funcționarea unor structuri importante ale creierului, inclusiv a hipotalamusului, responsabil de reglarea temperaturii corpului. De asemenea, căldura excesivă poate accentua dezechilibrele senzoriale, poate reduce fluxul de sânge oxigenat către creier prin deshidratare și poate afecta mecanismele de autoreglare cerebrală. „Copiii cu afecțiuni neurologice pot avea dificultăți în a-și comunica nevoile. Deshidratarea este un trigger care condiționează reducerea volumului sanguin, scăderea fluxului de sânge oxigenat către creier și creșterea vâscozității sângelui. Copiii cu hipertermie, nu pot comunica despre senzația de sete, astfel, la ei asociindu-se deshidratarea și, ulterior, alterarea fluxului sanguin cerebral. Acest fenomen provoacă letargie, confuzie, cefalee și slăbiciune neuromusculară accentuată. Uneori, unii copii pot prezenta complicații grave, precum tulburări de deglutiție”, explică specialista.

Ce tratamente pot influența termoreglarea sau pot crește sensibilitatea la căldură 

Medicul neurolog Svetlana Hadjiu atrage atenția că unele tratamente administrate copiilor pot afecta capacitatea naturală a organismului de a regla temperatura corporală. Potrivit acesteia, există mai multe categorii de medicamente care interferează cu mecanismele de termoreglare sau favorizează deshidratarea, ceea ce poate crește riscul de epuizare termică, hipertermie sau insolație, mai ales în perioadele cu temperaturi ridicate. Printre acestea se numără medicamentele antiepileptice. „Pacienții cu epilepsie administrează zilnic terapii antiepileptice, medicamente care sunt utilizate în neurologia pediatrică. Unele dintre acestea interferă cu capacitatea naturală a organismului de a transpira sau de a se răcori, crescând semnificativ riscul de insolație. De asemenea, anumite medicamente psihiatrice, prescrise copiilor cu tulburări din spectrul autist, ADHD, anxietate sau alte tulburări de neurodezvoltare, pot afecta mecanismele prin care corpul elimină căldura. Antidepresivele și antipsihoticele pot inhiba transpirația sau pot reduce senzația de sete, limitând capacitatea corpului de a se răci”, precizează doctorița.

Svetlana Hadjiu menționează că și unele medicamente cardiovasculare și hipotensive, administrate copiilor cu afecțiuni cardiace, pot reduce capacitatea organismului de a face față temperaturilor ridicate. În special, beta-blocantele pot diminua fluxul de sânge către piele și pot influența răspunsul natural al organismului la căldură. În aceeași categorie de risc se află și diureticele, utilizate în anumite afecțiuni cardiace sau neurologice. Aceste medicamente favorizează eliminarea lichidelor din organism și pot contribui la apariția rapidă a deshidratării și a dezechilibrelor electrolitice, mai ales atunci când copilul pierde suplimentar lichide prin transpirație.

Specialista atrage atenția și asupra antihistaminicelor folosite în tratamentul alergiilor. „Unele medicamente antialergice reduc transpirația și afectează căile de control ale termoreglării din creier ducând la hipertermie”, explică aceasta. Totodată, medicamentele anticolinergice, utilizate pentru diverse afecțiuni digestive sau neurologice, pot bloca activitatea glandelor sudoripare. „Aceste preparate pot bloca glandele sudoripare, uneori condiționând intoleranță la temperaturi ridicate”, afirmă medicul neurolog.

Cum se manifestă și cum recunoaștem suprasolicitarea termică

Svetlana Hadjiu explică faptul că, în cazul copiilor cu afecțiuni neurologice, precum epilepsia, tulburările din spectrul autist sau paralizia cerebrală, mecanismele de termoreglare sunt adesea afectate. Potrivit acesteia, manifestările hipertermiei pot varia în funcție de severitatea supraîncălzirii și de particularitățile afecțiunii de care suferă copilul. Medicul neurolog precizează că, la copii, în cazul hipertermiei ușoare sau moderate, simptomele includ: 

• agitație psihomotorie, neliniște;
• edeme de căldură de obicei la picioare, din cauza acumulării subcutanate de lichid;
• erupție de căldură (umflături mici și roșii pe piele în zonele de contact cu hainele, senzație de mâncărime sau înțepături pe piele, în special la transpirație);
• crampe de căldură (spasme musculare dureroase, adesea la nivelul picioarelor sau în regiunea abdominală);
• transpirație abundentă în activitate și mișcare;
• epuizare din cauza căldurii (transpirație abundentă, slăbiciune sau oboseală, amețeală și/sau leșin, greață sau vărsături, piele rece, palidă și umedă, puls rapid și slab, crampe musculare, cefalee);
• sincopa de căldură (amețeli și leșin induse de căldură).

„Simptomele timpurii de intoleranță la căldură la copiii mici includ modificări bruște de comportament (letargie sau agitație accentuată), refuzul alimentației, paloare și lipsa transpirațiilor (piele uscată) în ciuda căldurii, hiponatriemie exprimată prin greață, vărsături, umflarea mâinilor și a picioarelor, cefalee, stare de rău, convulsii. Expunerea prelungită la căldură poate duce la deprecierea stării generale și neurologice. Identificarea semnelor de decompensare la căldură necesită atenție imediată și ajutor de urgență” precizează doctorița. 

Medicul neurolog explică faptul că nu orice reacție la căldură reprezintă o urgență medicală, însă părinții trebuie să știe să facă diferența între epuizarea termică și complicațiile neurologice severe provocate de supraîncălzirea organismului. „Epuizarea sau suprasolicitarea termică apare când organismul copilului este deshidratat și se forțează să se răcească. Fiind în această situație pacientul este conștient, cooperabil, coerent, poate fi iritat sau ușor disbalansat. În plus, are manifestări fizice exprimate prin piele umedă, transpirată și palidă, cu pulsul accelerat și hipertermie moderată. Această stare este controlabilă și poate fi ameliorată prin hidratare urgentă și întreruperea expunerii termice”, explică aceasta.

În schimb, atunci când mecanismele de termoreglare nu mai fac față, pot apărea urgențe neuropediatrice care pun viața în pericol. În astfel de situații, pielea poate deveni foarte fierbinte și uscată, iar temperatura corpului poate depăși 40 de grade Celsius. Potrivit specialistei, există mai multe semne de alarmă, iar părinții trebuie să le recunoască și să solicite ajutor medical de urgență. Printre acestea se enumeră:

• crize convulsive: pot apărea unele crize noi sau se pot intensifica ca frecvență și durată crizele deja existente (în special la copiii cu epilepsie)
• afectarea stării de conștiență: de la agitație până la somnolență extremă, episoade de „privire în gol” prelungite sau stări de confuzie și dezorientare
• spasme sau mișcări involuntare similar ticurilor sau sindromului Parkinson: mișcări sacadate ale membrelor, rigiditate musculară sau hipotonie severă
• fontanela anterioară deprimată ce indică deshidratare severă, iar o fontanelă bombată poate semnala probleme ale presiunii intracraniene (în special la sugar), asociate cu greață și vărsături
• tulburări de respirație și cardiovasculare.

Medicul neurolog atrage atenția că, în cazuri grave, supraîncălzirea poate provoca inclusiv un accident vascular cerebral, manifestat prin slăbiciune pe o parte a corpului, asimetria feței sau alte semne neurologice. Apariția acestor simptome impune solicitarea imediată a ajutorului medical de urgență.
Cum trebuie să acționeze părinții

Terapeuta ocupațională subliniază că tehnicile de autoreglare trebuie adaptate nevoilor senzoriale și nivelului de dezvoltare al fiecărui copil. Pentru a-l ajuta să facă față mai ușor disconfortului provocat de căldură și altor stimuli din mediu, părinții pot apela la activități proprioceptive, precum împinsul, trasul, căratul unor obiecte, mersul în patrupedie sau săriturile.

De asemenea, pot fi utile tehnicile de presiune profundă, cum ar fi îmbrățișările ferme, masajul sau învelirea într-o pătură mai grea, exercițiile de respirație adaptate sub formă de joc și activitățile senzoriale care implică motricitatea fină și stimularea tactilă, precum modelarea plastilinei, folosirea slime-ului sau a nisipului kinetic. Specialista atrage însă atenția că nu există soluții universale. Fiecare tehnică trebuie aleasă în funcție de particularitățile copilului și, de preferință, la recomandarea terapeutului ocupațional, astfel încât să susțină autoreglarea și să nu provoace suprastimulare. „Unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care părinții le pot face fără să-și dea seama este să minimizeze disconfortul copilului, spunând că «nu este atât de cald» sau că «exagerează». Pentru un copil cu hipersensibilitate senzorială, senzația de căldură este reală și poate fi copleșitoare. De asemenea, este important să nu fie forțat să stea în soare, să poarte haine incomode sau prea groase și să nu fie ignorate primele semne de suprasolicitare, cum ar fi agitația, iritabilitatea sau refuzul activităților”, explică Aliona Șleac.

Svetlana Hadjiu recomandă ca, în cazul în care un copil prezintă semne de suprasolicitare termică, acesta să fie mutat imediat într-un loc răcoros și bine ventilat. Pentru reducerea temperaturii corporale pot fi aplicate comprese umede în zonele unde circulația sângelui este mai intensă, precum gâtul, axilele și zona inghinală. Specialista subliniază că hidratarea trebuie începută cât mai rapid, prin administrarea de apă sau soluții de rehidratare orală. Dacă starea copilului nu se îmbunătățește, apar convulsii, tulburări de conștiență sau alte simptome neurologice, este necesară solicitarea imediată a ajutorului medical prin apel la 112.

„Nu este corect să gândești că expunerea prelungită la soare înseamnă ceva mai bun pentru copil sau că îmbrăcarea în mai multe straturi de haine este benefică, chiar dacă acesta este deja transpirat. Orice intenție de a proteja copilul în acest mod se poate transforma într-un risc real pentru dezvoltarea lui. Este bine să știm că supraîncălzirea copilului poate provoca probleme serioase, de aceea este esențial să diferențiem între grijă excesivă și protecție reală. Astfel, părinții și aparținătorii trebuie să conștientizeze că un copil neexpus la nocivitățile căldurii, bine hidratat, îmbrăcat adecvat și aflat într-un mediu ventilat și aerisit, are mai multe șanse să crească armonios și corespunzător vârstei sale cronologice”, explică doctorița.

Acest material a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF „Învăț Limbajul Acceptării”, implementat de AO Prietena mea, cu susținerea financiară a Marii Britanii.

Copiii cu dizabilități au dreptul să participe la tabere de odihnă și activități recreative în aceleași condiții ca ceilalți copii, iar organizatorii sunt obligați să le asigure accesibilitatea și adaptările necesare. Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, atrage atenția că refuzul de a înscrie un copil doar din cauza dizabilității poate constitui discriminare și explică ce pot face părinții în astfel de situații.

În sezonul estival 2026, în Republica Moldova funcționează 31 de tabere de odihnă cu program staționar, iar autoritățile publice locale și instituțiile de învățământ organizează anual încă aproximativ 30–35 de tabere cu sejur de zi.

MEC precizează că „nu deține o evidență centralizată a taberelor clasificată după gradul de accesibilitate pentru copiii cu dizabilități”. Însă, potrivit proiectului noului Regulament de funcționare a taberelor de odihnă și a celor cu sejur de zi, este prevăzut dreptul copiilor cu cerințe educaționale speciale de a beneficia de condiții accesibile, iar taberele trebuie să promoveze incluziunea socială și respectarea drepturilor copilului. 

„Taberele de odihnă și taberele cu sejur de zi sunt obligate să respecte prevederile legislației privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, accesibilitatea infrastructurii, protecția copilului și nediscriminarea. 

La autorizarea funcționării sunt verificate condițiile prevăzute de legislația din domeniul sănătății publice, securității antiincendiare, siguranței și protecției beneficiarilor. Totodată, proiectul noului Regulament prevede expres că de înlesniri la procurarea biletelor beneficiază și copiii cu dizabilități și însoțitorii acestora”, precizează MEC.

Vasile Coroi: „Organizatorii taberelor au obligația de a respecta  principiile nediscriminării, egalității de șanse și interesului superior al copilului”

Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului subliniază că toți copiii, inclusiv cei cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale, au dreptul de a participa la activități de odihnă, recreere și viață culturală în condiții de egalitate. Acesta menționează că autoritățile au introdus măsuri pentru a facilita accesul copiilor cu dizabilități la tabere și servicii de odihnă. Potrivit acestuia, pentru vara 2026, o parte dintre biletele de odihnă sunt oferite gratuit, inclusiv pentru copiii cu dizabilități, iar în unele cazuri și pentru însoțitorii acestora, dacă este necesar. Și în municipiul Chișinău, copiii cu dizabilități și cei cu cerințe educaționale speciale pot beneficia de bilete gratuite, pentru a reduce barierele financiare și a asigura acces egal la aceste servicii. 

Vasile Coroi subliniază că „organizatorii taberelor au obligația de a respecta  principiile nediscriminării, egalității de șanse și interesului superior al copilului”. Potrivit lui, aceștia  trebuie „să asigure copiilor cu dizabilități accesul, în condiții de egalitate cu ceilalți copii,  la activități recreative și de agrement, prin eliminarea barierelor de accesibilitate și  acordarea adaptărilor rezonabile necesare participării efective a acestora”. 

„Aceste obligații includ, după caz, adaptarea infrastructurii și a condițiilor de cazare,  asigurarea unor căi de acces adecvate, a grupurilor sanitare accesibile, a mijloacelor de  orientare pentru copiii cu deficiențe de vedere, precum și adoptarea altor măsuri  individualizate care nu presupun un efort disproporționat sau nejustificat”, precizează acesta. 

Totodată, specialistul explică faptul că, refuzul de a înscrie un copil cu dizabilități poate fi considerat discriminare dacă este făcut doar din cauza dizabilității sau dacă organizatorii nu fac ajustările necesare pentru ca acel copil să poată participa. De asemenea, este discriminare dacă sunt păstrate bariere care împiedică participarea copilului la activități. „Un astfel de refuz poate constitui discriminare directă și încălca dreptul  copilului la participare în activități recreative, cu excepția situațiilor în care există o  justificare obiectivă, rezonabilă și proporțională.”

Ce pot face părinții dacă unui copil îi este refuzat accesul la tabără 

Avocatul Poporului recomandă ca părinții, în cazul în care copilului îi este refuzat accesul la o tabără din cauza dizabilității sau dacă nu sunt asigurate condiții de accesibilitate, să solicite mai întâi o explicație scrisă din partea organizatorilor. Aceștia pot cere clarificări privind motivele refuzului și măsurile care ar putea fi luate pentru a permite participarea copilului în condiții de egalitate cu ceilalți copii.

Totodată, părinții sunt îndemnați să solicite adaptări rezonabile și să păstreze toate dovezile relevante, cum ar fi cereri, răspunsuri sau corespondență purtată cu organizatorii.

Potrivit lui Vasile Coroi, în cazul în care situația nu este remediată, părinții pot sesiza instituțiile competente,  precum:  

• Consiliul pentru Egalitate – autoritatea specializată în examinarea plângerilor  privind discriminarea, inclusiv discriminarea pe criteriul dizabilității și refuzul acomodării rezonabile. Consiliul poate constata existența discriminării și poate  emite recomandări pentru înlăturarea acesteia; 
• Ministerul Educației și Cercetării – în măsura în care tabăra funcționează în  coordonarea sau sub autoritatea ministerului sau a structurilor subordonate  acestuia; 
• Autoritățile administrației publice locale – atunci când tabăra este organizată,  finanțată sau autorizată de acestea;
• Instanța de judecată competentă – în cazul în care părinții urmăresc constatarea discriminării, anularea refuzului, obligarea la asigurarea adaptărilor rezonabile  sau repararea prejudiciului cauzat. 

De asemenea, părinții pot apela și la Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, instituție care are rolul de a monitoriza respectarea drepturilor copiilor la nivel național.

Specialistul precizează că, până în prezent, nu au fost înregistrate plângeri sau sesizări privind limitarea accesului copiilor cu dizabilități la taberele de vară. Totuși, acesta menționează că lipsa sesizărilor nu exclude existența unor situații individuale care nu au fost raportate. 

„Incluziunea copiilor cu dizabilități în activitățile de recreere și odihnă  constituie o obligație juridică pozitivă ce revine statului și tuturor actorilor implicați în  organizarea serviciilor destinate copiilor. Orice eventuală restrângere a acestui drept  trebuie să fie excepțională, justificată în mod obiectiv și compatibilă cu principiul  interesului superior al copilului”, subliniază Vasile Coroi.

Referitor la datele statistice privind numărul copiilor cu dizabilități care participă anual la taberele de odihnă și la taberele cu sejur de zi, Ministerul Educației și Cercetării menționează că instituția colectează anual informații privind numărul total al copiilor care beneficiază de servicii de odihnă și întremare a sănătății în taberele din țară. Cu toate acestea, nu există în prezent o evidență separată a copiilor cu dizabilități care beneficiază de aceste servicii. 

Acest material este dezvoltat în cadrul proiectului „Învăț limbajul acceptării”, implementat de AO „Prietena Mea”, în parteneriat cu UNICEF Moldova, cu sprijinul Marii Britanii.
 

Aflarea diagnosticului de sindrom Down la un copil poate schimba brusc perspectiva părinților asupra viitorului, aducând cu sine șoc, teamă și multe întrebări. În contextul Zilei Mondiale a Sindromului Down, marcată anual pe 21 martie, la inițiativa AO „Prietena mea”, psihologa Cristina Dolinschi spune însă că aceste reacții sunt firești, iar drumul spre acceptare trece prin informare corectă și sprijin emoțional. Cu ajutorul medicilor, psihologilor și al altor familii care trec prin experiențe similare, părinții pot înțelege mai bine nevoile copilului. În același timp, este important să nu rămână singuri, să accepte ajutorul celor din jur și să aibă grijă de propria stare emoțională.

„Temerile apar din lipsa de informație sau din mituri care circulă în societate”

Momentul în care părinții află că au un copil cu sindrom Down este, de cele mai multe ori, unul copleșitor. Psihologa explică faptul că primele reacții sunt intense și firești. „Mulți părinți spun că în primele momente simt șoc, confuzie sau chiar negare. Apar multe întrebări: «Cum va fi viața copilului nostru?», «Se va dezvolta normal?», «Vom putea face față?» sau «De ce ni se întâmplă nouă acest lucru?»”. Ea subliniază că emoțiile precum tristețea, teama sau nesiguranța sunt normale, iar uneori apare și vinovăția, chiar dacă nu are un motiv real. „Acest lucru se întâmplă pentru că părinții își imaginau un anumit viitor pentru copilul lor, iar diagnosticul schimbă brusc această imagine.”

Psihologa afirmă că primele luni după diagnostic sunt adesea marcate de stres și nevoia de adaptare, iar pentru a reduce din anxietate este esențială informarea corectă. Până la acceptarea sindromului Down sau a altor diagnostice, părinții trec adesea prin mai multe etape emoționale, fiecare cu propriile trăiri și reacții:

• negarea – prima reacție în fața veștii dificile, când părintele refuză să accepte realitatea și se agață de speranța că totul va fi diferit;
• furia – o etapă plină de frustrare și neputință, în care părintele caută vinovați și se confruntă cu sentimente intense;
• negocierea – atunci când părintele încearcă să găsească soluții miraculoase sau compromisuri, sperând că situația se poate schimba dacă face anumite lucruri;
• depresia – o perioadă de tristețe profundă, în care părintele realizează că lucrurile nu se vor schimba, ceea ce-i provoacă un sentiment de pierdere;
• acceptarea – ultima etapă, în care părintele începe să accepte realitatea, să se adapteze și să-și găsească un nou echilibru emoțional.

AO Prietena mea a creat un curs video disponibil pe abilitare.md, care explică, pas cu pas, procesul de acceptare, pentru a-i ajuta pe părinți să-și înțeleagă mai bine emoțiile și să treacă prin ele într-un mod echilibrat și sănătos.

„Atunci când părinții înțeleg mai bine particularitățile dezvoltării, anxietatea scade și apare sentimentul de control. În același timp, este important ca părinții să vorbească deschis despre emoțiile lor, fie cu partenerul, fie cu prieteni apropiați sau cu un specialist. Izolarea emoțională poate amplifica stresul. Nu în ultimul rând, părinții trebuie să își amintească faptul că nu trebuie să fie perfecți. Fiecare familie învață treptat cum să gestioneze situațiile noi care apar.”

În același timp, una dintre cele mai mari nevoi pentru părinți este să nu se simtă singuri în această experiență. „În primul rând, ei au nevoie de explicații clare din partea specialiștilor (medici, psihologi etc.) despre ce înseamnă acest diagnostic și ce posibilități de dezvoltare există pentru copil. În multe cazuri, temerile apar din lipsa de informație sau din mituri care circulă în societate”, adaugă psihologa. La fel de important este contactul cu alte familii aflate în situații similare. Potrivit ei, urmărind în mediul online experiențe reale ale familiilor în care cresc copii cu sindrom Down sau discutând direct cu acestea, părinții ajung să înțeleagă mai bine realitatea de zi cu zi, să vadă evoluția copiilor și să capete mai multă încredere și speranță. „De asemenea, rolul familiei extinse și al comunității este esențial. Uneori, un simplu mesaj de susținere sau disponibilitatea de a ajuta în viața de zi cu zi poate reduce mult presiunea pe care o resimt părinții.”

„Este utilă împărțirea responsabilităților și acceptarea ajutorului din partea familiei sau a prietenilor”

Cristina Dolinschi recomandă ca implicarea părinților în dezvoltarea copilului cu sindrom Down să fie adaptată la vârsta și ritmul fiecăruia. Printre activitățile cele mai utile din primul an de viață se enumeră: vorbitul constant cu copilul, cântatul, jocurile de apropiere și stimularea simțurilor prin privit, atins și ascultat. Pe măsură ce copilul crește, pot fi introduse activități care stimulează mișcarea, limbajul și autonomia, iar la vârsta preșcolară și școlară este recomandată axarea pe jocuri interactive, povești, puzzle-uri și sarcini simple care încurajează autonomia și creativitatea. „Părinții pot beneficia de sprijin prin colaborarea cu specialiști în intervenție timpurie și servicii de reabilitare disponibile în cadrul centrelor publice sau private din Republica Moldova. Există, de asemenea, platforme online care oferă informații despre îngrijire, educație și servicii specializate pentru copii cu sindrom Down, facilitând accesul părinților la resurse utile și sfaturi practice.”

Familia are un rol important în crearea unui mediu echilibrat pentru copil. Psihologa spune că frații pot deveni un sprijin valoros. „În multe familii, relația dintre frați devine una foarte apropiată, bazată pe sprijin și cooperare.” Este important ca aceștia să primească explicații simple și sincere despre condiția copilului, adaptate vârstei și să fie încurajați să-și exprime propriile emoții. „Familia extinsă, de exemplu – bunici, unchi, mătuși, poate contribui la crearea unui mediu stabil și afectuos. Uneori sprijinul poate însemna lucruri foarte simple: petrecerea timpului cu copilul, ajutor practic pentru părinți sau implicarea în activități familiale”, spune specialista.

În același timp, psihologa atrage atenția că părinții nu trebuie să se neglijeze pe ei înșiși deoarece bunăstarea lor psihologică este esențială pentru echilibrul întregii familii. Ea le recomandă să își acorde timp pentru odihnă. „Este important ca părinții să își permită momente de odihnă, activități care îi relaxează și timp pentru relațiile personale. Poate fi vorba doar despre o plimbare, o discuție cu prietenii sau câteva ore în care altcineva are grijă de copil. În acest sens, este utilă împărțirea responsabilităților și acceptarea ajutorului din partea familiei sau a prietenilor.” 

Specialista explică faptul că unele exerciții simple pot ajuta părinții să se calmeze și să gestioneze mai bine stresul. „Se pot calma rapid folosind respirația 4-7-8: inspiră pe nas 4 secunde, ține aerul 7 secunde, expiră încet pe gură 8 secunde. Acest tip de respirație ajută la calmarea sistemului nervos și la reducerea tensiunii emoționale.” Un alt exercițiu practic este concentrarea pe micile reușite zilnice. „La sfârșitul zilei, părinții pot încerca să identifice trei lucruri pozitive care s-au întâmplat: poate fi un zâmbet al copilului, o abilitate nouă sau pur și simplu o zi mai liniștită. Această practică ajută la schimbarea perspectivei de la stres către progres.”

Pentru a beneficia atât de sprijin, cât și de un repaus temporar, părinții, rudele sau îngrijitorii pot apela la serviciul social „Respiro”. Acesta este destinat persoanelor cu dizabilități severe și oferă asistență continuă, timp de 24 de ore, pentru o perioadă de până la 30 de zile pe an.

În cadrul serviciului, beneficiarii primesc cazare și alimentație, îngrijire personală, supravegherea stării de sănătate, precum și sprijin pentru dezvoltarea abilităților de autoservire și autonomie. Totodată, sunt oferite servicii de consiliere psiho-socială pentru părinți și îngrijitori.