Articole

Maternitatea te schimbă profund, dar nu te definește în totalitate. Cu toate că, în grija constantă pentru ceilalți, e ușor să te pierzi pe tine. În acest context, este foarte important ca societatea să încurajeze modele educație și politici, care permit persoanelor, indiferent de gen, să-și găsească echilibrul între viața de familie și dezvoltarea personală sau profesională, fără a fi limitați de stereotipurile legate de maternitate sau alte roluri tradiționale.

Tocmai de aceea, prin acest articol vrem să-ți reamintim că tu contezi și că ai voie, ba chiar trebuie să înveți să-ți oferi timp pentru tine. Că nu e egoism să ai loc pentru tine în timp ce împarți rolul de mamă sau alte zeci de roluri. Că iubirea și grija pe care o oferi merită să se întoarcă spre tine. Că nu există căi greșite sau corecte. Iar ceea ce contează cu adevărat ești chiar tu, și binele tău fizic și psihic.

Explicăm auto-identificarea cu copilul: înțelegerea legăturii emoționale și psihologice

La început, atunci când află că au un copil cu dizabilitate, mulți părinți, în special mamele, simt un sentiment puternic de vinovăție. Acest lucru le determină adesea să se dedice aproape în totalitate îngrijirii copilului, având în vedere că aceștia necesită o atenție constantă, activități adaptate nevoilor lor specifice și sprijin suplimentar.

Pe măsură ce responsabilitățile cresc, mamele ajung să se identifice tot mai mult cu copilul lor sau cu rolul de îngrijitor. La modul practic, nevoile copilului devin prioritate, iar propria identitate începe să se dilueze în acest rol, astfel încât timpul pentru sine devine tot mai limitat. 

Dacă nu există un sprijin suficient din partea partenerului, familiei extinse sau comunității, femeile ajung să ducă totul pe umerii lor, ceea ce accentuează și mai mult auto identificarea, toate astea ducând ulterior la epuizare fizică și emoțională.

Cum poți găsi echilibru între maternitate și dezvoltare personală/profesională

Găsirea echilibrului între maternitate și dezvoltare personală sau profesională, nu este întotdeauna un drum ușor, dar este ceva ce odată parcurs, îți va face bine. 

Începe prin a înțelege că nevoile tale sunt la fel de importante ca ale copilului tău și că, având grijă de tine, vei reuși să-l sprijini mai bine și pe el. În plus, niciun copil nu își dorește ca părintele să se sacrifice pentru el!

Organizează-ți timpul realist, în funcție de posibilitățile pe care le ai, implică partenerul sau familia extinsă și cel mai important – renunță la dorința de a face totul perfect și de una singură. Deleagă, cere ajutor și nu-ți fie frică să te alegi, măcar uneori, pe tine.

Dincolo de rolul de mamă, însemni multe alte lucruri

Dacă abia te adaptezi noii tale realități sau dacă trăiești deja în ea, dar nu poți vedea dincolo de diagnostic - iată câteva lucruri simple pe care le poți face pentru tine:

• oferă-ți zilnic 5 - 10 minute doar pentru tine, fie că este o pauză liniștită, un exercițiu de respirație sau o sesiune de meditație;
• descoperă sau reia un hobby care îți face plăcere (pictură, scris, origami, dans etc.);
• plimbă-te în aer liber, chiar și pentru 20 de minute pe zi;
• încearcă un exercițiu vizual: desenează o floare cu mai multe petale și notează pe fiecare dintre ele rolurile pe care le ai. Pune această foaie la vedere pentru a-ți reaminti zilnic că ești mult mai mult decât un singur rol;
• alege un curs online sau un tutorial despre ceva ce ai vrut întotdeauna să înveți, cum ar fi fotografia, limbi străine, gătitul sau chiar o artizanat;
• fă-ți timp pentru  o discuție deschisă și sinceră cu partenerul, în care să împărtășești cum te simți, ce nevoi ai și ce te preocupă;
• privește cursul despre etapele acceptarii, pe care îl găsești chiar aici.

Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumim pentru asta! Ești un om absolut minunat și meriți să primești grijă, sprijin și iubire!

Contributoare: Marcelina Uncu, psihologă cliniciană

Emoțiile sunt un element de neclintit în procesul de dezvoltare al copilului, iar furia și frustrarea nu fac excepție. Cu toate acestea, atunci când aceste emoții se manifestă prin comportamente agresive, părinții sau îngrijitorii se pot confrunta cu neputință sau vinovăție. De aceea, este foarte important să înțelegem că agresivitatea la copii, mai ales în cazul celor cu nevoi speciale, nu este nicidecum despre răutate, ci o formă de a reacționa atunci când copilul simte disconfort emoțional.

În acest articol, vom încerca să înțelegem împreună cum putem acționa atunci când copiii se confruntă cu stări agresive și cum îi putem ajuta. 

Cum putem sprijini copilul în momentele de furie și agresivitate?

Copiii pot avea dificultăți în a-și exprima furia într-un mod pașnic și vor izbucni în comportamente agresive din cauza frustrărilor pe care le simt în acel moment. 

Comportamentul agresiv al copilului este un semn că este supărat, speriat sau copleșit de anumite momente. Este important să vă apropiați cu calm de copilul care manifestă comportament agresiv, arătându-i intenția de a-l sprijini să facă față acestor emoții intense. De exemplu:

• să-i oferiți timpul necesar, fiindcă acesta are nevoie să fie văzut, ascultat și înțeles;
• să evitați pedeapsa, deoarece nu va fi utilă ci dimpotrivă, va crește sentimentul de furie și va bloca orice etapă de învățare ulterioară;
• să-l acceptați necondiționat, acest lucru nu înseamnă acceptarea comportamentului, ci acceptarea copilului care se comportă în acest mod, știind că încă are nevoie să-și formeze mecanismele pentru a reacționa altfel.

Acceptarea înseamnă să transmiteți copilului că e firesc să aibă propriile nevoi și percepții, convingeri și opinii. Cea mai utilă întrebare pe care ați putea să v-o adresați în astfel de situații este: „Care este nevoia copilului în acest moment?” În așa mod vă veți concentra pe nevoile copilului, apoi veți identifica pași de învățare sau diminuare a unui comportament, când copilul se va calma.

Cum își poate gestiona un părinte/îngrijitor propriile emoții în momentele dificile?

Când copilul manifestă comportament agresiv este posibil ca și voi, părinții, să simțiți furie sau să considerați că ați eșuat în rolul de părinte. Dacă acționați cu furie și răzbunare când copilul manifestă comportament agresiv, atunci copilul nu va învăța cum să se calmeze și să rezolve problema. Recomandăm:

• să vă străduiți ca să acționați cu calm, să abordați situația cu intenția de a înțelege și a ghida;
• să stabiliți limite, acestea creează siguranță. Modul în care se acționați este mult mai important decât cuvintele.

Gestionarea comportamentelor agresive la copii nu este un proces ușor, dar cu răbdare și empatie, copilul va învăța să-și exprime emoțiile într-un mod sănătos. Dar cel mai important e ca în momentele de supărare, să vă concentrați pe a menține calmul. Acționând ferm și calm, fără furie, veți ajuta copilul să se simtă în siguranță, atât fizic, cât și emoțional.

La acest articol au contribuit specialiștii de la Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică 
 

Dragostea este cel mai universal sentiment pe care îl pot nutri oamenii – nu cere confirmări și nu așteaptă nimic în schimb. În casa familiei Muntean, acest sentiment a schimbat percepția asupra iubirii acum opt ani, când pe lume a venit fetița lor. Elisabet, diagnosticată sindromul Down, le-a arătat tuturor ce înseamnă dragostea necondiționată, fără teamă și fără așteptări. 

Când a venit pe lume, Elisabet, le-a dăruit părinților săi filtrul oamenilor buni și i-a făcut să descopere dragostea, în cea mai pură și sinceră formă: „Ea a făcut o selecție a tuturor persoanelor din cercul nostru, lăsându-ne să mergem prin viață cu oamenii adevărați. Ne-a schimbat valorile și a făcut să descoperim dragostea, mai exact, cele mai sensibile vibrații ale acestui frumos sentiment”.

Însă începutul nu a fost tocmai cel mai ușor. Acceptarea unui nou rol - acela de părinți ai unui copil soare - a fost prima mare provocare. 

„Odată ce am depășit etapele acceptării, restul provocărilor au fost ca niște exerciții care trebuiau rezolvate din mers. Nu a fost ușor, dar atitudinea Elisei față de viață și oameni ne-a motivat să facem totul ce ne stă în puteri ca lucrurile să meargă bine”, mărturisește Rodica, mama fetei.  

Viața alături de un copil cu nevoi speciale nu înseamnă un drum parcurs împreună cu răbdare și încredere. Familia Muntean spune că e o muncă de echipă și depun zilnic efort pentru a trăi fericiți și fără regrete. 

„Noi tare vrem ca Elisabet să fie fericită, iar ea este fericită când suntem și noi. Evident, asta asta nu înseamnă că nu ne certăm sau nu avem pusee de creștere, dar copilul acesta are atâta armonie și puritate, încât nu ai cum să renunți din drum. Iar toate restul trec pe plan secundar și te bucuri de ceea ce e cu adevărat important”, spune Rodica. 

Chiar și atunci când lumea nu este blândă sau înțelegătoare, familia Muntean a învățat să-și găsească puterea în iubire. Iar cea mai prețioasă lecție pe care le-a oferit-o Elisabet a fost aceea de a iubi fără a aștepta nimic în schimb.

Cel mai preferat moment al zilei în familia lor este seara, când după o zi plină de activități, se întorc acasă și: „Ne împărțim cu bunele și relele din timpul zilei și facem planul pentru a doua zi. Trăim intens ziua de azi, ca mâine s-o trăim și mai bine.”

Iar mai presus de toate, familia Muntean încearcă să vadă lumea prin ochii Elisabetei – cu mai puține frici și mai multă iubire. „Trăim sentimentul dragostei profund, necondiționat și recunoscător și încercăm să privim lumea prin ochii și sufletul Elisei, pentru că, atâta puritate poate avea doar ea”. 

Acum cinci ani, familia Frătescu a început o etapă nouă, odată cu venirea pe lume a Arianei. De atunci, fiecare zi a devenit o ocazie de a învăța, de a crește împreună și de a descoperi bucuria lucrurilor simple. Cu iubire, răbdare și sprijin reciproc, Livia și soțul ei au găsit curajul să se bucure de cele mai mici lucruri pe care le oferă viața.

„Venirea pe lume a copilului nostru a adus o transformare foarte mare în viața noastră. Fiecare zi era o nouă provocare pentru noi”, își amintește Livia despre etapa de adaptare prin care a trecut împreună cu soțul, atunci când s-a născut micuța Ariana, diagnosticată cu sindromul Down.

Noile roluri, schimbările din dinamica familiei și responsabilitățile au fost pe alocuri copleșitoare, însă în mijlocul acestui val de lucruri neîntâlnite până atunci, cuplul au învățat că doar împreună, prin dragoste și sprijin reciproc, vor depăși orice obstacol.

„Am depășit aceste provocări prin comunicare deschisă cu soțul și sprijinul lui, pe care mi l-a oferit la momentul potrivit și până în prezent”, mărturisește Livia.

Cu fiecare zi alături de Ariana, familia a descoperit o forță pe care nici nu bănuiau că o au: „Copilul nostru ne-a învățat să fim mai puternici, mai răbdători și să apreciem cele mai mici lucruri din viață”.

Iar cel mai puternic sentiment care a fortificat familia a fost iubirea, oferindu-le abilitatea de a se bucura de momentul prezent și încrederea de a merge împreună prin viață. 

Acum, iubirea este pretutindeni în casa familiei Frătescu: în îmbrățișările călduroase de dimineață, în timpul petrecut împreună sau în momentele în care celebrează micile succese ale Arianei. 

„Dragostea dintre mine și copilul meu este profundă și infinită,” spune Livia, amintindu-ne tuturor de puterea necondiționată a acestui sentiment, care merită să fie împărtășit cu cei dragi, zi de zi, fără unități de măsură. 

Iubirea este mult mai complexă decât romantismul despre care ni se vorbește în ajun de sărbătorile comerciale. Iubirea poate fi exprimată în mii de feluri și este în primul rând despre conexiuni umane profunde, despre empatie, bunătate, acceptare, siguranță, apoi – este despre toate restul. 

În contextul lunii iubirii, pe care o vedem ca un limbaj universal al trăirilor umane, vrem să împărtășim cu voi o serie de filme care reflectă iubirea în toate formele ei.

Filmul Wonder (2017) este o ecranizare emoționantă despre iubirea în familie, empatie, curaj și acceptare. Acesta este bazat pe romanul cu același nume și spune povestea lui Auggie, un băiat născut cu o malformație facială care începe să meargă la o școală obișnuită pentru prima dată, acolo unde se ciocnește cu o altfel de realitate. Recomandăm din suflet acest film care vine să ne arate cât de important este să vedem dincolo de aparențe.

O altă recomandare este documentarul Crip Camp (2020), care este o poveste reală despre drepturile persoanelor cu dizabilități. Filmul urmărește un grup de tineri cu dizabilități care au participat la o tabără revoluționară în anii ’70 și care ulterior au devenit activiști pentru drepturile lor. Documentarul reflectă o istorie impresionantă despre comunitate, independență și schimbare socială.

În lista de recomandări ajunge și The Sound of Metal (2019), o dramă despre pierderea auzului și descoperirea vieții din nou. Filmul îl are în centrul său pe un baterist, care descoperă că își pierde auzul și trebuie să învețe să trăiască într-un mod complet diferit. Ecranizarea abordează temele adaptării, comunității și acceptării noilor realități cu sprijinul celor din jur.

Și, bineînțeles, recomandăm filmul Wonderstruck (2017), care ne arată două povești paralele despre copii surzi. Este un film emoționant despre modul în care copiii cu deficiențe de auz își găsesc locul în lume și cum conexiunile umane, pline de iubire, depășesc limitele impuse de dizabilitate. 
 

Astea fiind recomandate – vă dorim multă iubire, în forma pe care alegeți voi să o simțiți și să o împărtășiți.

Fiecare familie își construiește propriul drum, în propriul ritm, iar uneori, unele drumuri sunt mai șerpuite decât altele. Însă tocmai acestea scot la iveală puterea interioară și speranța că, într-un final, totul va fi bine. Așa este și povestea familiei Barcaru. O poveste despre curaj, acceptare și, mai presus de toate, despre dragoste necondiționată.

Dorina Barcaru este mama a trei copii. Când al doilea copil al familiei, Nicoleta, s-a născut, viața s-a schimbat într-un mod la care nimeni nu se aștepta. La naștere, Dorina, a simțit imediat că ceva nu era în regulă. Privirile confuze ale cadrelor medicale și replicile lor neclare au lăsat-o pe gânduri. „Am simțit o frică și multe semne de întrebare. Nu-mi venea să cred că asta mi se întâmplă mie”, povestește ea. 

Suspiciunea că fetița ar avea Sindromul Down a fost o realitate greu de acceptat, iar șocul inițial a fost urmat de luni întregi de negare. „Am avut nevoie de aproape jumătate de an să realizez ce se întâmplă cu noi.” 
În toată această întindere de trăiri, cel care i-a fost aproape a fost soțul ei, repetându-i constant că împreună vor trece peste orice. Astfel, au început să-și accepte noua viață, puțin câte puțin: „Viața noastră a devenit diferită, fiecare zi are culoarea ei.” 

Nicoleta i-a învățat ce înseamnă fericirea și puritatea sufletului, calități care caracterizează copiii cu Sindromul Down. Deși a fost greu uneori, sprijinul și ajutorul reciproc dintre ea și soțul ei i-au ajutat să nu cedeze.

Mai mult de atât, familia Barcaru au lucrat cu numeroși specialiști din diverse domenii, pentru a-i oferi Nicoletei, dar și lor ca și cuplu, sprijinul necesar. Iar acum, la distanță de ani, Dorina vorbește cu mândrie și recunoștință despre micile victorii ale fiicei sale și despre cât de importante sunt aceste progrese: „Mă bucur enorm de lucrurile mărunte și succesele ei.”

Astăzi, Dorina știe că a fi părintele unui copil cu Sindromul Down nu înseamnă doar provocări. Este și o experiență plină de iubire și momente speciale.

„A fi părinte al unui copil cu Sindromul Down poate fi o experiență complexă, dar plină de iubire, răbdare și momente de bucurie unice.”

Subiectul nonviolenței în școală este foarte important, mai ales dacă, ne gândim la impactul profund pe care violența îl poate avea asupra dezvoltării psihologice, emoționale și sociale a copiilor, în special, a celor cu dizabilități.

În acest sens, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, ne-a ajutat să răspundem desfășurat la o serie de întrebări despre care sunt cele mai frecvente forme de violență întâlnite în școlile din țară, care sunt semnele violenței, ce acțiuni pot întreprinde părinții, dar și alte dar și alte informații utile, care pe termen lung pot contribui la construirea unui mediu educațional mai incluziv pentru copii cu nevoi speciale.
 

Cele mai frecvente forme de violență întâlnite în școlile din Republica Moldova

Cele mai răspândite forme de violență sunt: violența fizică și psihologică. Copiii cu dizabilități sunt mai vulnerabili decât copiii tipici în situații de violență, îndeosebi dacă este un abuz sexual sau exploatare. Uneori copiii cu dizabilități pot fi percepuți ca „ținte mai ușoare” din cauza numeroaselor dificultăți ce le întâmpină atunci când vine vorba de raportarea abuzului. Mai mult decât atât, copiii cu dizabilități continuă să fie percepuți ca martori ale căror declarații ar fi mai puțin veridice. 
 

Cum afectează violența (orice formă a ei) copiii cu dizabilități, din perspectiva dezvoltării lor psihologice și sociale

Toți copiii din perspectiva dezvoltării psihologice, indiferent că au fost martori, ținte sau autori ai comportamentelor de violență, sunt afectați la nivel cognitiv, social, emoțional și comportamental. Printre trăirile care le experimentează sunt sentimente de insecuritate, lentoarea proceselor psihice, tulburări de somn, neliniște, comportament agresiv și neobedient, probleme emoționale interioare (anxietate, stimă de sine redusă, închidere în sine), etc. 
 

Semnele pe care ar trebui să observe profesorii, părinții sau îngrijitorii pentru a identifica un copil care este victimă a violenței în școală

Atât profesorii cât și părinții copiilor ar putea observa schimbări de comportament ale copiilor. Printre aceste schimbări cele mai frecvente sunt: frica, sentimentul de rușine, tendinţa de a ascunde situația la care a fost expus/implicat, nedorinţa de a se întoarce acasă după ore, izolare, evitarea comunicării cu prietenii/părinții, demotivare şcolară, agresivitate, fuga de acasă, schimbarea bruscă a dispoziției, sentiment de culpabilizare. 
 

Unde puteți raporta cazurile de violență

Părinții, responsabilii legali ai copilului pot sesiza cazurile de violență la nivel de instituție de învățământ, la Direcția Generală Educație, Inspectoratul de Poliție, Comisia locală pentru protecția drepturilor Copilului, Comisia raională pentru problemele copilului aflat în dificultate, Structura teritorială de asistență psihopedagogică, Telefonul Copilului, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică. 
 

Ce acțiuni întreprindem pentru a preveni situațiile de risc

Acţiunile de prevenire primară a violenței trebuie să fie adresate tuturor elevilor și să urmărească formarea comportamentelor sociale general valabile, abilităților și deprinderilor de dezvoltare și menținere a relațiilor interpersonale sănătoase. Pentru a preveni situațiile de risc este important ca în permanență să se desfășoare activități de informare, sensibilizare, activități de la egal la egal. 
 

Cum Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică gestionează cazurile de violență în care au fost implicați copii cu cerințe educaționale speciale

Cazurile parvenite cu referire la sesizarea situațiilor de violență către Centrul Republican sunt examinate complex, cu acordarea intervenției la nivel de copil, părinte, instituție de învățământ. Ulterior copiii implicați în cazurile de violență beneficiază de intervenție și asistență ce se acordă de structurile teritoriale de asistență psihopedagogică, monitorizând astfel situația ca să poată proteja acel mediu, în care să se simtă în siguranță fiecare copil.

Pe lângă aceasta, Centrul Republican desfășoară un șir de activități în oferirea asistenței metodologice echipelor manageriale a instituțiilor de învățământ, a cadrelor didactice și a părinților privind:

• identificarea semnelor abuzului, neglijării, exploatării copilului după tipul de abuz; 
• evaluarea climatului psiho-social în instituție prin aplicarea chestionarelor, prin discuțiile de genul focus-grup cu elevii, personalul instituției, părinții; 
• elaborarea, implementarea proiectelor privind dezvoltarea competenţelor sociale, respectului de sine şi motivarea elevilor, starea de bine a elevilor, a cadrelor didactice; 
• stabilirea şi menţinerea unui mediu educaţional în care copiii/elevii se simt în siguranţă, sunt încurajaţi să-şi expună punctul de vedere şi sunt ascultaţi; 
• organizarea seminarelor, atelierelor de lucru, consultațiilor în scopul formării cadrelor didactice pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului; 
• seminare, formări privind monitorizarea riscurilor privind bunăstarea copilului pe domeniile de dezvoltare. 
   

Ce concluzii putem trage?

Prevenirea situațiilor de risc, recunoașterea semnelor de abuz și sprijinirea copiilor, în special a celor cu dizabilități, reprezintă primele acțiuni pe care le putem întreprinde pentru a le oferi protecție, sprijin și șansa de a învăța și de a crește într-un mediu sigur. Fiecare copil merită să se simtă văzut, ascultat și încurajat să își atingă potențialul într-un mediu plin de respect și grijă.

Contributor: Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică

De 20 de ani încoace, termenul de Blue Monday (n.r Lunea cea tristă) a luat tot mai multă amploare și în jurul acestuia au avut loc o mulțime de dezbateri. Ce semnifică, totuși, această zi de „luni tristă”?

Blue Monday este considerată, în mod simbolic, cea mai deprimantă zi din an, fiind asociată cu cea de-a treia zi de luni a lunii ianuarie, care este catalogată drept o perioadă în care entuziasmul sărbătorilor s-a risipit, zilele sunt încă scurte, iar presiunile financiare pot apăsa asupra stării emoționale.

Cel care a conceptualizat și a venit cu o formulă a acestui termen a fost psihologul Cliff Arnall, bazându-se pe o formulă matematică ce lua în considerare factori precum: vremea, datoriile acumulate după sărbători, nivelul de motivație scăzut și sentimentul de nevoie de schimbare. Deși această formulă a fost intens criticată pentru lipsa sa de fondare științifică, conceptul a câștigat popularitate, mai ales în campanii publicitare, transformându-se într-un simbol al stărilor depresive din această perioadă a anului.

Totuși, dincolo de termeni, concepte și formule, ce facem ca să nu lăsăm tristețea să ne fure zilele, mai ales dacă ne copleșesc responsabilitățile de părinți a copiilor cu necesități speciale?

– În primul rând, fii deschis/deschisă și vorbește cu oamenii apropiați despre stările tale. De cele mai multe ori, lucrurile devin mai simple după ce te împărtășești cu oamenii despre gândurile care te macină.

– Știm că începutul de an înseamnă o groază de rezoluții, care necesită uneori efort cosmic. Sugestia noastră e să te focusezi pe lucruri care le poți face cu pași mici, dar încrezuți. Așa vei învăța să te bucuri de proces și să nu ai așteptări mari de la tine.

– Fă multă mișcare, de exemplu, încearcă să creezi o obișnuință de a ieși cu familia la plimbare. Astfel, veți petrece împreună timp calitativ, dar totodată vei fi mai activ(ă) și îți vei limpezi mintea.

– Găsește o fărâmă de timp pentru tine. În acest articol găsești câteva sfaturi utile despre cum să-ți prioritizezi starea de bine.

– Și la final… găsește în fiecare zi ceva minunat ce s-a întâmplat cu tine și notează câte trei lucruri pentru care ești recunoscător/recunoscătoare. Iar la final de an vei avea peste 1.000 de motive pentru care se merită a fi trăită viața. 

Iar cel mai important, Blue Monday poate fi o zi ca oricare alta, dacă îi adăugăm puțin sens, iubire și speranță.

În premieră pentru Republica Moldova, părinți și îngrijitorii copiilor cu dizabilități au acum o resursă dedicată lor – platforma abilitare.md. Creată în parteneriat cu UNICEF Moldova, cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare, această inițiativă reprezintă o resursă informațională necesară în sprijinirea familiilor și promovarea incluziunii sociale. 
Acest articol prezintă, în ordine cronologică, tot ceea ce s-a întâmplat până la lansarea platformei, evenimente ce sunt legate printr-un fir roșu între ele. 

***

Despre începuturi

Cercetarea și pregătirea platformei abilitare.md a început acum un an, cu un studiu amplu, disponibil aici, care a evidențiat nevoile primordiale a peste 900 de părinți ai copiilor cu necesități speciale. În acest fel am descoperit, pe deoparte, cât de important este sprijinul emoțional și psihologic, și pe de altă parte, cât de necesare sunt informațiile veridice elementare privind dizabilitatea. Astfel, acest studiu a servit ca temelie pentru cele două mari inițiative: platforma online și programul de parenting. 
 

Sesiuni de formare și crearea unei comunități de sprijin

Până la lansarea oficială, Asociația Prietena Mea și UNICEF au organizat sesiuni de formare în mai multe regiuni, implicând peste 90 de mame și tați din Edineț, Bălți, Ialoveni și Chișinău. Aceste sesiuni sesiuni s-au concentrat pe conștientizarea identității părinților în contextul creșterii unui copil cu dizabilități și pe crearea unui spațiu de conectare emoțională. Iar mai târziu, feedback-ul recepționat de la aceste sesiuni, ne-a ajutat să modelăm și să îmbunătățim structura cursului nostru online, astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor reale ale familiilor.


Schimb de bune practici la nivel internațional

Un alt aspect important al proiectului a fost schimbul de bune practici cu UNICEF Liban, pentru identificarea modalităților de sprijinire a acestui grup vulnerabil. Astfel, Amal El-Jabali, Specialistă în Educație la UNICEF Liban, a împărtășit perspectiva lor și modul în care au implementat programele menite să ofere suport părinților copiilor cu dizabilități. Această colaborare internațională a contribuit la modelarea unei viziuni holistice pentru abilitare.md. 
 

Tabăra de vară

În vara lui 2024, Asociația Prietena mea a organizat o tabără de șapte zile, dedicată părinților copiilor cu dizabilități și micuților lor. Timp de o săptămână, într-un spațiu sigur, familiile au avut ocazia să-și împărtășească poveștile, să se conecteze între ei, să învețe unii de la alții, dar totodată să descopere lucruri noi. Dar cel mai important, părinții au parcurs cele cinci etape ale acceptării, ghidați de un psiholog, și au participat la ateliere precum: art-terapie, dialog interior pozitiv și parenting, unde părinții, alături de mai mulți specialiști, au fost implicați nemijlocit la crearea curriculumului pentru programul de parenting. Astfel, ei au fost abilitați să contribuie activ la crearea unor soluții care răspund nevoilor lor. În același timp, copiii s-au bucurat de activități recreative și momente de joacă.


Ziua cea mare – Lansarea platformei abilitare.md

Pe 27 noiembrie 2024, platforma abilitare.md, după un an de muncă intensă, a fost lansată oficial. Evenimentul a celebrat eforturile depuse de echipa Prietena Mea și UNICEF Moldova, dar și partenerii implicați în acest proiect, pentru ca aceasta să ajungă să fie o resursă unică din Republica Moldova, pentru părinții și îngrijitorii copiilor cu dizabilități. 
Platforma abilitare.md este concepută să servească comunității, oferind un spațiu sigur unde fiecare părinte, îngrijitor sau specialist să găsească informații valoroase și sprijin.


Primul program de parenting pentru părinții copiilor cu dizabilități din Moldova

Ministerul Educației împreună cu UNICEF Moldova și Prietena mea își propune să abiliteze cadrele didactice de sprijin, dezvoltând un program de parenting. Acesta va include instrumente și strategii pentru gestionarea emoțiilor, acceptarea dizabilității copiilor și promovarea drepturilor acestora. Proiectul are la bază sondaje, focus grupuri și interviuri realizate de UNICEF și AO Prietena Mea în 2023. Cadrele didactice nu doar vor implementa programul, ci vor contribui activ la co-crearea acestuia. De-a lungul anului școlar, vor fi organizate șase sesiuni de instruire pentru cadrele de sprijin din fiecare școală. 

***

Proiectul „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi…”, este implementat în parteneriat cu UNICEF Moldova, cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare.