Articole

Recomandare: Activități de familie pe care le puteți face în vacanța de Paște
Recomandare: Activități de familie pe care le puteți face în vacanța de Paște

Recomandare: Activități de familie pe care le puteți face în vacanța de Paște

Vacanțele pot fi un prilej de conectare, joacă și timp calitativ petrecut în familie. Iar uneori, cele mai simple și accesibile activități pot aduce împlinire și multă energie pozitivă. În acest context, am pregătit cinci recomandări de activități de la mic la mare, pentru a trăi bucuria vacanței împreună!

Regula principală: nu căutați perfecțiunea și improvizați, dacă așa vă dorește inima!

  • Ateliere de creat împreună – folosiți hârtie colorată, lipici, plastilină sau materiale naturale (frunze, flori uscate) pentru a crea decorațiuni tematice. Puteți picta ouă, crea felicitări sau construi un colaj de familie. Acest tip de activitatea dezvoltă motricitatea fină și stimulează imaginația.
  • O zi senzorială (acasă sau afară) – organizați o zi dedicată simțurilor: mersul desculț prin iarbă, jocuri cu apă, nisip sau diferite texturi din jurul casei. Dacă vremea permite, ieșiți în curte sau parc. Lăsați copilul să exploreze în ritmul lui, aceste experiențe sunt foarte importante pentru integrarea senzorială și relaxare.
  • Gătiți împreună o rețetă tematică –  alegeți o rețetă simplă și implicați copilului în procesul de gătit, acest lucru îl ajută să se simtă util și câștigă încredere în abilitățile sale. 
  • Descoperiți o nouă carte împreună – citiți o poveste cu voce tare, adaptați-o sau chiar transformați-o într-un mic spectacol de teatru. Pentru copiii care nu sunt verbali, puteți folosi imagini, semne sau sunete. Lectura dezvoltă imaginația și creativitatea. 
  • Căutare de comori cu indicii vizuale – ascundeți mici „comori” prin casă sau curte și creați indicii simple: indicatori, săgeți colorate sau mesaje scurte. Copilul va fi motivat să exploreze și să vadă în final rezultatul efortului depus.

După cum vedeți, nu este nevoie de resurse sau planuri complicate. E nevoie doar să fiți grămăjoară. Luați o pauză de la griji, încetiniți puțin și lăsați loc pentru joacă, descoperire și iubire!

Vă dorim o vacanță luminoasă, plină de momente care oferă vieții voastre sens!

Explică două experte: Cum încurajăm autonomia unui copil cu dizabilitate
Explică două experte: Cum încurajăm autonomia unui copil cu dizabilitate

Încurajarea autonomiei unui copil cu dizabilitate este un parcurs care necesită multă răbdare, încredere și înțelegere conștientă a procesului. În acest text, vă propunem să explorăm împreună pași simpli și metode, recomandate de Dr. Amy Griswold OTR și Kathryn Jones M.Ed., Ed. S, prin care părinții pot sprijini dezvoltarea independenței copilului lor, fără a pune presiune sau a grăbi ritmul individual al copilului. 

Acțiunile concrete prin care părinții pot începe să încurajeze autonomia unui copil 

Una dintre cele mai simple și concrete acțiuni pe care le pot întreprinde părinții în încurajarea autonomiei este aceea de a oferi mai întâi alegeri. Acest lucru poate fi în cele mai banale și simple sarcini. Oferind consecvent alegeri, copiii capătă încredere și își sporesc autonomia. O altă acțiune importantă pe care o pot întreprinde părinții este să acorde copiilor timp pentru a îndeplini sarcinile în mod independent. De multe ori, părinții sunt concentrați pe perfecțiunea sarcinii și pierd din vedere adevărul că învățarea are loc din proces, indiferent de rezultat.

Echilibru între sprijinirea copilului și oferirea unui spațiu în care acesta să învețe să se descurce singur

De multe ori, proiectăm propriile sentimente și gânduri asupra copiilor noștri. Cheia pentru găsirea echilibrului între sprijin și oferirea spațiului necesar pentru creștere se regăsește, de obicei, în înțelegerea motivațiilor și așteptărilor noastre interne. De exemplu, dacă nu conștientizez că frustrările mele față de copilul meu apar pentru că îmi doresc ca lucrurile să fie „perfecte”, mai degrabă decât pentru că vreau ca acesta să învețe, risc să intervin în proces și să mă concentrez pe un rezultat conform așteptărilor mele. Acest lucru, însă, nu este de ajutor copilului. Este important să lăsăm o marjă de eroare, deoarece eșecul în rezolvarea unei probleme nu reflectă negativ asupra noastră ca părinți.

Activități recomandate pentru a motiva un copil cu dizabilitate să-și dorească să se descurce singur

Un pas inițial foarte mic, dar esențial pentru a motiva un copil să-și dorească să îndeplinească sarcini în mod independent, poate fi să-i acordați timp separat pentru a se juca independent, fără intervenția adultului. Pur și simplu, a avea timp de joacă nestructurat, în care copilul începe să-și dezvolte capacitatea de a face singur alegeri. Iar dacă părinții fac în mod constant toate alegerile zilnice (de la îmbrăcăminte la joacă), copilul nu are ocazia să aleagă nimic. Sau, dacă părinții finalizează constant sarcinile pentru copil (deoarece își doresc perfecțiunea), copilul nu are niciun motiv să inițieze autonomia.

Rolul rutinei în dezvoltarea independenței 

Rutina îi ajută pe copiii noștri cu dizabilități să dea sens lumii din jurul lor. De la înțelegerea sarcinilor de bază de acasă, până la înțelegerea indiciilor sociale, rutina modelează înțelegerea și stabilește așteptări reale. Înțelegerea succesiunii evenimentelor zilnice îi ajută pe copii să susțină dorințele și nevoile lor. A avea o rutină previzibilă îi ajută pe copii să se simtă în siguranță, deoarece contribuie la dezvoltarea unui sentiment de siguranță în gestionarea sarcinilor din viața de zi cu zi. 

Cum putem încuraja copiii să participe la deciziile care îi privesc, fără a-i copleși sau a-i face să se simtă nesiguri

Este un proces constant de încercare de a oferi sprijin și de a minimiza ajutorul până când este găsit un echilibru al independenței. Acest proces se repetă pe măsură ce copilul continuă să crească și să se dezvolte. Este absolut normal ca procesul de încurajare a independenței să nu aibă succes de fiecare dată. Ca părinți, vom cădea în vechile noastre obiceiuri de a căuta perfecțiunea în detrimentul participării. Când facem acest lucru, trebuie să fim conștienți și să facem un pas înapoi, ca să le permitem copiilor noștri să își exercite dreptul de a lua decizii bazate pe propriile sentimente.

Ce concluzii putem trage?

Fiecare copil este unic, iar drumul spre independență va arăta diferit pentru fiecare. Ce este important de reținut, pentru noi ca părinți, este că autonomia nu se dezvoltă peste noapte, ci prin pași mici și constanți. 


Contributoare: Dr. Amy Griswold OTD, OTR/L, CYT, CBIS și Kathryn Jones M.Ed., Ed. S

De Ziua Mondială a Sănătății, aducem în discuție bunăstarea părinților și îngrijitorilor
De Ziua Mondială a Sănătății, aducem în discuție bunăstarea părinților și îngrijitorilor

În Republica Moldova, potrivit Biroului Național de Statistică, sunt în jur de 161.900 de persoane cu dizabilități, dintre care 11.400 sunt copii cu vârsta între 0-17 ani. Cu alte cuvinte, 2,2% dintre toți copiii (de până la 18 ani) din țară au o dizabilitate.

De aceea, în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, pe care o marcăm astăzi, 7 aprilie, ne dorim să vorbim despre sănătatea părinților și îngrijitorilor care zilnic duc responsabilitatea îngrijirii copiilor, a programărilor medicale, a terapiei și a rezistenței sistemelor, care uneori nu oferă alternative. 

Să ai grijă de sănătatea ta, când ești mereu responsabil de altcineva, poate deveni dificil. Tocmai de aceea, vrem să reamintim că îngrijirea de sine face parte din responsabilitatea față de propria sănătate.

Cu alte cuvinte, sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Înseamnă bunăstare fizică, emoțională și socială. Înseamnă drepturi egale, echitate în acces, sprijin și empatie. Și mai înseamnă să nu fie nevoie să lupți pentru ceea ce ar trebui să-ți aparțină, fără condiționări sau îngrădiri. 

Iar pe abilitare.md găsești resurse necesare pentru sprijin, cursuri și informații utile care îți pot oferi mai multă claritate despre stările și emoțiile care te cuprind. Nu ești singur(ă) în această călătorie și este necesar, la fel ca oricine, să ai grijă de sănătatea ta. 

Ai dreptul la sprijin, la odihnă și la îngrijire medicală și emoțională – nu ca o recompensă, ci ca parte din dreptul tău la sănătate. A fi părinte sau îngrijitor nu înseamnă să te neglijezi, ci să înveți să ai grijă și de tine, pentru ca mai apoi să poți fi acolo, cu adevărat, pentru cei care au nevoie de tine. 
 

Ziua Conștientizării Autismului: șase lucruri pe care mulți le înțeleg greșit despre TSA
Ziua Conștientizării Autismului: șase lucruri pe care mulți le înțeleg greșit despre TSA

În fiecare an, pe 2 aprilie marcăm Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului – un eveniment important, în care putem vorbi repetat și deschis, fără prejudecăți, despre Tulburarea de Spectru Autist (TSA). 

Pentru mulți dintre noi, autismul rămâne neînțeles, fiind acoperit în mituri, idei greșite alimentate de necunoaștere. Tocmai de aceea, acest material vine să ne ajute să înțelegem despre ce este, dar cel mai important – despre ce nu este autismul și cum putem demonta împreună mituri și convingeri eronate despre persoanele cu TSA.

Mit: Vaccinurile provoacă autism
Adevăr: Nu există nicio dovadă științifică validă care să confirme această ipoteză. Studiile care au răspândit această idee au fost retrase, iar autorii lor – discriminați în mediul academic. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, aproximativ 1 din 100 de copii este diagnosticat cu o formă de autism, iar cauza exactă a TSA este încă necunoscută. Ce se știe cu certitudine este că nu vaccinurile sunt de vină, ci mai degrabă o combinație de factori genetici și biologici.

Mit: Autismul se vindecă
Adevăr: Autismul nu este o boală, ci o tulburare neurologică, din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigații clinice. Autismul nu dispare, dar copiii cu TSA pot face progrese semnificative cu ajutorul terapiei și al susținerii din partea familiei și a comunității. 

Mit: Copiii cu autism nu simt emoții
Adevăr: Copiii cu TSA simt iubirea, tristețea, frustrarea și empatia, doar că le pot exprima diferit. Ei au un alt mod de a interpreta limbajul non-verbal sau contextul social, dar emoțiile lor sunt la fel. 

Mit: Copiii cu autism sunt agresivi
Adevăr: Agresivitatea nu este o trăsătură definitorie a autismului. Comportamentele provocatoare apar adesea din frustrare, suprastimulare sau dificultăți de comunicare. Cu înțelegere și sprijin, ele pot fi prevenite și gestionate eficient.

Mit: Autismul înseamnă retard mintal
Adevăr: TSA nu este același lucru cu dizabilitatea intelectuală. Deși unii copii pot avea dificultăți cognitive, mulți au o inteligență normală sau chiar peste medie. Fiecare copil este unic și se dezvoltă în propriul ritm.

Mit: Autismul arată la fel la toți copiii
Adevăr: Autismul este un spectru larg, tocmai de aceea și se numește „Tulburare de Spectru Autist”. Unii copii pot avea abilități remarcabile, alții pot avea nevoie de suport în activitățile zilnice, de aceea, este important să vedem persoana și nu eticheta.


Și spre final, atunci când vorbim despre autism, nu vorbim despre o limitare, ci despre o altă formă de a percepe și a interacționa cu lumea. Nicio dizabilitate sau tulburare de dezvoltare, precum este autismul, nu ar trebui să devină un stigmat sau un motiv pentru care o persoană să fie lipsită de dreptul la educație, la sprijin individualizat sau la o viață demnă, în comunitate.
 

„Nu contează câți cromozomi avem”. Trei mame, despre puterea iubirii necondiționate
„Nu contează câți cromozomi avem”. Trei mame, despre puterea iubirii necondiționate

Ziua de 21 martie este încă un prilej de a ne aminti că diversitatea ne face mai uniți, iar iubirea mai empatici. Ziua Mondială a Sindromul Down nu este doar o dată în calendar, ci o reamintire a faptului că viața este despre șanse și drepturi egale. 

Pentru părinții care cresc un copil cu Sindrom Down, această zi are o însemnătate aparte. Nu doar pentru că își doresc o lume mai incluzivă copiii lor, ci și pentru că e o călătorie pe care nu au ales-o, dar pe care au îmbrățișat-o cu toată ființa. Iar de atunci, zi de zi, luptă pentru acceptare, educă prin exemplul propriu și schimbă, pas cu pas, percepția societății privind copiii cu dizabilități. 

Am stat de vorbă cu trei mame care trăiesc această realitate și ne-au povestit ce înseamnă pentru ele data de 21 martie, cum le-a schimbat viața copilul lor și care sunt cele mai importante lecții pe care le-au învățat.

„În lume sunt milioane de familii ca a noastră”

„Pentru mine, Ziua Mondială a Sindromului Down e ca sunetul unui clopoțel care atrage atenția oamenilor,” spune Elena Șaran, mama Loredanei. „Este o ocazie de a combate prejudecățile, de a informa publicul că aceste persoane au aceleași drepturi, de a ne reaminti tuturor să fim mai empatici, toleranți și iubitori”.

Aceeași idee o împărtășește și Veronica, mama Sofiei, care consideră că această zi îi ajută să nu se mai simtă singuri. „Ziua Mondială a Sindromului Down îmi amintește că în lume sunt milioane de familii ca a noastră. Este important să celebrăm această zi, pentru ca lumea să cunoască și să învețe despre empatie și toleranță”.

În același gând este și mama lui Ernest, Elena Guțu, pentru care data de 21 martie nu este ca oricare, ci o zi în care ne amintim că „fiecare persoană este unică și valoroasă, iar diversitatea ne face mai puternici ca societate”.

„Am devenit cea mai puternică voce pentru copilul meu”

 
Niciuna dintre aceste mame nu a fost pregătită pentru schimbarea care a venit odată cu nașterea copilului. De exemplu Elena Șaran își amintește că „a durat ceva timp acceptarea” până și-a schimbat perspectiva asupra vieții. 

„Inițial a fost destul de dur. Iar ulterior, mi-am spus că voi urma modelul social standard: concediu de maternitate, grădiniță și apoi întoarcerea la serviciu. Dar lucrurile s-au schimbat când am decis că fetița mea trebuie să meargă la o școală de masă incluzivă. Am renunțat la serviciu ca să-i fiu alături. Mi-a afectat starea financiară, dar mi-a adus și o viață nouă, complet diferită – mai conștientă, mai intensă și mai plăcută”, mărturisește Elena Șaran, mama Loredanei. 

Pentru Veronica, maternitatea a fost un drum lung, cu un ocean de emoții de procesat. „Odată cu venirea fiicei mele pe lume, prioritar am devenit mamă. Mi-a luat timp să las deoparte rușinea, vinovăția și frustrarea. Știam că aceste emoții nu trebuie să-și aibă locul în familia noastră.”

Mama lui Ernest, la rândul ei, vorbește despre o călătorie pe care nu a ales-o, dar pe care a îmbrățișat-o cu toată inima. „Odată cu venirea pe lume a lui Ernest, viața mea a fost marcată de un amestec profund de iubire, provocări și reziliență. Am devenit cea mai puternică voce pentru copilul meu”.

„Lângă mine crește o persoană sensibilă și iubitoare”

Când vine vorba de ce mai frumoase amintiri, mamele celebrează cu mândrie chiar și cele mai mici reușite ale copiilor. 
Pentru Elena Guțu, de exemplu, cel mai frumos moment a fost când și-a văzut fiul participând la primul campionat de Taekwondo adaptat nevoilor lui. „A fost prima lui medalie, oferită pentru străduința depusă la antrenamente. Nu pot descrie acea bucurie și sentimentul de mândrie pentru copilul meu!”

Elena Șaran, mama Loredanei, își amintește că momentul care i-a schimbat percepția despre Sindromul Down a fost primul zâmbet al fetiței sale: „La un moment dat, mi-a zâmbit. Țin minte și astăzi acea senzație de reîntoarcere la viață, de ieșire din șocul trăit inițial. A fost ca o adresare în care-mi zicea: «Eu mă simt bine și mă bucur de viață. Tu de ce ești tristă?»”.

Iar pentru Veronica, fiecare zi aduce un moment de neprețuit. „Mă topesc când îmi spune: «Mam’, te iubesc!», sau îmi arată inimă din mâini, sau mă întreabă: «Ești bine?» Ce mi-aș putea dori mai mult? Lângă mine crește o persoană sensibilă și iubitoare, care din păcate, încă nu își găsește locul cu semenii și societatea”. 

„Să ne iubim reciproc este sarcina supremă”

Mamele acestor copii cred că adevărata schimbare trebuie să înceapă în primul rând de la fiecare dintre noi.

„Persoanele cu Sindrom Down reflectă iubirea și bunătatea celor care îi înconjoară,” spune Elena Șaran. „Fiți binevoitori, oferiți-le sprijin și împreună vom construi o lume mai frumoasă”, continuă ea.

Elena Guțu ne amintește că „Lupta nu e doar a părinților. E și a societății. Este nevoie de voce și curaj pentru a schimba mentalitatea și pentru a-i oferi copilului un loc demn în lume”.

Iar Veronica rezumă totul într-un mesaj simplu, dar puternic: „Să ne iubim reciproc este sarcina supremă. Nu contează câți cromozomi avem”. 

Fiți parte din schimbare


„Purtați astăzi șosete desperecheate ca simbol al diversității și transmiteți un mesaj de susținere și iubire pentru toți cei care fac lumea mai frumoasă prin zâmbetul și bunătatea lor!” îndeamnă Elena Guțu.
 

Fiecare dintre noi poate contribui la o lume mai deschisă și mai incluzivă. Totul începe cu un strop de iubire și acceptare!

 

Ești mult mai mult decât – mamă
Ești mult mai mult decât – mamă

Maternitatea te schimbă profund, dar nu te definește în totalitate. Cu toate că, în grija constantă pentru ceilalți, e ușor să te pierzi pe tine. În acest context, este foarte important ca societatea să încurajeze modele educație și politici, care permit persoanelor, indiferent de gen, să-și găsească echilibrul între viața de familie și dezvoltarea personală sau profesională, fără a fi limitați de stereotipurile legate de maternitate sau alte roluri tradiționale.

Tocmai de aceea, prin acest articol vrem să-ți reamintim că tu contezi și că ai voie, ba chiar trebuie să înveți să-ți oferi timp pentru tine. Că nu e egoism să ai loc pentru tine în timp ce împarți rolul de mamă sau alte zeci de roluri. Că iubirea și grija pe care o oferi merită să se întoarcă spre tine. Că nu există căi greșite sau corecte. Iar ceea ce contează cu adevărat ești chiar tu, și binele tău fizic și psihic.

Explicăm auto-identificarea cu copilul: înțelegerea legăturii emoționale și psihologice

La început, atunci când află că au un copil cu dizabilitate, mulți părinți, în special mamele, simt un sentiment puternic de vinovăție. Acest lucru le determină adesea să se dedice aproape în totalitate îngrijirii copilului, având în vedere că aceștia necesită o atenție constantă, activități adaptate nevoilor lor specifice și sprijin suplimentar.

Pe măsură ce responsabilitățile cresc, mamele ajung să se identifice tot mai mult cu copilul lor sau cu rolul de îngrijitor. La modul practic, nevoile copilului devin prioritate, iar propria identitate începe să se dilueze în acest rol, astfel încât timpul pentru sine devine tot mai limitat. 

Dacă nu există un sprijin suficient din partea partenerului, familiei extinse sau comunității, femeile ajung să ducă totul pe umerii lor, ceea ce accentuează și mai mult auto identificarea, toate astea ducând ulterior la epuizare fizică și emoțională.

Cum poți găsi echilibru între maternitate și dezvoltare personală/profesională

Găsirea echilibrului între maternitate și dezvoltare personală sau profesională, nu este întotdeauna un drum ușor, dar este ceva ce odată parcurs, îți va face bine. 

Începe prin a înțelege că nevoile tale sunt la fel de importante ca ale copilului tău și că, având grijă de tine, vei reuși să-l sprijini mai bine și pe el. În plus, niciun copil nu își dorește ca părintele să se sacrifice pentru el!

Organizează-ți timpul realist, în funcție de posibilitățile pe care le ai, implică partenerul sau familia extinsă și cel mai important – renunță la dorința de a face totul perfect și de una singură. Deleagă, cere ajutor și nu-ți fie frică să te alegi, măcar uneori, pe tine.

Dincolo de rolul de mamă, însemni multe alte lucruri

Dacă abia te adaptezi noii tale realități sau dacă trăiești deja în ea, dar nu poți vedea dincolo de diagnostic - iată câteva lucruri simple pe care le poți face pentru tine:

  • oferă-ți zilnic 5 - 10 minute doar pentru tine, fie că este o pauză liniștită, un exercițiu de respirație sau o sesiune de meditație;
  • descoperă sau reia un hobby care îți face plăcere (pictură, scris, origami, dans etc.);
  • plimbă-te în aer liber, chiar și pentru 20 de minute pe zi;
  • încearcă un exercițiu vizual: desenează o floare cu mai multe petale și notează pe fiecare dintre ele rolurile pe care le ai. Pune această foaie la vedere pentru a-ți reaminti zilnic că ești mult mai mult decât un singur rol;
  • alege un curs online sau un tutorial despre ceva ce ai vrut întotdeauna să înveți, cum ar fi fotografia, limbi străine, gătitul sau chiar o artizanat;
  • fă-ți timp pentru  o discuție deschisă și sinceră cu partenerul, în care să împărtășești cum te simți, ce nevoi ai și ce te preocupă;
  • privește cursul despre etapele acceptarii, pe care îl găsești chiar aici.

Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumim pentru asta! Ești un om absolut minunat și meriți să primești grijă, sprijin și iubire!

Contributoare: Marcelina Uncu, psihologă cliniciană

Agresivitatea nu este egală cu Răutatea. Cum explicăm comportamentele agresive la copiii cu dizabilități
Agresivitatea nu este egală cu Răutatea. Cum explicăm comportamentele agresive la copiii cu dizabilități

Emoțiile sunt un element de neclintit în procesul de dezvoltare al copilului, iar furia și frustrarea nu fac excepție. Cu toate acestea, atunci când aceste emoții se manifestă prin comportamente agresive, părinții sau îngrijitorii se pot confrunta cu neputință sau vinovăție. De aceea, este foarte important să înțelegem că agresivitatea la copii, mai ales în cazul celor cu nevoi speciale, nu este nicidecum despre răutate, ci o formă de a reacționa atunci când copilul simte disconfort emoțional.

În acest articol, vom încerca să înțelegem împreună cum putem acționa atunci când copiii se confruntă cu stări agresive și cum îi putem ajuta. 

Cum putem sprijini copilul în momentele de furie și agresivitate?

Copiii pot avea dificultăți în a-și exprima furia într-un mod pașnic și vor izbucni în comportamente agresive din cauza frustrărilor pe care le simt în acel moment. 

Comportamentul agresiv al copilului este un semn că este supărat, speriat sau copleșit de anumite momente. Este important să vă apropiați cu calm de copilul care manifestă comportament agresiv, arătându-i intenția de a-l sprijini să facă față acestor emoții intense. De exemplu:

  • să-i oferiți timpul necesar, fiindcă acesta are nevoie să fie văzut, ascultat și înțeles;
  • să evitați pedeapsa, deoarece nu va fi utilă ci dimpotrivă, va crește sentimentul de furie și va bloca orice etapă de învățare ulterioară;
  • să-l acceptați necondiționat, acest lucru nu înseamnă acceptarea comportamentului, ci acceptarea copilului care se comportă în acest mod, știind că încă are nevoie să-și formeze mecanismele pentru a reacționa altfel.

Acceptarea înseamnă să transmiteți copilului că e firesc să aibă propriile nevoi și percepții, convingeri și opinii. Cea mai utilă întrebare pe care ați putea să v-o adresați în astfel de situații este: „Care este nevoia copilului în acest moment?” În așa mod vă veți concentra pe nevoile copilului, apoi veți identifica pași de învățare sau diminuare a unui comportament, când copilul se va calma.

Cum își poate gestiona un părinte/îngrijitor propriile emoții în momentele dificile?

Când copilul manifestă comportament agresiv este posibil ca și voi, părinții, să simțiți furie sau să considerați că ați eșuat în rolul de părinte. Dacă acționați cu furie și răzbunare când copilul manifestă comportament agresiv, atunci copilul nu va învăța cum să se calmeze și să rezolve problema. Recomandăm:

  • să vă străduiți ca să acționați cu calm, să abordați situația cu intenția de a înțelege și a ghida;
  • să stabiliți limite, acestea creează siguranță. Modul în care se acționați este mult mai important decât cuvintele.

Gestionarea comportamentelor agresive la copii nu este un proces ușor, dar cu răbdare și empatie, copilul va învăța să-și exprime emoțiile într-un mod sănătos. Dar cel mai important e ca în momentele de supărare, să vă concentrați pe a menține calmul. Acționând ferm și calm, fără furie, veți ajuta copilul să se simtă în siguranță, atât fizic, cât și emoțional.

La acest articol au contribuit specialiștii de la Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică 
 

Istorii umane: „Mai puține frici și mai multă iubire”. Povestea familiei Muntean
Istorii umane: „Mai puține frici și mai multă iubire”. Povestea familiei Muntean

Dragostea este cel mai universal sentiment pe care îl pot nutri oamenii – nu cere confirmări și nu așteaptă nimic în schimb. În casa familiei Muntean, acest sentiment a schimbat percepția asupra iubirii acum opt ani, când pe lume a venit fetița lor. Elisabet, diagnosticată sindromul Down, le-a arătat tuturor ce înseamnă dragostea necondiționată, fără teamă și fără așteptări. 

Când a venit pe lume, Elisabet, le-a dăruit părinților săi filtrul oamenilor buni și i-a făcut să descopere dragostea, în cea mai pură și sinceră formă: „Ea a făcut o selecție a tuturor persoanelor din cercul nostru, lăsându-ne să mergem prin viață cu oamenii adevărați. Ne-a schimbat valorile și a făcut să descoperim dragostea, mai exact, cele mai sensibile vibrații ale acestui frumos sentiment”.

Însă începutul nu a fost tocmai cel mai ușor. Acceptarea unui nou rol - acela de părinți ai unui copil soare - a fost prima mare provocare. 

Odată ce am depășit etapele acceptării, restul provocărilor au fost ca niște exerciții care trebuiau rezolvate din mers. Nu a fost ușor, dar atitudinea Elisei față de viață și oameni ne-a motivat să facem totul ce ne stă în puteri ca lucrurile să meargă bine”, mărturisește Rodica, mama fetei.  

Viața alături de un copil cu nevoi speciale nu înseamnă un drum parcurs împreună cu răbdare și încredere. Familia Muntean spune că e o muncă de echipă și depun zilnic efort pentru a trăi fericiți și fără regrete. 

Noi tare vrem ca Elisabet să fie fericită, iar ea este fericită când suntem și noi. Evident, asta asta nu înseamnă că nu ne certăm sau nu avem pusee de creștere, dar copilul acesta are atâta armonie și puritate, încât nu ai cum să renunți din drum. Iar toate restul trec pe plan secundar și te bucuri de ceea ce e cu adevărat important”, spune Rodica. 

Chiar și atunci când lumea nu este blândă sau înțelegătoare, familia Muntean a învățat să-și găsească puterea în iubire. Iar cea mai prețioasă lecție pe care le-a oferit-o Elisabet a fost aceea de a iubi fără a aștepta nimic în schimb.

Cel mai preferat moment al zilei în familia lor este seara, când după o zi plină de activități, se întorc acasă și: „Ne împărțim cu bunele și relele din timpul zilei și facem planul pentru a doua zi. Trăim intens ziua de azi, ca mâine s-o trăim și mai bine.”

Iar mai presus de toate, familia Muntean încearcă să vadă lumea prin ochii Elisabetei – cu mai puține frici și mai multă iubire. „Trăim sentimentul dragostei profund, necondiționat și recunoscător și încercăm să privim lumea prin ochii și sufletul Elisei, pentru că, atâta puritate poate avea doar ea”. 

Istorii umane: Puterea iubirii necondiționate.  Povestea familiei Frătescu
Istorii umane: Puterea iubirii necondiționate. Povestea familiei Frătescu

Acum cinci ani, familia Frătescu a început o etapă nouă, odată cu venirea pe lume a Arianei. De atunci, fiecare zi a devenit o ocazie de a învăța, de a crește împreună și de a descoperi bucuria lucrurilor simple. Cu iubire, răbdare și sprijin reciproc, Livia și soțul ei au găsit curajul să se bucure de cele mai mici lucruri pe care le oferă viața.

„Venirea pe lume a copilului nostru a adus o transformare foarte mare în viața noastră. Fiecare zi era o nouă provocare pentru noi”, își amintește Livia despre etapa de adaptare prin care a trecut împreună cu soțul, atunci când s-a născut micuța Ariana, diagnosticată cu sindromul Down.

Noile roluri, schimbările din dinamica familiei și responsabilitățile au fost pe alocuri copleșitoare, însă în mijlocul acestui val de lucruri neîntâlnite până atunci, cuplul au învățat că doar împreună, prin dragoste și sprijin reciproc, vor depăși orice obstacol.

„Am depășit aceste provocări prin comunicare deschisă cu soțul și sprijinul lui, pe care mi l-a oferit la momentul potrivit și până în prezent”, mărturisește Livia.

Cu fiecare zi alături de Ariana, familia a descoperit o forță pe care nici nu bănuiau că o au: „Copilul nostru ne-a învățat să fim mai puternici, mai răbdători și să apreciem cele mai mici lucruri din viață”.

Iar cel mai puternic sentiment care a fortificat familia a fost iubirea, oferindu-le abilitatea de a se bucura de momentul prezent și încrederea de a merge împreună prin viață. 

Acum, iubirea este pretutindeni în casa familiei Frătescu: în îmbrățișările călduroase de dimineață, în timpul petrecut împreună sau în momentele în care celebrează micile succese ale Arianei. 

Dragostea dintre mine și copilul meu este profundă și infinită,” spune Livia, amintindu-ne tuturor de puterea necondiționată a acestui sentiment, care merită să fie împărtășit cu cei dragi, zi de zi, fără unități de măsură.