Programul „Abilitare” revine în 46 de școli din țară

Programul „Abilitare” revine în 46 de școli din țară

Programul „Abilitare” revine în 46 de școli din țară: cadrele didactice de sprijin se pregătesc pentru o nouă etapă de lucru cu părinții copiilor cu dizabilități și CES

Chișinău, 10 septembrie 2026

Odată cu începutul unui nou an școlar, A.O. „Prietena Mea” reia implementarea programului de abilitare dedicat părinților copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale (CES) din 46 de școli din Republica Moldova.

Noua etapă începe cu două zile de formare, organizate pe 10 și 11 septembrie la Chișinău pentru cadrele didactice de sprijin implicate în program. 

Întâlnirea are, în primul rând, rolul de a recapitula metodologia și de a pregăti practic următoarea etapă de implementare. Împreună cu dr. Svetlana Haraz, conferențiară universitară, cadrele didactice de sprijin revin asupra conținutului programului, discută experiența acumulată și lucrează cu instrumentele pe care le vor utiliza în sesiunile cu părinții.

Pentru implementarea programului, fiecare cadru didactic de sprijin beneficiază de un set de resurse care include ghidul de lucru pentru facilitarea sesiunilor, caiete de lucru pentru părinți și prezentări pentru temele abordate. Pe parcursul implementării, cadrele didactice vor beneficia și de mentorat.

Programul „Abilitare” a fost dezvoltat în ultimii doi ani împreună cu părinți, cadre didactice și specialiști, pornind de la nevoia unui sprijin mai structurat pentru familiile copiilor cu dizabilități. Acesta integrează informarea părinților, înțelegerea proceselor emoționale prin care trece familia, dezvoltarea relației părinte–copil, comunicarea, integrarea socială și advocacy-ul.

Un rol important în dezvoltarea programului l-au avut chiar cadrele didactice de sprijin. În etapa anterioară, acestea nu au fost doar participante la instruiri, ci au contribuit la procesul de elaborare și ajustare a conținutului, pornind de la experiența lor directă de lucru cu copiii și familiile.

Această abordare este importantă și pentru etapa care începe acum. Cadrele didactice de sprijin cunosc realitatea fiecărei comunități școlare și sunt printre specialiștii care pot facilita legătura dintre familie, școală și serviciile de sprijin. Prin program, ele primesc instrumente suplimentare pentru a putea lucra structurat cu părinții și pentru a-i sprijini să înțeleagă mai bine nevoile copilului, resursele disponibile și propriul rol în procesul de incluziune.

După sesiunile de formare din 10–11 septembrie, programul va continua la nivelul instituțiilor de învățământ, prin sesiuni dedicate părinților și îngrijitorilor copiilor cu dizabilități și/sau CES.

Programul este implementat de A.O. „Prietena Mea”, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării și în coordonare cu UNICEF Moldova.

Programul este implementat de A.O. „Prietena Mea”, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării în cadrul proiectului UNICEF Moldova „Învăț limbajul acceptării” implementat cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).

 

 

 

Galerie foto

Extinderea programului „Abilitare în comunitate”: Noi grupuri locale de suport pentru părinți în patru regiuni din țară
Extinderea programului „Abilitare în comunitate”: Noi grupuri locale de suport pentru părinți în patru regiuni din țară

Dezvoltarea unor rețele locale solide și accesibile reprezintă o etapă fundamentală în facilitarea incluziunii sociale. În acest context, programul „Abilitare în comunitate” își extinde oficial activitatea prin crearea și consolidarea unor noi grupuri de suport în patru regiuni din Republica Moldova: Ștefan Vodă, Ungheni, Nisporeni și Sîngerei. Această inițiativă își propune să aducă mai aproape de familii resursele necesare pentru a naviga mai ușor prin provocările zilnice legate de creșterea și dezvoltarea copiilor cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale (CES).

Grupurile locale de suport funcționează ca structuri dinamice de proximitate, oferind un spațiu sigur pentru interacțiune. Dincolo de componenta dei solidaritate între egali, aceste nuclee au un rol practic. Ele devin puncte de acces la informație verificată, ajutând părinții să înțeleagă mai bine drepturile copiilor lor și serviciile disponibile. Pe termen lung, participarea regulată la aceste întâlniri diminuează fenomenul de izolare socială și contribuie la formarea unor lideri locali capabili să articuleze clar nevoile familiilor din care fac parte.

Un moment cheie în acest proces de consolidare l-a constituit evenimentul „Unde-s mulți puterea crește”, organizat recent pentru a reuni echipele cu experiență și noile nuclee comunitare aflate la început de drum. Întâlnirea a oferit un cadru propice pentru un schimb de bune practici, planificare strategică și învățare reciprocă. Prin activități interactive participantele au explorat modalitățile prin care se poate menține dinamica unui grup local, să colaboreze cu autoritățile, dar și să atragă noi membri în grup.

Structurate pe principii de participare activă și parteneriat, aceste grupuri pregătesc părinții pentru un dialog asertiv și constructiv cu autoritățile. Astfel, programul facilitează o cooperare mai strânsă cu instituțiile de învățământ, optimizează interacțiunea cu specialiștii din domeniile medical și social și deschide canale de comunicare directă cu autoritățile publice locale (APL) în vederea dezvoltării serviciilor de suport la firul ierbii.

Această activitate este realizată în cadrul proiectului „Învăț Limbajul Acceptării”, implementat de Asociația Obștească „Prietena Mea” în parteneriat cu UNICEF Moldova, cu susținerea financiară a Marii Britanii.

O nouă etapă pentru programul de abilitare a părinților copiilor cu dizabilități
O nouă etapă pentru programul de abilitare a părinților copiilor cu dizabilități

 

În Republica Moldova, cadrul normativ în domeniul incluziunii a cunoscut evoluții importante în ultimii ani. Există eforturi multiple de a consolida politici, programe și servicii orientate spre sprijinul copiilor și al familiilor acestora. Aceste eforturi trebuie completate cu intervenții care pun un accent pe sprijinirea părinților, ca parte esențială a procesului de abilitare a familiei și de creștere a capacității acesteia de a răspunde nevoilor copilului.

Pentru mulți părinți, momentul diagnosticului nu este însoțit de un parcurs clar de intervenție și sprijin. Informația este fragmentată, serviciile sunt dificil de coordonat, iar componenta de sprijin emoțional rămâne limitată. În lipsa unei ghidări, părinții sunt nevoiți să înțeleagă din mers atât nevoile copilului, cât și modul în care pot interacționa eficient cu sistemul.

Astfel intervențiile orientate exclusiv spre copil nu sunt suficiente. Practica internațională și evidențele din implementarea programelor de sprijin arată că susținerea părinților, în special în etapele timpurii, are un impact direct asupra dezvoltării copilului, asupra relațiilor din familie și asupra capacității acesteia de a accesa și utiliza serviciile existente.

În acest context, în ultimii doi ani, împreună cu părinți, cadre didactice și specialiști, a fost dezvoltat și pilotat programul „Abilitare”. Programul este conceput ca un instrument de sprijin pentru părinți, care integrează componente de informare, înțelegere a proceselor emoționale și dezvoltare a abilităților de comunicare și advocacy.

Rezultatele primei etape indică faptul că accesul la informație structurată, la un cadru de reflecție și la o comunitate de suport contribuie la creșterea încrederii părinților în propriile decizii și la o mai bună înțelegere a nevoilor copilului.

În baza acestor rezultate, următoarea etapă vizează extinderea programului și integrarea acestuia într-un cadru mai larg de intervenție. În perioada următoare, programul „Abilitare” va fi implementat în 45 de școli din întreaga țară, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării și în coordonare cu UNICEF.

Această etapă include:


  • facilitarea sesiunilor de parenting de către cadre didactice de sprijin

  • implicarea acestora într-un proces de mentorare, realizat împreună cu specialiști în domeniu

  • dezvoltarea grupurilor locale de suport între părinți, ca mecanism de sprijin și schimb de experiență

  • extinderea platformei abilitare.md ca spațiu accesibil de informare și orientare
– derularea unor campanii tematice care contribuie la o înțelegere mai bună a dizabilității 

În paralel, programul va fi adaptat și pentru alte categorii de îngrijitori (părinți refugiați, asistenți personali și părinți profesioniști) pentru a răspunde diversității de contexte în care se află familiile.

Prin consolidarea rolului școlii, dezvoltarea rețelelor de părinți și valorificarea resurselor digitale, programul contribuie la o abordare mai accesibilă a sprijinului pentru familii.

Aceste activități face parte din proiectul UNICEF „Învăț limbajul acceptării”, implementat de AO Prietena mea, cu susținerea financiară a Marii Britanii.


 

Pregătiți de școală, împreună!
Pregătiți de școală, împreună!

Școala este, pentru mulți copii și părinți, primul loc în care se întâlnesc, cu adevărat, cu regulile, așteptările și valorile societății. Este spațiul unde copilul învață să fie parte dintr-un grup, să respecte un program sau să creeze relații interumane. 

Pentru copiii cu dizabilități, școala poate veni cu o mână de provocări, la fel cum și pentru părinți, îngrijitori sau profesori. De aceea, la abilitare.md, ne propunem să aducem în discuție situații care pot apărea la început de drum, astfel încât să fim „Pregătiți de școală, împreună”.

Iar așa cum se spune că „este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”, așa școala nu este responsabilitatea unei singure persoane sau a unei singure instituții. Este nevoie de o comunitate, unde există dialog și deschidere, dar mai ales – cooperare. 

Cu alte cuvinte, prin această campanie, vrem să oferim părinților și profesorilor resurse utile despre adaptarea și integrarea copiilor cu dizabilități în sistemul educațional.

Vom vorbi despre ce înseamnă, de fapt, o școală incluzivă și cum pregătim copilul cu dizabilitate pentru începutul de școală. Despre cum putem colabora mai eficient cu profesorul, fără teamă sau tensiune. Vom explica ce înseamnă adaptarea în învățământ, care sunt drepturile copiilor și ale părinților și vom încerca să demontăm din miturile care încă circulă atunci când vine vorba despre școală și dizabilitate.

Totodată, veți găsi răspunsuri de la specialiști și autorități, pentru înțelegerea deplină a procesului de adaptare la școală.

Împreună, dar mai ales pregătiți, putem face ca adaptarea la școală să fie mai ușoară, mai prietenoasă, mai sigură pentru fiecare copil.