Părinții copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale din patru regiuni ale țării s-au organizat în grupuri locale pentru a dialoga cu autoritățile
În Bălți, Orhei, Edineț și Ialoveni au fost formate patru grupuri locale de părinți și îngrijitori ai copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale. Grupurile reunesc persoane din aceeași comunitate care se confruntă cu situații și întrebări similare și care vor să le abordeze împreună, inclusiv în dialog cu autoritățile și instituțiile locale.
Pe parcursul ultimelor luni, membrii grupurilor s-au întâlnit periodic, au participat la sesiuni de instruire și mentorat și au discutat despre accesul la servicii, educația copiilor, colaborarea cu instituțiile și alte subiecte relevante pentru familiile din comunitățile lor.
În fiecare dintre cele patru localități a fost organizat și un forum comunitar, la care au participat părinți, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai instituțiilor și serviciilor publice, precum și specialiști din domeniu. Forumurile au oferit un cadru pentru discutarea directă a subiectelor identificate anterior în cadrul grupurilor și a posibilităților de abordare a acestora la nivel local.
În acest sens, A.O. „Prietena Mea” a încheiat un parteneriat de colaborare cu Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, instituția care coordonează metodologic structurile teritoriale de asistență psihopedagogică și oferă suport în domeniul educației incluzive.
Grupuri locale sunt dezvoltate în prezent și în Nisporeni, Sîngerei, Ungheni și Ștefan Vodă.
După încheierea acestei etape, grupurile din Bălți, Orhei, Edineț și Ialoveni își vor continua activitatea la nivel local. Fiecare grup își va stabili propriile priorități și activități, în funcție de subiectele relevante pentru membrii săi și de contextul comunității.
Grupurile au fost formate în cadrul proiectului „Abilitare în comunitate”, implementat de A.O. „Prietena Mea” în parteneriat cu People in Need Moldova, parte a inițiativei „INSPIRĂ Moldova”, finanțată de Uniunea Europeană.