Istorii umane: De la negare, la acceptare. Cum Tatiana a învățat să-și îmblânzească emoțiile pentru a fi un părinte mai bun

Istorii umane: De la negare, la acceptare. Cum Tatiana a învățat să-și îmblânzească emoțiile pentru a fi un părinte mai bun

Tatiana avea 27 de ani când a născut-o pe Sofia, primul și cel mai așteptat copil. A trecut mult timp până când Tatiana a fost capabilă să perceapă acea zi ca fiind una dintre cele mai frumoase din viața sa, parcurgând un drum lung în care și-a îmblânzit furia și negarea.

***

La doar câteva minute după naștere, medicul i-a spus, fără menajamente: „Suspectăm că fetița dumneavoastră are un sindrom”. Își amintește de acel moment ca și cum pământul i s-ar fi surpat de sub picioare. Tot ce simțea era o tonă de negare. 

Primele luni au fost cele mai grele, își amintește Tatiana. Evita să vorbească despre diagnosticul Sofiei, ascunzându-și trăirile de ochii lumii, sperând că, la un moment dat, cineva îi va spune că totul a fost o greșeală.

„Am plâns, am țipat în perne, uneori simțeam că o iau razna. Cel mai grav era că o făceam în tăcere. Îmi era frică să vorbesc despre ce ne așteaptă cu ea în viitor, îmi era frică să caut mai multe informații despre sindromul Down pe Google, căci acolo lucrurile păreau foarte grave. Am văzut nașterea Sofiei ca pe cel mai urât moment din viața mea. Iar asta s-a întâmplat pentru că nu știam nimic despre sindromul Down.” 


Încetul cu încetul, Tatiana a început să vadă câte un strop de lumină. A ajuns la psiholog doar după aproape 5 ani. În tot acest timp, a încercat să-și gestioneze emoțiile treptat, singură, fără a apela la vreun ajutor. Însă, a înțeles că în orice situație nu trebuie să-ți fie rușine să apelezi la ajutor. Cu timpul, a acceptat că Sofia este copilul ei și că, dincolo de diagnostic, fetița este un miracol care merită toată iubirea și grija din lume. A învățat să nu aibă așteptări prea mari și să se bucure de fiecare mic progres. A început să discute deschis despre sindromul Down cu familia și prietenii, iar acest lucru a ajutat-o să-și elibereze emoțiile, făcându-le mai ușor de gestionat. 


În plus, a descoperit și alte metode care o ajută să rămână conectată cu sine însăși. Când simte că stările negative devin copleșitoare, își găsește liniștea în activități care îi aduc bucurie: cititul, scrisul, gătitul și momentele de joacă alături de fiica sa. 


Ea știe că acceptarea situației și a copilului a fost primul pas către pacea interioară. 


„Viața nu se termină aici; ea pur și simplu o ia pe un drum mai greu, dar cu multă muncă și dedicare, orice obstacol poate fi depășit. Comunicați cu cei dragi, oferiți-vă timp să vă odihniți și fără copil, măcar câteva ore pe săptămână. Și mereu amintiți-vă că în momentul în care s-a născut copilul, în casa voastră a intrat Soarele”.

Recomandare: Activități de familie pe care le puteți face în vacanța de Paște
Recomandare: Activități de familie pe care le puteți face în vacanța de Paște

Recomandare: Activități de familie pe care le puteți face în vacanța de Paște

Vacanțele pot fi un prilej de conectare, joacă și timp calitativ petrecut în familie. Iar uneori, cele mai simple și accesibile activități pot aduce împlinire și multă energie pozitivă. În acest context, am pregătit cinci recomandări de activități de la mic la mare, pentru a trăi bucuria vacanței împreună!

Regula principală: nu căutați perfecțiunea și improvizați, dacă așa vă dorește inima!

  • Ateliere de creat împreună – folosiți hârtie colorată, lipici, plastilină sau materiale naturale (frunze, flori uscate) pentru a crea decorațiuni tematice. Puteți picta ouă, crea felicitări sau construi un colaj de familie. Acest tip de activitatea dezvoltă motricitatea fină și stimulează imaginația.
  • O zi senzorială (acasă sau afară) – organizați o zi dedicată simțurilor: mersul desculț prin iarbă, jocuri cu apă, nisip sau diferite texturi din jurul casei. Dacă vremea permite, ieșiți în curte sau parc. Lăsați copilul să exploreze în ritmul lui, aceste experiențe sunt foarte importante pentru integrarea senzorială și relaxare.
  • Gătiți împreună o rețetă tematică –  alegeți o rețetă simplă și implicați copilului în procesul de gătit, acest lucru îl ajută să se simtă util și câștigă încredere în abilitățile sale. 
  • Descoperiți o nouă carte împreună – citiți o poveste cu voce tare, adaptați-o sau chiar transformați-o într-un mic spectacol de teatru. Pentru copiii care nu sunt verbali, puteți folosi imagini, semne sau sunete. Lectura dezvoltă imaginația și creativitatea. 
  • Căutare de comori cu indicii vizuale – ascundeți mici „comori” prin casă sau curte și creați indicii simple: indicatori, săgeți colorate sau mesaje scurte. Copilul va fi motivat să exploreze și să vadă în final rezultatul efortului depus.

După cum vedeți, nu este nevoie de resurse sau planuri complicate. E nevoie doar să fiți grămăjoară. Luați o pauză de la griji, încetiniți puțin și lăsați loc pentru joacă, descoperire și iubire!

Vă dorim o vacanță luminoasă, plină de momente care oferă vieții voastre sens!

Explică două experte: Cum încurajăm autonomia unui copil cu dizabilitate
Explică două experte: Cum încurajăm autonomia unui copil cu dizabilitate

Încurajarea autonomiei unui copil cu dizabilitate este un parcurs care necesită multă răbdare, încredere și înțelegere conștientă a procesului. În acest text, vă propunem să explorăm împreună pași simpli și metode, recomandate de Dr. Amy Griswold OTR și Kathryn Jones M.Ed., Ed. S, prin care părinții pot sprijini dezvoltarea independenței copilului lor, fără a pune presiune sau a grăbi ritmul individual al copilului. 

Acțiunile concrete prin care părinții pot începe să încurajeze autonomia unui copil 

Una dintre cele mai simple și concrete acțiuni pe care le pot întreprinde părinții în încurajarea autonomiei este aceea de a oferi mai întâi alegeri. Acest lucru poate fi în cele mai banale și simple sarcini. Oferind consecvent alegeri, copiii capătă încredere și își sporesc autonomia. O altă acțiune importantă pe care o pot întreprinde părinții este să acorde copiilor timp pentru a îndeplini sarcinile în mod independent. De multe ori, părinții sunt concentrați pe perfecțiunea sarcinii și pierd din vedere adevărul că învățarea are loc din proces, indiferent de rezultat.

Echilibru între sprijinirea copilului și oferirea unui spațiu în care acesta să învețe să se descurce singur

De multe ori, proiectăm propriile sentimente și gânduri asupra copiilor noștri. Cheia pentru găsirea echilibrului între sprijin și oferirea spațiului necesar pentru creștere se regăsește, de obicei, în înțelegerea motivațiilor și așteptărilor noastre interne. De exemplu, dacă nu conștientizez că frustrările mele față de copilul meu apar pentru că îmi doresc ca lucrurile să fie „perfecte”, mai degrabă decât pentru că vreau ca acesta să învețe, risc să intervin în proces și să mă concentrez pe un rezultat conform așteptărilor mele. Acest lucru, însă, nu este de ajutor copilului. Este important să lăsăm o marjă de eroare, deoarece eșecul în rezolvarea unei probleme nu reflectă negativ asupra noastră ca părinți.

Activități recomandate pentru a motiva un copil cu dizabilitate să-și dorească să se descurce singur

Un pas inițial foarte mic, dar esențial pentru a motiva un copil să-și dorească să îndeplinească sarcini în mod independent, poate fi să-i acordați timp separat pentru a se juca independent, fără intervenția adultului. Pur și simplu, a avea timp de joacă nestructurat, în care copilul începe să-și dezvolte capacitatea de a face singur alegeri. Iar dacă părinții fac în mod constant toate alegerile zilnice (de la îmbrăcăminte la joacă), copilul nu are ocazia să aleagă nimic. Sau, dacă părinții finalizează constant sarcinile pentru copil (deoarece își doresc perfecțiunea), copilul nu are niciun motiv să inițieze autonomia.

Rolul rutinei în dezvoltarea independenței 

Rutina îi ajută pe copiii noștri cu dizabilități să dea sens lumii din jurul lor. De la înțelegerea sarcinilor de bază de acasă, până la înțelegerea indiciilor sociale, rutina modelează înțelegerea și stabilește așteptări reale. Înțelegerea succesiunii evenimentelor zilnice îi ajută pe copii să susțină dorințele și nevoile lor. A avea o rutină previzibilă îi ajută pe copii să se simtă în siguranță, deoarece contribuie la dezvoltarea unui sentiment de siguranță în gestionarea sarcinilor din viața de zi cu zi. 

Cum putem încuraja copiii să participe la deciziile care îi privesc, fără a-i copleși sau a-i face să se simtă nesiguri

Este un proces constant de încercare de a oferi sprijin și de a minimiza ajutorul până când este găsit un echilibru al independenței. Acest proces se repetă pe măsură ce copilul continuă să crească și să se dezvolte. Este absolut normal ca procesul de încurajare a independenței să nu aibă succes de fiecare dată. Ca părinți, vom cădea în vechile noastre obiceiuri de a căuta perfecțiunea în detrimentul participării. Când facem acest lucru, trebuie să fim conștienți și să facem un pas înapoi, ca să le permitem copiilor noștri să își exercite dreptul de a lua decizii bazate pe propriile sentimente.

Ce concluzii putem trage?

Fiecare copil este unic, iar drumul spre independență va arăta diferit pentru fiecare. Ce este important de reținut, pentru noi ca părinți, este că autonomia nu se dezvoltă peste noapte, ci prin pași mici și constanți. 


Contributoare: Dr. Amy Griswold OTD, OTR/L, CYT, CBIS și Kathryn Jones M.Ed., Ed. S

De Ziua Mondială a Sănătății, aducem în discuție bunăstarea părinților și îngrijitorilor
De Ziua Mondială a Sănătății, aducem în discuție bunăstarea părinților și îngrijitorilor

În Republica Moldova, potrivit Biroului Național de Statistică, sunt în jur de 161.900 de persoane cu dizabilități, dintre care 11.400 sunt copii cu vârsta între 0-17 ani. Cu alte cuvinte, 2,2% dintre toți copiii (de până la 18 ani) din țară au o dizabilitate.

De aceea, în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, pe care o marcăm astăzi, 7 aprilie, ne dorim să vorbim despre sănătatea părinților și îngrijitorilor care zilnic duc responsabilitatea îngrijirii copiilor, a programărilor medicale, a terapiei și a rezistenței sistemelor, care uneori nu oferă alternative. 

Să ai grijă de sănătatea ta, când ești mereu responsabil de altcineva, poate deveni dificil. Tocmai de aceea, vrem să reamintim că îngrijirea de sine face parte din responsabilitatea față de propria sănătate.

Cu alte cuvinte, sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Înseamnă bunăstare fizică, emoțională și socială. Înseamnă drepturi egale, echitate în acces, sprijin și empatie. Și mai înseamnă să nu fie nevoie să lupți pentru ceea ce ar trebui să-ți aparțină, fără condiționări sau îngrădiri. 

Iar pe abilitare.md găsești resurse necesare pentru sprijin, cursuri și informații utile care îți pot oferi mai multă claritate despre stările și emoțiile care te cuprind. Nu ești singur(ă) în această călătorie și este necesar, la fel ca oricine, să ai grijă de sănătatea ta. 

Ai dreptul la sprijin, la odihnă și la îngrijire medicală și emoțională – nu ca o recompensă, ci ca parte din dreptul tău la sănătate. A fi părinte sau îngrijitor nu înseamnă să te neglijezi, ci să înveți să ai grijă și de tine, pentru ca mai apoi să poți fi acolo, cu adevărat, pentru cei care au nevoie de tine.