Cum asigurăm un mediu educațional nonviolent și sigur pentru copiii cu dizabilități
Subiectul nonviolenței în școală este foarte important, mai ales dacă, ne gândim la impactul profund pe care violența îl poate avea asupra dezvoltării psihologice, emoționale și sociale a copiilor, în special, a celor cu dizabilități.
În acest sens, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, ne-a ajutat să răspundem desfășurat la o serie de întrebări despre care sunt cele mai frecvente forme de violență întâlnite în școlile din țară, care sunt semnele violenței, ce acțiuni pot întreprinde părinții, dar și alte dar și alte informații utile, care pe termen lung pot contribui la construirea unui mediu educațional mai incluziv pentru copii cu nevoi speciale.
Cele mai frecvente forme de violență întâlnite în școlile din Republica Moldova
Cele mai răspândite forme de violență sunt: violența fizică și psihologică. Copiii cu dizabilități sunt mai vulnerabili decât copiii tipici în situații de violență, îndeosebi dacă este un abuz sexual sau exploatare. Uneori copiii cu dizabilități pot fi percepuți ca „ținte mai ușoare” din cauza numeroaselor dificultăți ce le întâmpină atunci când vine vorba de raportarea abuzului. Mai mult decât atât, copiii cu dizabilități continuă să fie percepuți ca martori ale căror declarații ar fi mai puțin veridice.
Cum afectează violența (orice formă a ei) copiii cu dizabilități, din perspectiva dezvoltării lor psihologice și sociale
Toți copiii din perspectiva dezvoltării psihologice, indiferent că au fost martori, ținte sau autori ai comportamentelor de violență, sunt afectați la nivel cognitiv, social, emoțional și comportamental. Printre trăirile care le experimentează sunt sentimente de insecuritate, lentoarea proceselor psihice, tulburări de somn, neliniște, comportament agresiv și neobedient, probleme emoționale interioare (anxietate, stimă de sine redusă, închidere în sine), etc.
Semnele pe care ar trebui să observe profesorii, părinții sau îngrijitorii pentru a identifica un copil care este victimă a violenței în școală
Atât profesorii cât și părinții copiilor ar putea observa schimbări de comportament ale copiilor. Printre aceste schimbări cele mai frecvente sunt: frica, sentimentul de rușine, tendinţa de a ascunde situația la care a fost expus/implicat, nedorinţa de a se întoarce acasă după ore, izolare, evitarea comunicării cu prietenii/părinții, demotivare şcolară, agresivitate, fuga de acasă, schimbarea bruscă a dispoziției, sentiment de culpabilizare.
Unde puteți raporta cazurile de violență
Părinții, responsabilii legali ai copilului pot sesiza cazurile de violență la nivel de instituție de învățământ, la Direcția Generală Educație, Inspectoratul de Poliție, Comisia locală pentru protecția drepturilor Copilului, Comisia raională pentru problemele copilului aflat în dificultate, Structura teritorială de asistență psihopedagogică, Telefonul Copilului, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică.
Ce acțiuni întreprindem pentru a preveni situațiile de risc
Acţiunile de prevenire primară a violenței trebuie să fie adresate tuturor elevilor și să urmărească formarea comportamentelor sociale general valabile, abilităților și deprinderilor de dezvoltare și menținere a relațiilor interpersonale sănătoase. Pentru a preveni situațiile de risc este important ca în permanență să se desfășoare activități de informare, sensibilizare, activități de la egal la egal.
Cum Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică gestionează cazurile de violență în care au fost implicați copii cu cerințe educaționale speciale
Cazurile parvenite cu referire la sesizarea situațiilor de violență către Centrul Republican sunt examinate complex, cu acordarea intervenției la nivel de copil, părinte, instituție de învățământ. Ulterior copiii implicați în cazurile de violență beneficiază de intervenție și asistență ce se acordă de structurile teritoriale de asistență psihopedagogică, monitorizând astfel situația ca să poată proteja acel mediu, în care să se simtă în siguranță fiecare copil.
Pe lângă aceasta, Centrul Republican desfășoară un șir de activități în oferirea asistenței metodologice echipelor manageriale a instituțiilor de învățământ, a cadrelor didactice și a părinților privind:
identificarea semnelor abuzului, neglijării, exploatării copilului după tipul de abuz;
evaluarea climatului psiho-social în instituție prin aplicarea chestionarelor, prin discuțiile de genul focus-grup cu elevii, personalul instituției, părinții;
elaborarea, implementarea proiectelor privind dezvoltarea competenţelor sociale, respectului de sine şi motivarea elevilor, starea de bine a elevilor, a cadrelor didactice;
stabilirea şi menţinerea unui mediu educaţional în care copiii/elevii se simt în siguranţă, sunt încurajaţi să-şi expună punctul de vedere şi sunt ascultaţi;
organizarea seminarelor, atelierelor de lucru, consultațiilor în scopul formării cadrelor didactice pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;
seminare, formări privind monitorizarea riscurilor privind bunăstarea copilului pe domeniile de dezvoltare.
Ce concluzii putem trage?
Prevenirea situațiilor de risc, recunoașterea semnelor de abuz și sprijinirea copiilor, în special a celor cu dizabilități, reprezintă primele acțiuni pe care le putem întreprinde pentru a le oferi protecție, sprijin și șansa de a învăța și de a crește într-un mediu sigur. Fiecare copil merită să se simtă văzut, ascultat și încurajat să își atingă potențialul într-un mediu plin de respect și grijă.
Recomandare: Activități de familie pe care le puteți face în vacanța de Paște
Vacanțele pot fi un prilej de conectare, joacă și timp calitativ petrecut în familie. Iar uneori, cele mai simple și accesibile activități pot aduce împlinire și multă energie pozitivă. În acest context, am pregătit cinci recomandări de activități de la mic la mare, pentru a trăi bucuria vacanței împreună!
Regula principală: nu căutați perfecțiunea și improvizați, dacă așa vă dorește inima!
Ateliere de creat împreună – folosiți hârtie colorată, lipici, plastilină sau materiale naturale (frunze, flori uscate) pentru a crea decorațiuni tematice. Puteți picta ouă, crea felicitări sau construi un colaj de familie. Acest tip de activitatea dezvoltă motricitatea fină și stimulează imaginația.
O zi senzorială (acasă sau afară) – organizați o zi dedicată simțurilor: mersul desculț prin iarbă, jocuri cu apă, nisip sau diferite texturi din jurul casei. Dacă vremea permite, ieșiți în curte sau parc. Lăsați copilul să exploreze în ritmul lui, aceste experiențe sunt foarte importante pentru integrarea senzorială și relaxare.
Gătiți împreună o rețetă tematică – alegeți o rețetă simplă și implicați copilului în procesul de gătit, acest lucru îl ajută să se simtă util și câștigă încredere în abilitățile sale.
Descoperiți o nouă carte împreună – citiți o poveste cu voce tare, adaptați-o sau chiar transformați-o într-un mic spectacol de teatru. Pentru copiii care nu sunt verbali, puteți folosi imagini, semne sau sunete. Lectura dezvoltă imaginația și creativitatea.
Căutare de comori cu indicii vizuale – ascundeți mici „comori” prin casă sau curte și creați indicii simple: indicatori, săgeți colorate sau mesaje scurte. Copilul va fi motivat să exploreze și să vadă în final rezultatul efortului depus.
După cum vedeți, nu este nevoie de resurse sau planuri complicate. E nevoie doar să fiți grămăjoară. Luați o pauză de la griji, încetiniți puțin și lăsați loc pentru joacă, descoperire și iubire!
Vă dorim o vacanță luminoasă, plină de momente care oferă vieții voastre sens!
Încurajarea autonomiei unui copil cu dizabilitate este un parcurs care necesită multă răbdare, încredere și înțelegere conștientă a procesului. În acest text, vă propunem să explorăm împreună pași simpli și metode, recomandate de Dr. Amy Griswold OTR și Kathryn Jones M.Ed., Ed. S, prin care părinții pot sprijini dezvoltarea independenței copilului lor, fără a pune presiune sau a grăbi ritmul individual al copilului.
Acțiunile concrete prin care părinții pot începe să încurajeze autonomia unui copil
Una dintre cele mai simple și concrete acțiuni pe care le pot întreprinde părinții în încurajarea autonomiei este aceea de a oferi mai întâi alegeri. Acest lucru poate fi în cele mai banale și simple sarcini. Oferind consecvent alegeri, copiii capătă încredere și își sporesc autonomia. O altă acțiune importantă pe care o pot întreprinde părinții este să acorde copiilor timp pentru a îndeplini sarcinile în mod independent. De multe ori, părinții sunt concentrați pe perfecțiunea sarcinii și pierd din vedere adevărul că învățarea are loc din proces, indiferent de rezultat.
Echilibru între sprijinirea copilului și oferirea unui spațiu în care acesta să învețe să se descurce singur
De multe ori, proiectăm propriile sentimente și gânduri asupra copiilor noștri. Cheia pentru găsirea echilibrului între sprijin și oferirea spațiului necesar pentru creștere se regăsește, de obicei, în înțelegerea motivațiilor și așteptărilor noastre interne. De exemplu, dacă nu conștientizez că frustrările mele față de copilul meu apar pentru că îmi doresc ca lucrurile să fie „perfecte”, mai degrabă decât pentru că vreau ca acesta să învețe, risc să intervin în proces și să mă concentrez pe un rezultat conform așteptărilor mele. Acest lucru, însă, nu este de ajutor copilului. Este important să lăsăm o marjă de eroare, deoarece eșecul în rezolvarea unei probleme nu reflectă negativ asupra noastră ca părinți.
Activități recomandate pentru a motiva un copil cu dizabilitate să-și dorească să se descurce singur
Un pas inițial foarte mic, dar esențial pentru a motiva un copil să-și dorească să îndeplinească sarcini în mod independent, poate fi să-i acordați timp separat pentru a se juca independent, fără intervenția adultului. Pur și simplu, a avea timp de joacă nestructurat, în care copilul începe să-și dezvolte capacitatea de a face singur alegeri. Iar dacă părinții fac în mod constant toate alegerile zilnice (de la îmbrăcăminte la joacă), copilul nu are ocazia să aleagă nimic. Sau, dacă părinții finalizează constant sarcinile pentru copil (deoarece își doresc perfecțiunea), copilul nu are niciun motiv să inițieze autonomia.
Rolul rutinei în dezvoltarea independenței
Rutina îi ajută pe copiii noștri cu dizabilități să dea sens lumii din jurul lor. De la înțelegerea sarcinilor de bază de acasă, până la înțelegerea indiciilor sociale, rutina modelează înțelegerea și stabilește așteptări reale. Înțelegerea succesiunii evenimentelor zilnice îi ajută pe copii să susțină dorințele și nevoile lor. A avea o rutină previzibilă îi ajută pe copii să se simtă în siguranță, deoarece contribuie la dezvoltarea unui sentiment de siguranță în gestionarea sarcinilor din viața de zi cu zi.
Cum putem încuraja copiii să participe la deciziile care îi privesc, fără a-i copleși sau a-i face să se simtă nesiguri
Este un proces constant de încercare de a oferi sprijin și de a minimiza ajutorul până când este găsit un echilibru al independenței. Acest proces se repetă pe măsură ce copilul continuă să crească și să se dezvolte. Este absolut normal ca procesul de încurajare a independenței să nu aibă succes de fiecare dată. Ca părinți, vom cădea în vechile noastre obiceiuri de a căuta perfecțiunea în detrimentul participării. Când facem acest lucru, trebuie să fim conștienți și să facem un pas înapoi, ca să le permitem copiilor noștri să își exercite dreptul de a lua decizii bazate pe propriile sentimente.
Ce concluzii putem trage?
Fiecare copil este unic, iar drumul spre independență va arăta diferit pentru fiecare. Ce este important de reținut, pentru noi ca părinți, este că autonomia nu se dezvoltă peste noapte, ci prin pași mici și constanți.
Contributoare: Dr. Amy Griswold OTD, OTR/L, CYT, CBIS și Kathryn Jones M.Ed., Ed. S
În Republica Moldova, potrivit Biroului Național de Statistică, sunt în jur de 161.900 de persoane cu dizabilități, dintre care 11.400 sunt copii cu vârsta între 0-17 ani. Cu alte cuvinte, 2,2% dintre toți copiii (de până la 18 ani) din țară au o dizabilitate.
De aceea, în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, pe care o marcăm astăzi, 7 aprilie, ne dorim să vorbim despre sănătatea părinților și îngrijitorilor care zilnic duc responsabilitatea îngrijirii copiilor, a programărilor medicale, a terapiei și a rezistenței sistemelor, care uneori nu oferă alternative.
Să ai grijă de sănătatea ta, când ești mereu responsabil de altcineva, poate deveni dificil. Tocmai de aceea, vrem să reamintim că îngrijirea de sine face parte din responsabilitatea față de propria sănătate.
Cu alte cuvinte, sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Înseamnă bunăstare fizică, emoțională și socială. Înseamnă drepturi egale, echitate în acces, sprijin și empatie. Și mai înseamnă să nu fie nevoie să lupți pentru ceea ce ar trebui să-ți aparțină, fără condiționări sau îngrădiri.
Iar pe abilitare.md găsești resurse necesare pentru sprijin, cursuri și informații utile care îți pot oferi mai multă claritate despre stările și emoțiile care te cuprind. Nu ești singur(ă) în această călătorie și este necesar, la fel ca oricine, să ai grijă de sănătatea ta.
Ai dreptul la sprijin, la odihnă și la îngrijire medicală și emoțională – nu ca o recompensă, ci ca parte din dreptul tău la sănătate. A fi părinte sau îngrijitor nu înseamnă să te neglijezi, ci să înveți să ai grijă și de tine, pentru ca mai apoi să poți fi acolo, cu adevărat, pentru cei care au nevoie de tine.
