Timp pentru tine. De ce e important să-ți iei o pauză pentru tine

Timp pentru tine. De ce e important să-ți iei o pauză pentru tine

A fi părinte este o muncă 24/24, fără pauze sau concedii, iar atunci când ai un copil cu dizabilitate, responsabilitățile acestei munci cresc. Și în toată această avalanșă e foarte ușor de uiți de tine. Iar prin acest articol, vrem să îți reamintim că meriți să-ți acorzi mici pauze, care sunt necesități vitale pentru binele tău și al familiei tale.

Pentru a-ți oferi câteva clipe de respiro, nu este nevoie să fugi pe un alt continent; uneori, tot ce ai nevoie este să găsești un colț de liniște și să faci rai din ce ai. Iată ce ai putea face pentru binele tău:

  • Ia o pauză de câteva minute pe zi pentru a respira adânc, a te plimba sau a citi câteva pagini dintr-o carte.
  • Implică-te într-o activitate care te face fericită și te ajută să te deconectezi de la grijile zilnice.
  • Găsește câteva minute pentru a practica meditație sau exerciții respirație, acestea te pot ajuta la reducerea stresului și îmbunătățirea stării generale de bine. Îți recomandăm câteva aplicații gratuite de meditație: Insight Timer, Prana Breath: Calm & Meditate, Oak – Meditation & Breathing (în engleză) și Meditopia sau Calm (în română).
  • Nu ezita să ceri ajutorul familiei, prietenilor sau grupurilor de suport. O conversație cu cineva care te înțelege poate fi extrem de benefică.
  • Alimentează-te sănătos și încearcă să integrezi măcar 10 minute de activități fizice.
  • Stabilește momente clare în care să te odihnești. Câteva minute de pauză planificată pot avea un impact pozitiv asupra stării tale de bine.

S-ar putea ca, citind toate aceste sugestii, să simți o anumită presiune și respingere. Este absolut normal să simți asta. Nu e necesar să le faci pe toate deodată; începe cu pași mici și acțiuni simple.

Amintește-ți, ești puternic(ă) și capabil(ă), dar nu trebuie să faci totul singur(ă). O pauză nu te face un părinte mai puțin dedicat; dimpotrivă, când te simți bine atât mintal, cât și fizic, poți oferi copilului tău cea mai bună îngrijire.
 

Cum să înțelegem emoțiile noastre și ale copiilor noștri
Cum să înțelegem emoțiile noastre și ale copiilor noștri

Îți vine să crezi că pe parcursul unei zile, creierul uman poate genera între 12.000 și 60.000 de gânduri? 

Gândurile pot fi repetitive sau noi, pozitive sau negative, și sunt influențate de starea noastră de spirit, de experiențele din trecut și de cele din prezent. De multe ori, gândurile apar automat, fără să le putem controla sau să le punem pe pauză, apăsând pe butonul „Stop”. Ele pur și simplu plutesc în mintea noastră, și ne dirijează emoțiile.  


De aceea, în mijlocul acestei tornade constante de gânduri, este important să conștientizăm rolul tuturor emoțiilor pe care le trăim.

Un exemplu minunat care ne face să înțelegem cum arată și la ce ne ajută emoțiile noastre este desenul animat „Inside Out” 1 și 2 (Întors pe dos), pe care îl recomandăm atât copiilor, cât și părinților.

Ce vine să ne învețe acest desen animat?
Că fiecare emoție, indiferent de natura ei, își are rolul său și ne ajută să înțelegem că viața nu este doar despre Bucurie, viața mai este despre Tristețe, Frică, Furie, Anxietate, și doar dacă le acceptăm, putem trece mai conștient și împăcat prin toate situațiile vieții. 

Înțelegerea emoțiilor este esențială pentru starea de bine a fiecărei persoane, mai ales pentru copiii cu dizabilități, deoarece le permite să se simtă văzuți, auziți și acceptați. Iar aici, părinților le revine o sarcină foarte importantă: cea de a crea un mediu sigur în care copiii să se simtă liberi să își exprime emoțiile. 

De exemplu, dacă un copil simte furie atunci când se confruntă cu dificultăți în comunicare sau exprimare, părintele poate interveni cu empatie, sprijinindu-l să transforme această emoție într-o experiență pozitivă, cum ar fi prin desen sau printr-o conversație caldă. Astfel, copilul se va simți sprijinit și înțeles.

De asemenea, în cazul copiilor cu dizabilități, exprimarea emoțiilor este uneori îngreunată de bariere de comunicare, cognitive sau fizice, ceea ce poate genera frustrări și comportamente nedorite. Aici intervine rolul esențial al părinților, îngrijitorilor și al celor din jur de a le oferi sprijin și de a dezvolta un mediu sigur, empatic și deschis. 

Un mediu sigur pentru exprimarea emoțiilor înseamnă ca părinții să fie receptivi și răbdători, să acorde atenție limbajului non-verbal al copilului și să răspundă adecvat. Acest lucru presupune să își valideze sentimentele copilului, indiferent dacă acestea sunt pozitive sau negative, oferindu-le în același timp sprijinul necesar pentru a înțelege și gestiona aceste emoții. 

De asemenea, este esențial ca părinții să încurajeze identificarea și denumirea emoțiilor, fie prin jocuri, fie prin povești sau activități creative. Acest proces ajută copilul să devină mai conștient de propriile trăiri și să găsească modalități adecvate de a le exprima, ceea ce contribuie la o dezvoltare emoțională armonioasă.

Încurajând copiii să-și exprime emoțiile și să le accepte, îi ajutăm să dezvolte reziliența necesară pentru a trece mai ușurel prin diverse situații de viață.

Orice emoție are dreptul să existe și fiecare copil are dreptul să o simtă deplin. 

Fiți alături de copiii și de emoțiile lor.

Explică un psihoterapeut: Cum comunicăm eficient în cuplu
Explică un psihoterapeut: Cum comunicăm eficient în cuplu

Comunicarea eficientă în cuplu, poate transforma provocările în oportunități de creștere, sădind încredere în ziua mâine. 
Totuși, cum reușim să avem o comunicare deschisă și să menținem o relație sănătoasă atunci când, pe lângă rolul de părinți al unui copil cu dizabilități, trebuie să împărțim și rolul de cuplu?

Psihoterapeutul Sergiu Toma ne oferă câteva perspective valoroase asupra acestui subiect. 

Provocările comune ale cuplurilor care au un copil cu dizabilități 

Una dintre cele mai mari provocări este găsirea timpului și energiei pentru a comunica deschis, având în vedere cerințele constante de îngrijire a copilului. Cuplurile adesea simt că fiecare discuție se centrează pe nevoile copilului, lăsând puțin loc pentru a comunica despre propriile nevoi și despre relația lor. Aceasta poate duce la un sentiment de deconectare emoțională și la tensiuni. Este esențial ca partenerii să își rezerve timp pentru discuții care nu sunt legate doar de copil, pentru a menține o conexiune sănătoasă.

Cum exprimăm nevoile fără a crea tensiuni suplimentare

Unul dintre cele mai eficiente moduri de a exprima nevoile și emoțiile este folosirea unui limbaj care să evite învinovățirea. Spre exemplu, în loc să spuneți „Niciodată nu mă asculți!”, puteți folosi formulări mai blânde, cum ar fi „Mă simt singur(ă) când nu avem timp să discutăm”. Această abordare îi permite partenerului să înțeleagă nevoile celuilalt fără a se simți atacat.
Un alt aspect important este ascultarea activă și empatică. Fiecare partener trebuie să îi ofere celuilalt spațiu pentru a exprima emoțiile, fără a întrerupe sau a judeca. Această ascultare empatică poate reduce tensiunile și poate crea un mediu în care ambii parteneri se simt înțeleși și susținuți. 

Cum menținem o relație puternică

Menținerea unei relații puternice, în ciuda provocărilor legate de creșterea unui copil cu dizabilități, se poate face prin prioritizarea timpului petrecut împreună, chiar dacă este limitat. Mici momente, precum o cină acasă după ce copilul adoarme, pot avea un impact pozitiv asupra relației. De asemenea, gesturile mici de afecțiune și atenție, cum ar fi un compliment neașteptat sau un gest de grijă, ajută la menținerea conexiunii emoționale. 
Este important să vă amintiți că, înainte de a fi părinți, sunteți un cuplu, iar relația voastră merită la fel de multă atenție.

Nevoia de consiliere, sprijin și odihnă

Când certurile și distanțarea emoțională devin o rutină în relație, este un semnal că este nevoie de intervenție, iar consilierea de cuplu poate oferi un spațiu sigur pentru a aborda aceste probleme. Dacă observați că discuțiile nu mai duc la soluții și se transformă în conflicte repetate, consilierea poate ajuta să reparați legătura și să învățați să comunicați deschis din nou.

Pe lângă aceste semne, epuizarea emoțională este un factor important care contribuie la tensiuni. Epuizarea nu apare doar din cauza stresului constant, ci totodată este o reacție firească la incertitudinea legată de viitor. Fiecare dintre voi face deja tot ce poate, dar este esențial să găsiți metode de odihnă care să vă revigoreze cu adevărat. 

Totuși, practica și studiile demonstrează că cel mai mare impact în aceste situații o are interacțiunea cu oamenii dragi și alți părinți în situații relativ similare. Grupurile de suport sunt valoroase, deoarece puteți împărtăși strategii și susținere emoțională. Acest tip de sprijin poate face ca partenerii să se simtă mai puțin singuri în provocările lor.

Ce concluzii putem trage

Provocările sunt inevitabile, dar cu răbdare, empatie și prioritizarea timpului petrecut împreună, orice obstacol poate fi depășit. Relația voastră merită aceeași atenție și îngrijire ca și rolul de părinte, pentru că o relație solidă este fundația pe care se clădește o familie sănătoasă și iubitoare.

Contributor: Sergiu Toma, psihoterapeut de familie si cuplu

Istorii umane: De la negare, la acceptare. Cum Tatiana a învățat să-și îmblânzească emoțiile pentru a fi un părinte mai bun
Istorii umane: De la negare, la acceptare. Cum Tatiana a învățat să-și îmblânzească emoțiile pentru a fi un părinte mai bun

Tatiana avea 27 de ani când a născut-o pe Sofia, primul și cel mai așteptat copil. A trecut mult timp până când Tatiana a fost capabilă să perceapă acea zi ca fiind una dintre cele mai frumoase din viața sa, parcurgând un drum lung în care și-a îmblânzit furia și negarea.

***

La doar câteva minute după naștere, medicul i-a spus, fără menajamente: „Suspectăm că fetița dumneavoastră are un sindrom”. Își amintește de acel moment ca și cum pământul i s-ar fi surpat de sub picioare. Tot ce simțea era o tonă de negare. 

Primele luni au fost cele mai grele, își amintește Tatiana. Evita să vorbească despre diagnosticul Sofiei, ascunzându-și trăirile de ochii lumii, sperând că, la un moment dat, cineva îi va spune că totul a fost o greșeală.

„Am plâns, am țipat în perne, uneori simțeam că o iau razna. Cel mai grav era că o făceam în tăcere. Îmi era frică să vorbesc despre ce ne așteaptă cu ea în viitor, îmi era frică să caut mai multe informații despre sindromul Down pe Google, căci acolo lucrurile păreau foarte grave. Am văzut nașterea Sofiei ca pe cel mai urât moment din viața mea. Iar asta s-a întâmplat pentru că nu știam nimic despre sindromul Down.” 


Încetul cu încetul, Tatiana a început să vadă câte un strop de lumină. A ajuns la psiholog doar după aproape 5 ani. În tot acest timp, a încercat să-și gestioneze emoțiile treptat, singură, fără a apela la vreun ajutor. Însă, a înțeles că în orice situație nu trebuie să-ți fie rușine să apelezi la ajutor. Cu timpul, a acceptat că Sofia este copilul ei și că, dincolo de diagnostic, fetița este un miracol care merită toată iubirea și grija din lume. A învățat să nu aibă așteptări prea mari și să se bucure de fiecare mic progres. A început să discute deschis despre sindromul Down cu familia și prietenii, iar acest lucru a ajutat-o să-și elibereze emoțiile, făcându-le mai ușor de gestionat. 


În plus, a descoperit și alte metode care o ajută să rămână conectată cu sine însăși. Când simte că stările negative devin copleșitoare, își găsește liniștea în activități care îi aduc bucurie: cititul, scrisul, gătitul și momentele de joacă alături de fiica sa. 


Ea știe că acceptarea situației și a copilului a fost primul pas către pacea interioară. 


„Viața nu se termină aici; ea pur și simplu o ia pe un drum mai greu, dar cu multă muncă și dedicare, orice obstacol poate fi depășit. Comunicați cu cei dragi, oferiți-vă timp să vă odihniți și fără copil, măcar câteva ore pe săptămână. Și mereu amintiți-vă că în momentul în care s-a născut copilul, în casa voastră a intrat Soarele”.