Subiectul nonviolenței în școală este foarte important, mai ales dacă, ne gândim la impactul profund pe care violența îl poate avea asupra dezvoltării psihologice, emoționale și sociale a copiilor, în special, a celor cu dizabilități.
În acest sens, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, ne-a ajutat să răspundem desfășurat la o serie de întrebări despre care sunt cele mai frecvente forme de violență întâlnite în școlile din țară, care sunt semnele violenței, ce acțiuni pot întreprinde părinții, dar și alte dar și alte informații utile, care pe termen lung pot contribui la construirea unui mediu educațional mai incluziv pentru copii cu nevoi speciale.
Cele mai frecvente forme de violență întâlnite în școlile din Republica Moldova
Cele mai răspândite forme de violență sunt: violența fizică și psihologică. Copiii cu dizabilități sunt mai vulnerabili decât copiii tipici în situații de violență, îndeosebi dacă este un abuz sexual sau exploatare. Uneori copiii cu dizabilități pot fi percepuți ca „ținte mai ușoare” din cauza numeroaselor dificultăți ce le întâmpină atunci când vine vorba de raportarea abuzului. Mai mult decât atât, copiii cu dizabilități continuă să fie percepuți ca martori ale căror declarații ar fi mai puțin veridice.
Cum afectează violența (orice formă a ei) copiii cu dizabilități, din perspectiva dezvoltării lor psihologice și sociale
Toți copiii din perspectiva dezvoltării psihologice, indiferent că au fost martori, ținte sau autori ai comportamentelor de violență, sunt afectați la nivel cognitiv, social, emoțional și comportamental. Printre trăirile care le experimentează sunt sentimente de insecuritate, lentoarea proceselor psihice, tulburări de somn, neliniște, comportament agresiv și neobedient, probleme emoționale interioare (anxietate, stimă de sine redusă, închidere în sine), etc.
Semnele pe care ar trebui să observe profesorii, părinții sau îngrijitorii pentru a identifica un copil care este victimă a violenței în școală
Atât profesorii cât și părinții copiilor ar putea observa schimbări de comportament ale copiilor. Printre aceste schimbări cele mai frecvente sunt: frica, sentimentul de rușine, tendinţa de a ascunde situația la care a fost expus/implicat, nedorinţa de a se întoarce acasă după ore, izolare, evitarea comunicării cu prietenii/părinții, demotivare şcolară, agresivitate, fuga de acasă, schimbarea bruscă a dispoziției, sentiment de culpabilizare.
Unde puteți raporta cazurile de violență
Părinții, responsabilii legali ai copilului pot sesiza cazurile de violență la nivel de instituție de învățământ, la Direcția Generală Educație, Inspectoratul de Poliție, Comisia locală pentru protecția drepturilor Copilului, Comisia raională pentru problemele copilului aflat în dificultate, Structura teritorială de asistență psihopedagogică, Telefonul Copilului, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică.
Ce acțiuni întreprindem pentru a preveni situațiile de risc
Acţiunile de prevenire primară a violenței trebuie să fie adresate tuturor elevilor și să urmărească formarea comportamentelor sociale general valabile, abilităților și deprinderilor de dezvoltare și menținere a relațiilor interpersonale sănătoase. Pentru a preveni situațiile de risc este important ca în permanență să se desfășoare activități de informare, sensibilizare, activități de la egal la egal.
Cum Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică gestionează cazurile de violență în care au fost implicați copii cu cerințe educaționale speciale
Cazurile parvenite cu referire la sesizarea situațiilor de violență către Centrul Republican sunt examinate complex, cu acordarea intervenției la nivel de copil, părinte, instituție de învățământ. Ulterior copiii implicați în cazurile de violență beneficiază de intervenție și asistență ce se acordă de structurile teritoriale de asistență psihopedagogică, monitorizând astfel situația ca să poată proteja acel mediu, în care să se simtă în siguranță fiecare copil.
Pe lângă aceasta, Centrul Republican desfășoară un șir de activități în oferirea asistenței metodologice echipelor manageriale a instituțiilor de învățământ, a cadrelor didactice și a părinților privind:
- identificarea semnelor abuzului, neglijării, exploatării copilului după tipul de abuz;
- evaluarea climatului psiho-social în instituție prin aplicarea chestionarelor, prin discuțiile de genul focus-grup cu elevii, personalul instituției, părinții;
- elaborarea, implementarea proiectelor privind dezvoltarea competenţelor sociale, respectului de sine şi motivarea elevilor, starea de bine a elevilor, a cadrelor didactice;
- stabilirea şi menţinerea unui mediu educaţional în care copiii/elevii se simt în siguranţă, sunt încurajaţi să-şi expună punctul de vedere şi sunt ascultaţi;
- organizarea seminarelor, atelierelor de lucru, consultațiilor în scopul formării cadrelor didactice pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;
- seminare, formări privind monitorizarea riscurilor privind bunăstarea copilului pe domeniile de dezvoltare.
Ce concluzii putem trage?
Prevenirea situațiilor de risc, recunoașterea semnelor de abuz și sprijinirea copiilor, în special a celor cu dizabilități, reprezintă primele acțiuni pe care le putem întreprinde pentru a le oferi protecție, sprijin și șansa de a învăța și de a crește într-un mediu sigur. Fiecare copil merită să se simtă văzut, ascultat și încurajat să își atingă potențialul într-un mediu plin de respect și grijă.
Contributor: Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică
